8, Sep 2020
Titlul 21 în 2021 ?

Greu de atins acest obiectiv, de a câștiga Premier League. Mai avem puțin de experimentat până ajungem la nivelul ridicat constant de care e nevoie pentru a reuși în competițiile de vârf.

Cu toate acestea, United nu ar trebui să se prezinte decât mai bine în sezonul ce stă să înceapă, având în vedere obiectivul atins în sezonul trecut (calificarea în Champions League), atingerea fazelor superioare ale cupelor la care am luat parte, dar și noile fețe din lotul echipei: Dean Henderson și Donny van de Beek. Ambii vor ridica cu siguranță nivelul echipei și vor pune umărul la rezultatele clubului într-un sezon în care așteptările de a câștiga cel puțin un trofeu sunt foarte mari.

Prietenii de la tackle.ro au adus și în acest an (unul faultat grav de un jucător pe nume Covid, cu 19 pe spate) seria de Previziuni din presezon, iar de clubul nostru s-a ocupat chiar un Diavol, Marius Voinescu.

Rămâne de văzut cum vor evolua băieții noștri, iar noi vom fi, ca de fiecare dată, alături de ei, cu sufletul la gură. Până la începerea meciurilor, aveți toată prevestirea în link-ul de mai jos:

https://tackle.ro/previziuni-presezon-manchester-united-2020-2021/

GGMU !

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter, Instagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC
2, Sep 2020
Van de Beek e ”diavol roșu”. Primul transfer al verii pentru Manchester United

Manchester United a realizat primul transfer al verii. ”Diavolii” s-au înțeles cu Donny van de Beek, jucătorul lui Ajax. Olandezul de 23 de ani a semnat un contract pe 5 sezoane, iar gruparea de pe Amsterdam Arena a primit în schimbul său 43 de milioane de euro.

Mijlocașul olandez e unul dintre fotbaliștii la modă, mai ales după prestațile din ultimele două sezoane din tricoul lui Ajax. În Champions League 2018-2019 a ajuns cu gruparea olandeză până în semifinalele competiției, fiind eliminat de Tottenham, după un gol în prelungirile partidei.

Read More
  • 0
  • De Romania MUSC
27, Aug 2020
Transferuri, zvonuri 2020 despre Manchester United

Manutd.ro vă va ține la curent cu toate transferurile realizate de “diavolii roșii” dar și cu zvonuri apărute în presa din lumea întreagă.


Read More
  • 0
  • De Romania MUSC
17, Aug 2020
Final de sezon. Votează – a fost un sezon bun sau unul rău?

Final de sezon pentru Manchester United. “Diavolii” s-au poticnit în fața Sevilliei, deși au dominat meciul (Cronica lui Sergiu, AICI) și încheie sezonul fără trofeu.

Astfel, cu o pauză de o lună la orizont, Premier League începe pe 12 Septembrie, ne-am gândit să tragem linie peste 2019-2020 și să vedem care e părerea voastră despre cum s-a prezentat Manchester United.

Read More
  • 0
  • De Romania MUSC
30, Jul 2020
VOT! Cine a fost jucătorul sezonului?

Deși sezonul competițional nu s-a terminat încă ne-am gândit să vă supunem la vot. Astfel am ales 5 jucători pentru a-l desemna pe cel mai bun fotbalist al lui Manchester United în Premier League 2019-2020. Care dintre ei credeți că merită să fie încununat?

Harry Maguire a jucat toate partidele lui Manchester United în campionat și a egalat un record vechi de 25 de ani.

Read More
  • 0
  • De Romania MUSC
19, Jul 2020
Iuda și trandafirii. Rivalitatea ciudată dintre Man United și Leeds

Dacă întrebi un fan Leeds care e echipa pe care o urăște cel mai mult, răspunsul va veni înainte să termini de pus întrebarea și va fi fără îndoială Manchester United. Situația a fost valabilă și în sens invers dar când Leeds a retrogradat din Premier League, Liverpool, Man City și Chelsea au intrat în capul listei ”diavolilor”.

Acum ”păunii” au revenit în competiția supremă din Anglia și rivalitatea cu Manchester United se reaprinde. ”Când am semnat cu ei am spus că 99% din fotbaliștii acelei vremi vor să joace la Manchester United. Ceilalți 1% sunt mincinoși. 30 de ani mai târziu am fost la un meci de-al lor din Championship și a trebuit să plec după 30 de minute din cauza injurăturilor pe care mi le adresau”, Gordon McQueen, transferat în 1978 de la Leeds la Manchester United.

Read More
  • 0
  • De Romania MUSC
9, Jun 2020
VOT! Care e cel mai bun jucător care a purtat numărul 9 la Manchester United?

Manchester United a avut de-a lungul vremii jucători extraordinari care au scris istorie pentru club. Astăzi, ne oprim asupra atacanților și vrem să vedem care credeți voi că e cel mai bun 9-ar care a jucat pentru Manchester United.

Vorbim despre era Premier League și despre fotbaliștii care au purtat tricoul cu numărul 9, nu ne referim la cei care au jucat pe această poziție. Deci, nu-i includem pe Van Nistelrooy, Van Persie sau Rooney.

Read More
  • 0
  • De Romania MUSC
30, Mar 2020
OPINIE! După un an ca manager full-time – De ce să nu mai avem încredere în Solskjaer?

În martie 2020 se împlinește un an de când Ole e la cârma echipei ca și manager full-time, iar fanii lui Manchester United sunt încă împărțiți. Unii nu mai au încredere în Solskjaer și cred că antrenorul norvegian nu este omul potrivit pentru a o readuce pe Manchester United pe culmile gloriei.

Read More
  • 0
  • De Romania MUSC
4, Mar 2020
VOT! Cine merită să fie no. 1 în poarta lui Manchester United

David de Gea a avut câteva greșeli majore în acest sezon care au făcut ca ”diavolii” să piardă puncte prețioase în lupta pentru Liga Campinilor. Astfel s-a iscat discuția despre cine ar trebuie să fie no.1 în poarta lui Manchester United. Mai aveți încredere în el?

Read More
  • 0
  • De Romania MUSC
3, Mar 2020
TBT. Primul meci de fotbal televizat pe Old Trafford

BBC a început să transmită fotbalul englez de pe la 1936, un amical apoi un meci al Angliei și finala FA Cup. Primul meci în direct a fost în 1946, la Barnet.

Data de 3 martie 1967 reprezintă însă un al moment important în istoria fotbalului englez. A consemnat primul meci televizat vreodată în circuit închis.

Read More
  • 0
  • De Romania MUSC