8, Jan 2020
Ulciorul nu intră de două ori la apă. Manchester United – Manchester City 1-3

O vorbă veche, românească zice că ulciorul nu intră de două ori la apă. Valabil și pentru Manchester United. Rivala din oraș și-a luat revanșa pentru fiecare moment trăit în subsolul criticilor după meciul din urmă cu patru săptămâni, când ”diavolii” au câștigat chiar pe Etihad, în campionat.

City, a cerut revanșa și, drept urmare, a profitat pentru a-și spăla păcatele, chit că în EFL Cup, chiar dacă nu a făcut cel mai bun meci al ei, contorizat cu numai două șuturi pe spațiul porții.

Cu sabia deasupra capului, căci o altă înfrângere ar fi consemnat îngenunchierea în fața marii rivale, a atacat din plin în primul derby al deceniului, încheiat 1-3. United a fost lovită, numărată și învinsă încă din prima repriză, unde cetățenii au deschis și închis conturile în numai 20 de minute!

Rashford a marcat din nou, dar golul său nu contează prea mult. Foto: manutd.com

Rooney în tribune

O minge imparabilă și o pasă filtrantă au fost suficiente pentru a o condamna pe United, iar autogolul lui Pereira a fost destul pentru a ucide până și cea mai mică urmă de speranță a celui mai înfocat fan! Specializat cu goluri în confruntări cu echipe de top, Rashford a înscris în minutul 70, sub privirile lui Rooney, dar insuficient pentru a putea spera la mai mult și la mai bine. A îndulcit amarul, însă nu cu mult, căci îmi e greu să cred că elevii lui Pep se vor trage de pe teren la retur și vor scoate mingea de două ori din fundul porții fără a o introduce deloc!

* În Cupa Ligii nu contează golurile marcate în deplasare. În caze de egalitate de scor după cele două meciuri se trece direct la lovituri de la 11m

Deși a aliniat o echipă din care lipseau cu ardoare Pogba, Martial, McTominay și Maguire, ajuns căpitan între timp, United caută scuze în sacul cu nimic. Nu prea sunt după o astfel de reprezentație.

Partida retur se va juca pe 29 ianuarie de la ora 21:45, în direct pe DigiSport. Până atunci, Manchester United va juca pe teren propriu, împotriva lui Norwich, în campionat. Mai apoi, peste fix o săptămână, United va încerca să treacă în turul 4 din FA Cup, împotriva lui Wolverhampton, tot pe teren propriu.

Ole is at the wheel. GGMU!!!

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe TwitterInstagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *