28, Apr 2020
TBT. VIDEO! Durerea ultimului gol! Ziua când “Regele” și-a îngropat propriul regat

“Rareori m-am simțit atât de deprimat ca în acest week-end. După 19 ani în care am dat totul pentru a marca goluri, iată că am înscris și unul pe care nu mi-aș fi dorit să-l reușesc”

Era 27 aprilie 1974, iar cuvintele de mai sus îi aparțin unei legende a lui Manchester United care și-a condamnat clubul la retrogradare, în cel mai dureros mod, jucând pentru rivala din oraș, Manchester City. 

Era minutul 82 al partidei. Derbiul orașului Manchester. Roșii versus albaștrii. Miza total diferită pentru ambele echipe. Primii luptau pentru salvarea de la retrogradare, iar ceilalți n-aveau altă miză decât o victorie într-un derbi local.

Momentul golului lui Denis Law. Foto: espn.co.uk

United a atacat în valuri. Avea nevoie de victorie pentru a spera la salvare. Dar și de un insucces al lui Birmingham pe terenul lui Norwich. Două șuturi respinse de pe linia porții. Una din acele zile în care mingea nu vrea să intre. Și vine momentul cheie, scris și acum cu cerneală neagră în cartea de istorie a lui Manchester United.

11 ani, 309 meciuri și 236 de goluri de goluri pentru “roșii”. Un om născut pentru a marca și pentru a teroriza defenisvele adverse. O mai bagă o dată în ațe. De data aceasta era îmbrăcat în albastru. Centrarea vine de pe dreapta. El pune călcâiul și mingea intră în poartă. Își lasă mâinile în jos a deznădejde. Nu se bucură! Colegii sar pe el, dar el rămâne absent. Fanii invadează terenul în speranța unei rejucări a partidei. Meciul e oprit. Scorul nu se schimbă. Cât de ciudat! Să fii consolat după un gol marcat într-un derbi. Ultima atingere i-a schimbat viața. I-a rănit inima.

E ultimul gol, dar și ultimul meci al carierei. E final de aventură! Și ce final! “Regele” și-a ucis propriul regat. Denis Law a trimis Manchester United în liga a doua la 6 ani distanță de la câștigarea primei Cupe a Campionilor Europeni.

Denis Law

  • s-a născut în Aberdeen, Scoția, în 24 februarie 1940
  • a jucat în carieră pentru Huddersfield Town, Manchester City, Torino și  Manchester United
  • a câștigat campionatul Angliei (1964-1965, 1966-1967), Cupa Angliei (1962-1963), Supercupa Angliei (1965, 1967) și Cupa Campionilor Europeni (1968)
  • are o statuie în fața stadionului Old Trafford, alături de Bobby Charlton și George Best ( cei trei au fost numiți “The Trinity”)
  • a câștigat “Balonul de Aur” în 1968

“Nu am putut fi consolat. Nu vroiam să se întâmple asta. Cât de mult a durat acest sentiment de vinovăție? Cât de demult a fost acest meci?  30 și ceva de ani. Acesta este răspunsul”, spunea Law în 2010.

P.S. Un material în limba engleză găsiți la acest link: http://en.espn.co.uk/football/sport/story/116806.html

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *