Doua rosii

Manchester United – Chelsea 2-0 (Rashford ‘7, Herrera ’49), Premier League etapa 33, 16 aprilie 2017, Old Trafford, Manchester

Diavolii invie sperantele la un loc patru anul acesta cu o victorie asupra liderului. Moses n-a reusit in nici un moment sa desfaca in doua marea de tricouri rosii, in timp ce hazardul a jucat un rol infim intr-un joc dominat de United cap-coada. Dupa suferintele din timpul saptamanii, cand Anderlecht a pus cruce sperantelor unei victorii in deplasare cu 5 minute inainte de final, duminca Pastelui a vazut un United schimbat la fata, care a profitat din plin de o echipa a lui Chelsea ce s-a prezentat pe Old Trafford precum mielul la taiere. Iar cu asta promit ca am incheiat seria de referinte biblice din aceasta cronica.

Nu stiu cum s-au simtit fanii lui Chelsea inainte de acest meci, dar cum echipa lui Conte a defilat in campionat in ultimele 5 luni, banuiesc ca erau indreptatiti sa se considere favoriti, mai ales ca forma lui United pe Old Trafford n-a fost dintre cele mai fericite sezonul asta. O raritate, dar spectatorii neutrii si-au dorit probabil o victorie a diavolilor pentru a tine sub control distanta intre Chelsea si Spurs si a dinamiza cursa pentru titlu. Personal, ca suporter United, am numarat orele pana la inceputul meciului cu speranta, dar fara prea multe asteptari, socotind mai degraba care sunt posibilitatile matematice de a prinde inca locul 4 fara a lua vreun punct de la Cheslea sau Manchester City.

Mourinho a spus ca a aliniat cea mai buna formula de joc, lucru curios daca il privim din perspectiva faptului ca a inceput fara Ibrahimovic si, pentru prima data in acest sezon, cu doua varfuri veritabile, Rashford si Lingard, ambii trimisi in fata unui mijloc relativ standard, cu Fellaini si Pogba in centru, in timp ce Young si Herrera ar fi trebuit sa asigure flancurile. Asta in teorie, pentru ca in realitate Herrera a avut misiunea sa traiasca cat mai mult posibil in tricoul lui Hazard, in timp ce Valencia a trebuit sa compenseze in banda dreapta.

Laurii vor merge bineinteles la jucatorii ofensivi, dar trebuie sa remarc ca – desi banda dreapta a atacului nostru a suferit astazi – Valencia si-a facut ca de obicei treaba cu brio. Asta in timp ce Bailly a facut si el un meci mare, mai ales in conditiile in care Rojo a avut si el misiunea de a-l marca pe Costa om la om. Si, cu toate ca nu vedem prea des in fotbalul modern marcaj om la om, mai ales la mijlocul terenului, ideea lui Mourinho a functionat. Atat Hazard cat si Costa au fost anonimi in joc, spaniolul reusind insa sa se faca remarcat, ca de obicei, prin momentele de actorie in momentele in care mingea a fost oprita. Mai mult, Herrera nu numai ca l-a scos complet din joc pe Hazard, dar a si reusit o performanta demna de omul meciului – recunoscuta ca atare – lansandu-l pe Rashford pentru primul gol si reusind, cu putin noroc, cel de-al doilea gol la scurt timp dupa pauza.

Jocul a inceput cu o dominare sterila a diavolilor, dar pasa lui Herrera si executia cu sange rece a lui Rashford din minutul 7 au schimbat complet dinamica meciului. Chelsea s-a vazut nevoita sa atace, dar totodata incapabila de a o face, principalele lor piese ofensive fiind prinse intr-un pressing extrem de agresiv din partea oamenilor lui Mourinho. Fellaini a dominat mijlocul terenului, reusind interceptie dupa interceptie, in timp ce albastrii au incheiat meciul fara nici un sut pe spatiul portii, lucru ce nu s-a mai intamplat de mai bine de un deceniu.

Hentul lui Herrera care n-a fost si aproape off-side-ul lui Rashford de la primul gol pot fi argumente cum ca oaspetii ar fi meritat mai mult, dar nici macar Conte n-a avut prea multe de spus despre asta in interviul de dupa meci. In plus, jucatorii lui n-au parut foarte capabili de a recupera handicapul primului gol in cele 83 de minute ramase.

Chiar daca nu a parut la momentul respectiv sa inchida meciul, al doilea gol – marcat de Herrera in minutul 49 – trebuie ca le-a inmuiat picioarele liderilor. Chelsea a parut incapabila sa dea o replica din teren, in timp ce Conte a parut sa nu dispuna de prea multe solutii nici pe banca de rezerve. Fabregas l-a inlocuit pe Moses la 5 minute dupa golul lui Herrera, desi nigerianul a facut tot ce-a putut. Fostul jucator al lui Arsenal a parut sa aduca un plus de viteza, dar s-a ratacit repede intr-un mijloc dominat autoritar de Fellaini si Pogba. Ceva mai eficienta a parut a fi introducerea lui Willian, care a intins putin banda dreapta a diavolilor, dar in punctul asta Mourinho si-a permis sa faca pasul in spate, scotand un varf (Lingard) pentru a aglomera si mai mult mijlocul terenului cu Carrick. Lingard a alergat mult, dar ca si Rashford sau Martial, trebuie sa isi imbunatateasca finalizarea. Dupa felul in care i-a chinuit pe fundasii lui Chelsea insa, exista promisiuni ca un cuplu de atac Lingard-Rashford ar putea functiona in viitor.

Ibrahimovic, odihnit pentru prima data in acest sezon, a jucat ultimele zece minute, doar pentru a fi lovit in orice parte a corpului era accesibila pentru adversari in cele cateva ocazii in care a atins mingea.

In concluzie, un meci aproape perfect pentru United, in care – lucru rar – pasele ghicite, deciziile la limita si devierile norocoase au functionat in favoarea noastra. Admirabila ambitia lui Mourinho care si-a exprimat regretul ca nu la fel au stat lucrurile in sfertul de finala din FA Cup pierdut in fata lui Chelsea. Cele 3 puncte vin foarte la indemana pentru a ramane aproape de City si Liverpool, dar si pentru a pastra distanta fata de Everton si Arsenal. Cu o victorie impotriva lui City la sfarsitul lui aprilie, top 4 devine aproape o realitate. Asta presupunand, bineinteles, ca nu mai scapam puncte in meciuri cu adversari precum Burnley sau Swansea.

Tineti minte vreun meci mai bun facut de United sezonul asta? Credeti ca functioneaza o formula cu doi atacanti si daca da, exista loc pentru Ibrahimovic intr-o asemenea formula?

Echipe de start:

Manchester United: De Gea – Darmian, Rojo, Bailly, Valencia – Young (Fosu Mensah ’90+3), Pogba, Fellaini, Herrera – Lingard (Carrick ’66), Rashford (Ibrahimovic ’83)

Chelsea: Begovic – Zouma (Loftus-Cheek ’83), David Luiz, Cahill, Moses (Fabregas ’54) – Kante, Matic (Willian ’66), Azpilicueta – Hazard, Pedro – Diego Costa

Arbitru: Robert Madley; spectatori: 75,272

Dacă sunteți fani Manchester United, alăturați-vă comunității Romanian Red Devils. Ne găsiți pe pagina de Facebook, pe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.