Cu toții știm cine au fost Busby Babes. Nu cred că mai are rost să expunem povestea, dar puțini dintre noi știu cum a apărut acest termen și cine l-a folosit pentru prima dată.
Manutd.ro a descoperit câteva documente de arhivă, din 1951 și vă prezintă întreaga poveste a lansării pe piață a acestei expresii, The Busby Babes.
Biroul era aglomerat în acea zi. În stânga, lângă fereastră stă un puști vizibil nemulțumit și iritat. Protesta cu fiecare bucată a corpului său supărat că nu a fost oprit în echipa de fotbal. De cealaltă parte, consilierul școlii.
– Ce vrei să te faci când vei fi mare? – Fotbalist!?! – Și dacă nu o să se întâmple, ce o să faci? – O să se întâmple! O să fiu fotbalist. – Ashley, trebuie să fii realist. Trebuie să-ți placă și altceva, în caz că nu se va întâmpla! – Nu-mi place nimic altceva. Vreau să fiu fotbalist!?!
Prima săptămână din ianuarie 2000. E început de mileniu. Manchester United începe anul în calitate de campioană a Angliei, câștigătoare a Champions League și deținătoarea FA Cup.
Anul va rămâne mereu în istoria fotbalului britanic ca singurul în care deținătoarea cupei nu-și apără trofeul, nu intră în competiție.
Pe la sfârșitul anilor 1880 o criză economică serioasă bântuia Europa. Marea Britanie nu a scăpat. Problemele financiare au afectat toate sectoarele. Nemulțumiți de prețurile pe care le cereau cei din portul din Liverpool în acele vremuri grele, un grup de oameni de afaceri și comercianți din Manchester a decis să facă o mișcare care avea să schimbe soarta orașului. Aceștia au propus să se facă un canal navigabil care să lege orașul Manchester, care se află la peste 50 de km de apă, de Marea Irlandeză, pentru a reduce astfel cheltuielile transportului de marfă, care se făcea prin portul din Liverpool și apoi cu trenul până în Manchester. Ideea a prins, construcția a început în 1887, iar canalul a fost deschis în 1894.
Această acțiune a născut astfel o rivalitate istorică Read More
Retragerea lui Sir Alex Ferguson a pus Manchester United într-o poziție mai proastă decât se aștepta chiar și cel mai pesimist dintre fanii ”diavolilor”. S-au scurs deja 5 ani și între cele mai bune performanțe ale ”diavolilor roșii” se numără câștigarea Europa League și a Cupei Angliei. Mult mai puțin față de ce erau obișnuiți fanii, pe vremea lui Ferguson.
Așadar, United traversează o reconstrucție anevoioasă. Oricât de mulți bani s-ar investi în echipă, fără doar și poate, viitorul clubului este legat de tineri. Și dacă cineva îndrăznește să mă contrazică, să se gândească la următoarele nume: Di Maria, Falcao, Pogba, Lukaku, Ibrahimovic etc.
”Diavolii” viitorului – Next generation
Știm cu toții că Manchester United are o adevărată moștenire din acest punct de vedere. S-au adunat deja peste 25 de ani de când în prima echipă a jucat, meci de meci, măcar unul dintre tinerii promovați de la academie.
Astfel, ne-am gândit să vă prezentăm ”diavolii” viitorului – next generation – copiii care trebuie să reclădească faima lui Manchester United.
Cel mai talentat jucător de la Class of 92 încoace
Arnold Muhren recuperează și trimite în adâncime, în banda dreaptă, acolo unde se află Ray. Acesta se apropie de careu, își întoarce adversarul și stadionul explodează. Execuție magnifică și Manchester United e la un pas de primul trofeu după șase ani. E 2-1 în finala FA Cup.
A urmat apoi o cursă nebună către colțul terenului. ”A fost pentru prima dată când l-am văzut să alerge atât de repede”, recunoaște Read More
În 1878 lumea era complet diferită de cea pe care o știm astăzi. Mulți dintre stră-stră-bunicii noștri nu se născuseră încă, iar România era în plin Război de Independență împotriva Imperiului Otoman. Între timp, Alexander Graham Bell îi demonstra Reginei Victoria telefonul, Thomas Edison patenta gramofonul, meseria de dentist era pentru prima oară reglementată prin lege în Anglia, iar Universitatea din Londra devenea prima din Regat care admitea femei, pe aceleași criterii precum bărbații.
Fotbalul exista deja, sub diverse forme în Marea Britanie și, de mai bine de 30 de ani, pionierii fobtalului modern stabiliseră în Sheffield setul de reguli ce stau la baza transformării sportului rege: dintr-o obsesie locală, într-un fenomen global.
La început era doar un joc pe care bărbații îl practicau pentru a-și petrece după-amiezele de sâmbătă. Pentru un grup de pionieri ai fotbalului din Manchester, muncitori la căile ferate, pasiunea a însemnat o cheltuială de 6 penny, din salariul fiecăruia, bani care acopereau cumpărarea unei mingi și alte cheltuieli necesare pentru a juca împotriva altor asociații din oraș. Bărbații din cartierul Newton Heath au înființat un club de fotbal, unde noi jucători erau atrași nu cu salarii de fotbaliști, ci cu oferte de muncă în depourile căilor ferate, bine plătitte la acea vreme.
Sursa: Pinterest
Newton Heath Lancashire and Yorkshire Railway Football Club.
Porecliți The Heathens (Păgânii în engleza de astăzi), muncitorii jucau împotriva echipelelor din zonă și, în 1885, ating finala Manchester Cup, pe care o pierd cu 3-2. În sezonul imediat următor, câștigă însă competiția, învingând Manchester FC cu 2-1! Era primul trofeu dintr-o istorie ce avea să o transforme pe Newton Heath în clubul englez cu cele mai multe trofee majore. Aveau să mai treacă 139 de ani până atunci, așa că nu anticipăm.
Nefiind încă pregătiți să se lupte în Football League, al cărui sezon inaugural, 1882, a fost câștigat de Preston North End, fără nicio înfrângere, muncitorii de la căile ferate din Manchester se înscriu în Football Alliance. Joacă acolo 3 ani, încercând să adere la Football League, fără succes însă. Sezonul 1891-1892 a fost unul excelent, cu victorii împotriva lui Lincoln City (azi în liga a cincea), Sheffield Wednesday (azi în Championship) și istorica victorie împotriva celor de Ardwick, 3-1 acasă. Newton Heath accede după această stagiune în First Division, alături de Sheffield Wednesday și Nottingham Forest. Doar doi ani mai târziu, Ardwick avea să se redenumească, devenind marea rivală locală Manchester City.
Primul meci în FL a fost contra uneia dintre cele mai bune echipe din Anglia la acea vreme: Blackburn Rovers. Ploua torențial, dar 8000 de spectatori au fost martorii acelui 4-3 în favoarea lui Rovers, iar pentru Heath, primul gol din Football League a fost înscris de scoțianul Bob Donaldson. 7 meciuri le-au trebuit pentru a înregistra prima victoriei, dar când a venit, a fost una de pomină: 10-1 cu Wolverhampton Wanderers, pe 15 octombrie 1892.
Newton Heath FC devine numele clubului după ce aceasta devine o companie independentă în 1893 și adoptă culori noi. Echipa se mută de pe terenul foarte prost de pe North Road în cel aproape la fel de rudimentar, pe Bank Street în cartierul Clayton, o zonă industrială a orașului.
Mutarea nu le priește și termină sezonul pe ultimul loc, retrogradând în Division Two după un baraj cu Liverpool. 12 ani aveau să rămână acolo, trecând și printr-o primă criză, cu probleme de disciplină în lot și beții între jucători, care i-au făcut pe cei de la Athletic News să scrie: “Dacă bărbații cărora li se plătesc salarii mari nu par să creadă că merită să se mențină în formă, va fi mai bine fără ei în lot”. Poate că nu s-au schimbat atât de multe, nu-i așa?
1902 a fost un an de cotitură, unul în care problemele financiare grave (peste 2500 de Lire datorie la acea vreme) au făcut ca Newton Heath să fie declarat falimentar, însă în cele mai grele momente ies în față eroii care schimbă cursul istoriei.
Primul erou al lui Newton Heath a fost căpitanul Harry Stafford. Fundașul dreapta a fost cel care a refuzat să lase clubul să se stingă. A împrumutat bani pentru a acoperi prima deplasare după declararea falimentului, a găsit un teren pe care echipa să poate juca temporar, cât sechestrul era pus pe Bank Street, între timp căutând o infuzie de capital care să salveze clubul. Organizează chiar un eveniment de strângere de fonduri și așa îl cunoaște Stafford pe un alt erou: John Henry Davies.
Căpitanul Harry Stafford (stânga) și președintele John Henry Davies (dreapta).
Proprietar al unei fabrici locale de bere, Davies este atras într-o discuție cu Harry Stafford după ce remarcă frumosul câine St. Bernard al jucătorului de la Newton Heath. După ce a fost convins de căpitan să investească (alături de alți 3 oameni de afaceri ce participă, fiecare cu 500 de Lire), spiritul antreprenorial care-l făcuse bogat, îl aduce pe Davis în postura de președinte al clubului în 1902. De la el pleacă marea transformare pe care o anticipam din titlu.
Culorile clubului se schimbă din verdele și galbenul lui Newton Heath în roșu, alb și negru, la inițiativa lui Davies. Clubul pe care-l cunoaștem și iubim astăzi a luat ființă pe 26 aprilie 1902, după ce predecesorul său a fost la un pas de desființare cu doar câteva luni mai devreme. Manchester Central și Manchester Celtic au fost denumirile posibile dezbătute pentru redenumirea lui Newton Heath, dar propunerea italianului Louis Rocca (care mulți ani mai târziu avea să mai joace un rol cheie în dezvoltarea clubului) a sunat irezistibil:
Gentlemen, why don’t we call ourselves Manchester United?
Surse: The Official Illustrated History of Manchester United 1787-2010. The Full Story and Complete Records (de Alex Murphy, cu statistici compliate de Andrew Endlar). Fact-checking pe wikipedia și ManUtd.com/en/History.
To provide the best experiences, we use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Functional
Always active
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.