1, Oct 2017
United 4×4. Idei și perspective după Man United vs Crystal Palace 4-0

Man United vs Crystal Palace 4-0 a fost un meci fără istorie, ultimul antrenament înaintea duelurilor cu elita Premier League, care încep în octombrie. Adversarul a fost cel mai slab din ligă, doar scorul era o necunoscută în acest duel care a părut nefiresc de ușor pentru că United e neobișnuit de puternică.

Diavolii au jumulit Vulturii pe Old Trafford

Formula de start a Diavolilor lui Mourinho: De Gea – Valencia, Smalling, Jones, Young – Matic, Fellaini – Mata, Mkhitaryan, Rashford – Lukaku. Au mai intrat Lingard (pentru Mkhitaryan), Herrera (pentru Fellaini) și Martial (în locul lui Rashford).

Nici nu ne așezasem bine pe scaunele din Infusion (unde ne-am adunat și de data asta în București) și Mata înscria pentru 1-0, la două minute și ceva de la start. A urmat un meci anost, în care adversarul n-a opus prea mare rezistență și Diavolii n-au forțat, iar Fellaini și-a luat în serios rolul de înlocuitor temporar al lui Paul Pogba, înscriind pentru 2-o și 3-0 înainte și după pauză, ambele reușite fiind din gura porții. Pe finalul unui joc în care United a cedat posesia în repriza a doua (60% la final pentru Diavoli totuși), Lukaku a înscris și el, pentru 4-0, menținându-se în cursa pentru titlul de golgeter în Premier League și făcându-și norma de un gol pe meci.

Crystal Palace venea cu zero puncte, zero goluri marcate și golaveraj -13 în primele 6 meciuri ale sezonului din Premier League și avea să plece cu golaveraj -17. În plus, n-au avut niciun atacant de meserie în lot, așa că nu-i de mirare că au avut un singur șut pe spațiul portii pe Old Trafford. United a avut 7 și a înscris de 4 ori, înregistrând și o rată bună de succes a centrărilor (42%, în condițiile în care media e sub 30).

Acest rezultat nu spune mare lucru, dar ne consolidează poziția din care ne lansăm în duelurile tari și relevante care urmează.

Unde se află United la final de septembrie?

  • A patra oară 4-0 în acest sezon de Premier League și a șasea oară când înscriem de 4 ori într-un meci. Sir Alex Ferguson știa că un sezon de succes înseamnă minim 100 de goluri marcate de echipă. De la retragerea Bătrânului, doar în stagiunea trecută a reușit United să atingă borna 100, iar în acest sezon, la final de septembrie, Diavolii au înscris deja peste 30 de goluri.
  • 6 clean-sheet-uri din 7 meciuri. 7 jucători s-au rotit până acum în defensiva lui United, în 4 formule diferite. Sistemul lui Mourinho functionează.
  • 9 marcatori diferți în Premier League (10 per total) și 8 pasatori (10 per total). United nu este dependentă, în acest moment, de niciun jucător.
  • Golaveraj +19 în PL, bornă pe care o atingeam sezonul trecut după etapa 29, pe 19 martie!

Intrăm în pauza internațională (în care cam toți jucătorii noștri de bază sunt convocați la naționalele lor) pe locul 2 în Premier League, doar un gol ne desparte de vecinii gălăgioși.

Revenim în Premier League cu un meci pe Anfield, un North-West Derby pentru care ne strângem, din nou, în Infusion să ne susținem echipa. Spre finalul lunii o întâlnim și pe Tottenham, dar între timp mai avem și dubla cu Benfica din grupele UCL. Suntem bine, dar urcușul abia acum începe!

Glory, Glory Man United!

Sursa foto: ManUtd.com

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 3
  • De Romania MUSC

Pe aceeaşi temă “United 4×4. Idei și perspective după Man United vs Crystal Palace 4-0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *