Șase, vin ”diavolii” din România! Povestea primei vizite a fanclubului oficial pe Old Trafford
E duminică dimineața. Îl sun pe Grasu mai întâi să-i zic ”La mulți ani”, apoi mă pornesc la drum. Fular, da. Căciulă, da. Mănuși, da. Sunt 3 grade afară. Ce bine i-ar prinde și lui United 3 puncte în clasament. Le dau mesaj băieților: ”Am pornit. Ne vedem mai repede să bem o bere în Bishop Blaize”. Am primit instrucțiuni clare în săptămâna premergătoare. ”Bishop Blaize e mai de bătrâni. În Tollgate e cu piro, e mai fain”.
Îmi zic ”Let’s go” și începe aventura. Pun GPS-ul, dau drumul la muzică…
”Doar tu și eu aș vrea
S-alunecăm ușor pe-o stea…
Știi că doar tu și eu vom fi
Îndrăgostiți ca-n prima zi”... asta se aude din boxe. Melodia zice bine. Eu și Manchester United facem într-adevăr o pereche perfectă. Să nu-i ziceți neveste-mi, că iar nu mai merg la meciuri vreo 5 ani. 😂
Drumul e suspect de liber și lipsit de evenimente. Opresc pe autostradă să iau o gură de aer. Am făcut jumătate de distanță, dar trebuie să mai dau jos din greutate. Trec pe lângă Starbucks, apoi Costa, apoi WHS Smith. Locul e plin de fani United. Mici și mari. Toate națiile. Eu sunt singurul care nu are tricou cu ”diavolii roșii”. Sunt sub acoperire cum ar veni. Îmi fac treaba și revin la traseu.
Între timp playlist-ul a sărit la Michael Buble. E decembrie și e frig, dar nu arată deloc ca de Crăciun. Se simte totuși un aer de sărbătoare. Îmi era dor să mai conduc trei ore până la Manchester. Nu mai am răbdare și-i dau viteză, dar nenorocita de M6 nu mă lasă să merg mai iute de 60 de mile pe oră.
Mi-e dor de ”diavolii mei”. Ultima dată când am fost, Mata ne-a câștigat meciul cu o lovitură liberă pe final, 1-0, cu Watford. Dar gata cu poveștile. Ajung în sfârșit pe Briggs Road, acolo unde parchez de obicei. Deja nu mă mai pot concentra. Îmi pun tot arsenalul și o iau ușor pe Chester Road, căci am vreo 10 minute de mers pe jos.
Marius e deja acolo, mi-a dat mesaj. Mă așteaptă la ”Trinity”, la statuie. Îi anunț și pe Leo, pe Ovidiu, pe Claudiu x 2. Insist că trebuie să ajungem în Bishop Blaize înainte să bem o bere, să cântăm două trei cântece, să intrăm în atmosfera locului.
E ora 12. Locul e plin ochi. E o coadă de cel puțin 100 de metri afară, de oameni care așteaptă să intre. Îmi dau seama că n-am nicio șansă înainte de meci așa că merg mai departe. Din înăuntru se aude: ”Doonny Van de Beeek, Doonny Van de Beeek”. Mă opresc să cânt și eu cu cei de afară. Dau să pornesc și începe ”12 days of Cantona”. Se cântă și afară. Musai să stau și pentru cântecul ăsta.
Pe stânga e Lou Macari. Nu fostul fotbalist, ci micul magazin de fish&chips. Apoi dau colțul pe Sir Matt Busby Way și ”here we are”. Strada e foarte aglomerată, deși mai sunt două ore până la meci. În capul ei ne așteaptă Andy Mitten, unul dintre cei mai buni jurnaliști pe Manchester United. Strigă în gura mare să luăm o copie a ”United we stand”, o revistă de meci editată de suporteri.
La statuie mă așteaptă Marius. Prietenul lui bulgar e posesor de abonament. Și de numeroase tatuaje cu ”diavolii”. Vin și băieții. Leo abia s-a trezit. Norocosul! N-a avut de condus. E vânzoleală mare. Nebunie, ce să mai! Se fac poze multe, apoi ne ducem în stadion.
Ronaldo! Unde e Ronaldo?
Echipa e pe teren, la încălzirea dinaintea partidei. O dată ajunsi la locurile noastre, la cucurigu (așa zicem noi la Cluj la locurile cele mai înalte din stadion) toți îl caută pe Cristiano: ”Aoleu, nu e pe teren”, vine replica lui Marius. ”Unde e Ronaldo?”, se aude din spatele meu. Îl identific repede și l-il arăt, ca să nu mai fie stresați.
”Eeeeeee. What a shot! El nu ratează, nu-i așa?”, zice englezul vecin de scaun, după ce numărul nostru 7 o pune în vinclu. Încercăm să intrăm pe facebook. Reușeșc să postez o poză și apoi net-ul moare. Dezastru total. Toți sunt pe telefoane, dar semnal ioc.
Nu-i bai, ne concentrăm mai bine la meci. Ies băieții din nou pe teren. Aplauze furtunoase. Se prezintă echipa. Fiecare nume e urmat de un ”eeeeeeee”. Cu excepția lui Ronaldo, unde se aude ”eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee”.
Welcome Leo
Începe meciul. Leo e lângă mine. Cei doi de Claudiu, Marius și Ovidiu sunt în spatele nostru. Începem în forță, recuperăm multe mingi. Lumea e mulțumită. Dalot sparge apărarea ”vulturilor” cu o pasă verticală de vreo 25 de metri. Aprobarea vine imediat de la un englez: ”Wan-Bisakka nu e în stare de așa ceva”.
Oamenii se ridică în picioare la fiecare efort ofensiv al echipei noastre. Atmosfera e frumoasă. ”Haide bă, trage la poartă că am dat peste 70 mil € pe tine și îi cam mângâiați. Păi adevărații diavoli roșii dacă erau, fără 5-6 nu scăpau de pe OT și le jumuleau aripile vulturilor”, sancționează imediat Marius, indecizia lui Sancho. Cei trei olteni, din Balș, sunt incredibil de tăcuți. Sunt însurat cu o olteancă și ăștia vorbesc mult în general, credeți-mă. Mult și repede.
Se trece de o jumătate de oră și n-am marcat. Nici pressing-ul nu mai e la fel. ”Stați liniștiți. Batem 5-0”, îi asigur pe băieți. Hohote, evident, în jurul meu. Vine pauza și toți suntem pe telefoane. ”Cât e la Leeds? Nu cred că-i bate azi pe Brentford”.
Pe tabela de la nivelul întâi se pun tot felul de mesaje, la cererea fanilor. ”Welcome Leo” e unul dintre ele și mă oftic repede. ”De ce nu apare și numele meu acolo?”, îmi zic. ”De unde are Leo ăsta atâția bani să-și facă reclamă pe Old Trafford?”😂😂😂
Fred, balonul de aur
Începe repriza a doua. Băieții de la Stretford End nu s-au oprit din cântat nicio secundă. Noi suntem la Sir Alex Ferguson Stand. La cucurigu, cum ziceam mai sus. Băieții se plâng că nu văd bine. ”Mai lăsați dracului telefoanele noaptea, că vă stricați ochii de la ele”, le zic, mândru că eu văd cu un ochi mai bine ca ei. Mie îmi plac locurile. Văd de sus și pot analiza mai bine. Nu, nu am doar un ochi, nu sunt pirat. Cu stângul văd doar ceață, dreptul e baza. Ceață e și în jocul lui United. Am început slab repriza a doua.
Dalot scapă mingea afară și … ”Wan-Bisakka nu greșea acolo”, același veccin englez care-l lăuda pe portughez în prima repriză. Oamenii încep să-și piardă răbdarea. ”Fred, noul balon de aur dă gol”, ne liniștește Leo. Din spate se aude ”Viva Ronaldoooo”. Apoi Marius e din nou vehement: ”Dar trage, bă băiatule, la poartă. Incredibil că nu dăm la poartă. N-am avut niciun șut pe poartă până acum”.
Băieții de la Stretford End încep un cântec care îmi place și fredonez și eu timid: ”I am in love, I can’t deny, our centre forward is the King of Urugay. El Matador, who could that be? His first name is Edinson and second Cavani. Ooooooo, ooooooo, oooooo”.
Apoi Fred ridică stadionul în picioare cu o execuție neașteptată. Sărim toți ca nebunii. Pe margine Ralf e și el cu picioarele în aer. Se uită la asistentul lui și-l întreabă cine a dat: ”Fred? Cu dreptul?”. 3 puncte de aur și plecăm acasă fericiți. Suntem cu toții de acord că jocul trebuie îmbunătățit, dar plecăm mulțumiți de rezultat.
Peste 74.000 de oameni în tribune. Ne gândim la unison să mai stăm 10-15 minute ”la cucurigu”, până se mai eliberează. N-au trecut decât 5 și stadionul era deja gol. Timp suficient pentru și mai multe poze, pentru amintiri.
The Trinity…și Fred
Cele 7 etaje pe care le-am urcat au părut floare la ureche la coborâre. Dacă nu ne credeți, să știți că n-am suflat deloc greu când am ajuns jos. Înainte însă n-am ratat ocazia de a mai face niște poze la fotografiile de pe pereții culoarului de sub tribune. Cu Sir Alex, cu Eric, cu Scholsey, cu Gary.
Sir Alex Ferguson Stand e suspendată pe jumătate, iar pe dedesubt se face accesul în tribune. La ieșire locul e plin ochi. Se aude ”Viva Ronaldooo, Viva Ronaldoo, Running down the wing….” din inimile a mii de oameni. Ne alăturăm și noi fluxului.
Băieții de la Balș sunt atrași de magazinul oficial, dar coada le taie cheful. Dacă ar fi avut puțină răbdare, poate că astăzi ar fi intrat și ei. Câteodată e bine să fii și ardelean. Le arătăm ceasul comemorativ al accidentului de la Munchen, apoi ne îndreptăm spre parcare.
Bishop Blaize e la fel de aglomerat.
”You are my Solskjaer,
My Ole Solskjaer…”.
Berile curg pe jos, distracția e în toi, ”diavolii” cântă cu patimă. Afară sau înăuntru. Zâmbesc după multe săptămâni în care au fost încercați.
Ajungem la parcare. E deja întuneric. E la fel de frig, dar tot n-arată deloc ca de Crăciun, vorba domnului Buble, care mă primește cu vocea sa inegalabilă de indată ce bag cheia în contact. Sărbătorile au venit însă mai devreme pentru noi, cei care am avut onoarea de a asista la meci.
Și nu se putea o persoană mai bună decât Leo, membru marcant al comunității noastre, ca să încheie acest text și prima noastră aventură pe Old Trafford ca și Manchester United Official Supporters Club România.
”Prima dată înapoi pe Old Trafford după pandemie și vai ce dor mi-a fost! Ocazia a fost extra-specială pentru că am fost în calitate de reprezentanți ai fanclubului românesc și m-am bucurat tare mult să cunosc alți diavoli din Londra și să retrăiesc magia primei vizite pe Old Trafford prin ochii lor. Am reușit în sfârsit să îl cunosc și pe Vasi în carne și oase și sper ca data viitoare să vină cât mai repede. Despre meci ce să zic? Probabil că în curând la statuia trinității va mai trebui adăugat un jucător. Fred, evident”.
Hai United! GGMU!!!
#haiunited #muscro #MUFC
Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter, Instagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.