19, Jan 2019
The devils wear De Gea! Povestea Dumnezeului lui Manchester United: miop, îndrăgostit de heavy metal și Titanic

”Fiule, să nu uiți un lucru. Ca să reușești în viață trebuie să muncești, să fii umil, să nu uiți de unde ai plecat! Și cel mai important, să nu renunți niciodată, oricât de greu ți-ar fi”. Apoi, toți trei și-au continuat cina și liniștea s-a așternut în vila familiei, de lângă Toledo.

A doua zi a început aventura vieții. Porțile s-au deschis la primele ore ale dimineții, dar el a venit târziu. Avea școală și nu putea lipsi de acolo.”David, oricât de sus ai ajunge, să nu uiți că școala este la fel de importantă”, încearcă mama să-i îndulcească supărarea, înainte să-l sărute și să-l împingă pe poarta academiei de fotbal Atletico Casarrubuelos. Iar mama îl sună zilnic pentru a-i reaminti cât de important e raportul între educație și sport.

I-au plăcut și tenisul, dar și baschetul. În cele din urmă a ales fotbalul.

Din golgheter, în portar

Și i-a plăcut mult. Iar cuvintele părinților i-au bătătorit drumul și i-au deschis orizonturile când îi era mai greu. Și i-au făcut aventura mai ușoară și cu atât mai frumoasă. Părinți nu l-au cocoloșit, deși era singurul lor copil și banii nu le lipseau. A fost nehotărât și până la 13 ani i-a plăcut să dea goluri, nu să le salveze.

Sursă foto: lifebogger.com

David de Gea, căci el este eroul poveștii noastre, a început fotbalul ca și jucător de câmp. Vă vine să credeți? Dacă nu, priviți poza de mai sus.

Abia la 13 ani și-a dat seamă că are calități de portar, astfel că cei de la Atletico de Madrid l-au pescuit de la micuța academie cu care colaborau convinși că va ajunge mare. Patru ani mai târziu, cuvintele tatălui său îi revin obsesiv în minte. Intră pe teren în minutul 27 și se descură excelent timp de 50 de minute, după care n-are nicio șansă la șuturile lui Falcao și Rolando. Și Atleti pierde cu 2-0 la debutul lui David la prima echipă.

”Hai că poți! Următoare minge e cea mai importantă. Nu-i nimic. Se întâmplă fiecărui portar să provoace un penalti”, se încurajează singur. Atmosfera e nebună pe Vicente Calderon  și Atletico e condusă cu 1-0. El, de parcă nici nu greșise câteva minute mai devreme, e calm și face paradă după paradă. Ai lui întorc scorul și David debutează cu o victorie în La Liga, 2-1 împotriva lui Real Zaragoza.

Pe tărâmul diavolilor

Telefonul sună: ”Să te pregătești, pleci la Manchester. La United. Te vrea Sir Alex. Știu că-ți va lipsi familia, dar nu poți rata șansa de a-i călca pe urme idolului tău, Peter Schmeichel”. Iar primele luni pe Old Trafford sunt grele. Foarte grele. Are sprijinul lui Ferguson, dar și foarte mult de lucru. Stil de joc diferit, mai multă forță.

Zi după zi, săptămână după săptămână trage din greu, dar nu renunță. Între antrenamente are timp și pentru școală, căci pentru un portar e importantă și comunicarea cu fundașii. Mai ales când în fața ta ai legende precum Vidic sau Ferdinand.

Se adaptează și crește de la meci la meci. Are reflexele în bagajul de talent de la naștere, dar învață să se poziționeze mai bine, să-și folosească jocul de picior și să iasă pe centrări. Câștigă la viteză și în încredere.

Atacanții lui Wes Brom îl tăvălesc serios la debutul în Premier League și realizează că are mult de muncă. Și trece la treabă. Pune 8 kilograme de musculatură pentru a putea ieși pe centrări fără teama de a fi doborât. Nu, n-a luat steroizi sau cine știe ce alte substanțe, n-a fost părtașul unui regim alimentar draconic. În schimb, a fost supus unui program special destinat să-i corecteze slăbiciunile.

Sursa foto: fourfourtwo.com

”Trebuia să avem grijă de el, să-l nu supraforțăm. La 9:30 era în sala de forță, de trei ori pe săptămână. La începutul săptămânii era cardio și muncă ușoară, iar înainte de meci era forță și viteză. Iar apoi, antrenamentele specifice”, spunea Eric Steele, antrenor cu portarii la Manchester United.

Ce înseamnă antrenamente specifice? Desigur, antrenorii nu pot reproduce situațile din meciuri, dar spre exemplu, era pregătit un exercițiu benefic pentru a îmbunătăți jocul aerian al portarului. Antrenorii lucrau cu 5 sau 6 goalkeeperi, doar în careul mic. Iar fiecare avea un număr desemnat. Se centra, iar numărul pe care-l selectau antrenorii trebuia să prindă mingea înaintea celorlalți portari, prin plasament și rapiditate.

Din abis pe culme

A fost 6 ani mai târziu când muncă a fost răsplătită cu vârf și îndesat. David de Gea e cel mai bun portar din lume din 2017 încoace. Indiscutabil! Prin paradele sale magice a ținut-o în viață pe Manchester United în perioadele cu Louis van Gaal sau Mourinho pe bancă.

Evoluțile uimitoare și constante i-au adus titlul de jucătorul sezonului de 4 ori în ultimii 5 ani. Mai mult decât atât, David a fost selectat de 5 ori în echipa ideală în Premier League, în ultimii 6 ani.

Everton, Liverpool, Chelsea, Tottenham sau Arsenal, toate au simțit pe propria piele cum e să joci împotriva zidului David de Gea aflat în zi de grație. Șuturi de la distanță, din apropiere, pe sus, pe jos, cu capul sau cu piciorul, nimic nu trece de el. 14 parade într-un meci cu Arsenal (doar Tim Krul a mai reușit asta în Premier League) și 11 în meciul cu Tottenham sunt bornele sale de referință, la nivel individual.

Astfel și-a câștigat apelativele ”Dave Save”, ”The Goldkeeper”, ”The Wall” sau ”Spiderman”. Spaniolii îi zic ”El Santo de Illescas”, iar noi îi vom spune ”Dumnezeul diavolilor”.

Știați că…

… joacă cu lentile de contact pentru că are o formă aparte de miopie? Această disfuncționalitate trimite lumina în spatele retinei, astfel că are probleme cu vederea de aproape.

… mâncarea preferată este albondigas, un fel de chiftele?

… ascultă heavy metal iar trupa preferată e Slipknot & Avenged Sevenfold?

… are doar o mașină deși e al doilea cel mai bine plătit jucător de la Manchester United? David conduce un Chevrolet Captiva oferit de club.

… poartă numărul 46 la picior?

… filmul preferat e Titanic?

… cartea preferată e despre Che Guevarra?

David de Gea

– s-a născut pe 7 noiembrie 1990 în Illescas, Tolledo

Alții, despre De Gea

Sir Alex Ferguson: Am vrut să-l iau pe Neuer, dar Eric (Steele, antrenorul cu portarii) mi-a zis că în doi ani De Gea va fi mai bun decât Manuel. Nu pot decât să mă felicit că am ascultat de Eric.

Ander Herrera: Dumnezeu l-a ales pe De Gea în poartă și pe Messi pe teren

Wayne Rooney: Cred că cel mai bun compliment pe care pot să i-l fac e să-i spun că-l urăsc. Face ca totul să pară atât de ușor.

Peter Schmeichel: Îl admir pe David de Gea. Nu mai știu un alt jucător care să fi fost criticat la fel de mult, iar el nu a apărut deloc în presă să se apere. Doar a trecut calm peste orice.

Eric Steele: Sir Alex a ratat doar două meciuri ale lui Manchester United în 26 de ani. O dată pentru nunta fiului său și a doua oară pentru a-l vedea pe De Gea.

Dimitar Berbatov: De Gea, ești mai mult decât un om. Tu ești capabil să oprești chiar și un glonț.

Juan Mata: E atât de puternic mental încât nu-l afectează nimic. Uneori pare inconștient

[envira-gallery id=”2592″]

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *