29, Apr 2017
Avancronica Manchester United vs Swansea: Când Lebedele dau de dracu’ (sau de Diavoli!)

Pe acest final de sezon principalul adversar pare să-l constituie accidentările, pentru că victoriile cheie și punctele importante luate de la rivali vin și încă mai jucăm cu un trofeu în față și un loc de Liga Campionilor accesibil din Premier League. Privind ce urmează în ultimele 3-4 săptămâni ale stagiunii, se pare că Swansea este cel mai ușor adversar pe care-l mai avem. Dar e oare chiar așa?

3-1 a fost în ultima întâlnire cu Lebedele, cu o deschidere de scor a lui Pogba și o dublă a lui Ibrahimovic. O victorie și în retur ar închide luna aprilie cu un palmares ce-l va recomanda pe Mourinho, fără adversar, la trofeul Manager of the Month în Premier League.

Swansea City

Trupa lui Paul Clement urcase excelent în formă și în clasament de la venirea francezului în ianuarie, dar între 4 martie și 22 aprilie au câștigat un singur punct în campionat și sunt în luptă cu Hull și Middlesbrough pentru a evita retrogradarea (momentan sunt primii sub linie adversarii noștri de duminică). Asta e vestea proastă pentru noi: că Swansea joacă pe muchie de cuțit finalul de sezon și va face tot posibilul să ia puncte pe Old Trafford.

Vestea bună e că tot posibilul lui Swansea nu e tocmai de speriat. Cea mai slabă apărare din Premier League a încasat 68 de goluri și are doar 6 partide în care a închis poarta (numai Hull și proaspăt retrogradata Sunderland stau mai rău, cu 5 clean sheets fiecare). În atac Llorente e vioara întâi (joc excelent de cap, poziționare la fel, instinct de golgeter), dar creatorul e Sigurdsson, jucător mult peste nivelul clubului, ambii vor trebui marcați profesionist.

Manchester United

Smalling, Jones, Rojo, Ibrahimovic, Fosu-Mensah Mata și Pogba sunt accidentați, Fellaini e suspendat și ar fi ultimul moment în care Mourinho să-l mai poată odihni pe Eric Bailly. Înșiruirea asta ne arată că 8 jucători de bază nu pot fi folosiți și nici singurul jucător din academie cu rol defensiv, care a mai jucat episodic la prima echipă, nu e disponibil. Cu prima manșă a semifinalei din Europa League la doar 4 zile distanță, așteptăm să vedem ce iepure mai scoate portughezul din joben pentru a umple foaia de joc. Să fie revenirea lui Mata supriza?

Versatilitatea tactică pe care a demonstrat-o managerul nostru nu va fi cheia în acest meci, pentru că nu întâlnim un adversar foarte sofisticat, am explicat mai jos ce-i de jucat.

Ce trebuie să facă United

În primul rând: fără accidentări. Mourinho a albit de tot de când a venit pe Old Trafford, a jonglat fantastic cu tot ce a putut până acum, dar devine ridicol “palmaresul” recent de indisponibilități.

Centrul defensivei lui Swansea este punctul cel mai vulnerabil, acolo va zburda Rashford cu viteza și tehnica lui. Mawson și Fernandez au reușit să stabilizeze oarecum fluxul de ocazii ale adversarilor, dar ambii sunt masivi și lenți. Fundașii lui Swansea au totalizat cele mai multe greșeli individuale, per echipă și cam o treime dintre acestea s-au transformat în goluri primite. Viteză și tehnică avem, trebuie să jucăm pe jos și n-ar trebui să avem mari probleme în a înscrie.

Fellaini ar fi fost fantastic pentru a-l ține pe Llorente, excelent în jocul aerian, dar cum nu-l avem, probabil că Bailly (dacă va juca) va fi omul de marcaj (nu știu să avem un alt om disponibil cu un fizic pe măsura spaniolulu). Pe Sigurdsson probabil îl vom vână în grupuri de câte 2: un mijlocaș central (Carrick sau Herrera) și un fundaș lateral, trebuie blocat islandezul pentru că de el depinde toată construcția lui Clement.

Remarc faptul că Swansea are un procent de conversie a ocaziilor mai bun decât United (10.5% vs 9.2%) și că au înscris de 14 ori din faze fixe (3 dintre acestea fiind penalty-uri), dublu față de United. Ce înseamnă asta? Disciplină tactică și concentrare la fazele fixe, vor fi printre puținele pericole de gol pe care le vom înfrunta.

Echipe probabile

Manchester United: De Gea – Valencia, Tuanzebe, Blind, Shaw – Carrick, Herrera – Mkhitaryan, Rooney, Young – Rashford.

Swansea: Fabiaski – Naughton, Fernandez, Mawson, Olsson – Carroll, Britton, Fer – Jordan Ayew, Llorente, Sigurdsson.

Unde se vede Manchester United vs Swansea?

Manchester United vs Swansea va fi transmis în direct pe Dolce Sport 2, duminică, de la ora 14:00.

Mai îndrăznește cineva să prezică primul 11 pentru meciul cu Swansea?

Sursa foto: ManUtd.com

Dacă sunteți fani Manchester United, alăturați-vă comunității Romanian Red Devils. Ne găsiți pe pagina de Facebook, pe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *