Avancronică: Manchester United vs West Brom
Începem un aprilie infernal, cu 9 meciuri pentru Diavoli, tocmai cu vizita echipei care ne-a scăpat de locul 6, învingând-o pe Arsenal etapa trecută, West Bromwich Albion.
În tur a fost 0-2, dubla lui Ibrahimovic câștigând meciul pentru United. Va fi meciul 130 între cele două cluburi, palmaresul fiind de partea noastră (61 de victorii, 31 de remize, 43 de înfrângeri), dar în ultimele trei sezoane, WBA ne-a învins de două ori pe Old Trafford, așa că avem o revanșă de luat!
Manchester United
United vine după victoria cu numărul 600 în Premier League, dar și după o pauză internațională care a lungit lista de indisponibilități cu două nume importante: Phil Jones și Chris Smalling. Ibrahimovic și Herrera sunt suspendați etapa asta, iar Pogba e încă accidentat. În plus, Rojo și Valencia vin după zboruri lungi cu naționalele sud-americane, așa ca Mourinho are decizii grele de făcut:
1. Va rămâne la așezarea cu 3 fundași centrali, testată în ultimele săptămâni? Blind, Rojo si Bailly ar fi cei 3, cu Valencia și Young pe benzi, iar Fosu-Mensah păstrat ca rezervă pentru centrul defensivei.
2. Rashford va fi titular în atac, dar dilema este la mijloc unde Mata, Mkhitaryan, Martial, Lingard, Carrick și Fellaini sunt singurii seniori disponibili. Cine va sta pe bancă? Fellaini, Shaw, Darmian, Fosu-Mensah vor fi acolo, dar e interesant de văzut cine va completa lista de joc.
Diavolii sunt neînvinși de 18 etape în Premier League, egalând performanța din 2013, cu Sir Alex Ferguson pe bancă.
West Bromwich Albion
West Brom se află la unul dintre cele mai bune sezoane din istoria clubului în Premier League. Doar 6 puncte le mai trebuie băieților lui Pulis pentru a-și egala performanța maximă din trecut. Au zece etape la dispoziție să le adune, iar sugestia noastră ar fi să nu se grăbească.
Câteva caracteristici ale jocului lui WBA sunt remarcabile: înscriu mai mult decât oricare altă echipă engleză din faze fixe (21 goluri din 39). Centrările din cornere sau din lovituri libere îi găsesc excelent pe fundașii excelenți în jocul aerian, atât pe atac, cât și pe apărare (McAuley, la 37 de ani, a înscris de 6 ori în acest sezon, fiind al doilea golgeter după vârful Rondon).
Le lipsește Matt Phillips, accidentat, dar belgianul Chadli, un jucător de contra-atac perfect pentru stilul acestei echipe, are un gol și 3 pase decisive în ultimele 6 partide.
Ce trebuie să facă United?
West Brom ne va lăsa mingea (sunt ultimii la posesie, în Premier League), trebuie încercate pătrunderi cu mingi pe jos, cu tehnica lui Mkhitaryan, Rashford sau Mata. Vor accepta presiunea și vor încerca să ne lovească pe contre. Apărarea pe faze fixe trebuie exersată mult înaintea acestui meci, în care oaspeții vor trage de 0-0. N-au câștigat în deplasare în 2017, dar, din fericire pentru noi, nu au nici grija retrogradării care să le dea avânt tocmai pe Old Trafford.
Echipe probabile
Manchester United: De Gea – Valencia, Bailly, Rojo, Blind, Young – Carrick, Mata, Mkhitaryan, Martial – Rashford.
West Brom: Foster – Nyom, Evans, McAuley, Dawson – Fletcher, Livermore, McClean, Brunt, Chadli – Rondon.
Manchester United vs West Brom se joacă sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 17:00 și este transmis, în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
Care credeți că va fi scorul pe Old Trafford sâmbătă?
Sursa foto: ManUtd.com.
Dacă sunteți fani Manchester United, alăturați-vă comunității Romanian Red Devils. Ne găsiți pe pagina de Facebook, pe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.