Ronaldo, Ronaldo, Ronaldo. Man United – Norwich 3-2
Ce sfârșit bun de săptămână pentru Manchester United, dar mai ales pentru Cristiano Ronaldo. Portughezul a reușit al 60-lea hattrick al carierei. INCREDIBIL!
”Diavolii” simt din nou miros de Top 4 după ce Tottenham și Arsenal au pierdut surprinzător. Jocul n-a fost superb, dar talismanul portughez și-a salvat din nou echipa.
În fapt, meciul n-a fost unul prea bun pentru United cu toate că startul a fost perfect. Ronaldo a făcut repede 2-0 după o jumătate de oră și se părea că gazdele vor avea o partidă ușoară. Doar că Norwich a speculat spațile din centrul terenului lui United și a echilibrat meciul nu doar pe tabelă, cu golul de 2-1, ci și pe teren, înainte de pauză.
Ba chiar mai mult, a pus stăpânire pe joc și doar paradele lui De Gea au ținut-o pe Man United în joc, mai ales după reușita de 2-2 a lui Pukki.
Ce au făcut bine în atac, Elanga și Telles au stricat în apărare. La primul gol încasat de ”diavoli” Anthony l-a scăpat din marcaj pe Pukki, care a centrat nestingherit pentru Dowell, venit la bara a doua, pe spațiul liber lăsat de Telles.
Apoi, Alex l-a pierdut din marcaj pe Pukki la o pasă superbă printre fundași a lui Rashica. Finlandezul n-a ratat pentru a egala pe tabela de marcaj.
La 2-2 și în căutarea golului victoriei, Rangnick face schimbarea care avea să-i salveze meciul. Lingard a fost unul dintre cei mai activi jucători ai lui United, iar în minutul 63 iese de pe teren și e înlocuit cu un mijlocaș defensiv, Matic. Neamțul de pe banca lui United a văzut însă că Norwich a aglomerat zona centrală, acolo unde gazdele nu aveau un mijlocaș central de meserie. Incursiunile în atac ale lui Pogba au lăsat bulevardul și mai liber, astfel că oaspeții au speculat asta la maxim.
Introducerea lui Matic a avut exact rolul de a o opri pe Norwich din a crea probleme, ceea ce s-a și întâmplat. Însă pentru a câștiga meciul, United a avut nevoie din nou de o execuție magistrală a talismanului său din acest sezon, Cristiano Ronaldo.
Același Elanga, care a jucat ultimele 10 minute de joc ca fundaș dreapta, a fost faultat la aproximativ 25 de metri de poartă. Ronaldo a tras năpraznic din lovitură liberă și a ajuns la 60 de hattrick-uri în carieră și la 15 goluri în acest sezon de Premier League.
Pentru ”diavolii roșii” urmează derbiurile cu Liverpool, de marți și cu Arsenal, de sâmbătă, două meciuri extrem de importante în lupta pentru Top 4, acum că ușa a fost din nou deschisă.
Hai United! GGMU!!!
#haiunited #muscro #MUFC
Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter, Instagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.