25, Nov 2020
Revanșă. Man United – Istanbul Basaksehir 4-1

Manchester United și-a luat revanșa în fața campioanei Turciei și a mai făcut un pas mare către calificarea în primăvara Champions League. ”Diavolii” au făcut o primă repriză perfectă și s-au impus la final cu 4-1. Bruno a dat o ”dublă”, Rashford a marcat din penalty și James a închis tabela după ce Turuc a marcat din lovitură liberă.

”Diavolii” au pornit ca din pușcă și în minutul 35 aveau deja 3-0. Bruno a condus și de această dată ostilitățile. Portughezul a deschis scorul printr-un voleu de senzație, în minutul 7, după o lovitură de la colțul terenului respinsă de turci. Tot el a făcut 2-0 doar 12 minute mai târziu. Portarul turc a gafat, mingea a ajuns la Bruno, care n-a iertat.

Bruno Fernandes
Foto: uefa.com

Portughezul era pregătit să facă tripla, dar a dovedit încă o dată de ce este iubit de fanii lui Manchester United și l-a lăsat pe Marcus să bată. ”I-am promis după meci că următorul penalty îl bate el”, a comentat Fernandes la finalul partidei. Rashford e trântit în careu de fundașul advers și tot el bate și face 3-0 în minutul 35.

Foto: uefa.com

Prima repriză a fost una splendidă. Jocul lui United a mers ca pe roate cu pase rapide, dintr-o atingere și o deplasare în teren uimitoare. S-au remarcat la acest capitol Donny van de Beek și Edinson Cavani. Chiar dacă n-au marcat, prin modul în care s-au deplasat cu mingea la picior, dar mai ales fără minge, i-au năucit pe adversari.

Rio Ferdinand a spus după meci: ”Donny e acel tip de jucător care joacă dintr-o atingere sau două, care dă drumul repede la minge. Un fotbalist inteligent care-și sacrifică jocul pentru a-i ajuta pe colegii săi să joace mai bine”. Parcă nu putem comenta nimic, nu?

Foto: uefa.com

În repriza secundă s-a redus turația la motoare, Solskjaer a făcut 4 modificări până în minutul 60 și echipa s-a dezechilibrat. În primul rând din cauza relaxării în urma rezultatului. Oaspeții au revenit în joc prin golul lui Turuc, din lovitură liberă, validat de arbitrul român Ovidiu Hațegan după ce Goal Line Tehnology i-a confirmat că mingea a trecut de linia porții.

Finalul putea să fie incendiar, dar Visca a lovit bara, cu un șut care l-a lăsat pe De Gea fără reacție. Apoi, Daniel James a închis tabela, 4-1, după un contraatac fulger. Greenwood a fost și el aproape de 5-1, dar șutul său de la ultima fază a meciului a fost parat de Mert.

Foto: uefa.com

Formula de start:

De Gea – AWB (Williams 60), Lindelof (Tuanzebe 46), Maguire, Telles – Van de Beek, Fred – Rashford (James 60), Bruno (Greenwood 60), Martial (Matic 82) – Cavani.

Cifre

  • În sezonul 2018-2019 din Champions League, Manchester United a marcat doar un gol pe teren propriu. Acum are 9 și încă un meci de jucat.
  • Ultimul jucător care i-a dat gol lui Manchester United din lovitură liberă în Liga Campionilor e Ribery, în 2010.
  • Sir Alex Ferguson way? Manchester United a marcat 4 din cele 13 goluri prin jucători veniți de pe banca de rezerve. Nicio altă echipă nu a marcat mai mult până acum, cu rezervele, în acest sezon.
Foto: uefa.com
  • Manchester United a câștigat ultimele 7 meciuri în Europa, pe Old Trafford. În această secvență a marcat de 24 de ori și a primit doar 2 goluri.
  • Rashford a marcat de 5 ori în acest sezon de Champions League, la fel de multe ca în precedentele 18 apariții.
Foto: uefa.com

Ole is at the wheel. GGMU!!!

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe TwitterInstagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *