1, Aug 2022
Regele a abdicat!

De îndată ce te apropii, în zi de meci, de străzile împânzite din jurul Old Trafford, vezi zeci de mii de tricouri cu Manchester United. 7 din 10 sunt cu numărul 7. Din cele 7, 5 sunt cu Ronaldo. Nu e nici o surpriză, căci Ronaldo e unul dintre cei mai titrați jucători. Iar faptul că a evoluat în tricoul ”diavolilor” e o binecuvântare pentru mulțimea de fani care merge la stadion cu fiecare ocazie.

Numărul de pe tricou e doar un mic gest prin care fanii lui United își arată aprecierea față de Cristiano. Subsemnatul a avut ocazia să fie pe Old Trafford în mai multe rânduri, cu Ronaldo pe teren. Fiecare atingere a protughezului era absorbită de fanii de pe Old Trafford ca o binecuvântare. Era ca și cum Dumnezeu s-ar fi coborât pe pământ și era printre ei. O simplă pasă de 10-15 metri în lateral era privită ca și cum ar fi descuiat apărarea adversă și creat o fază de gol.

Și nu e deloc exagerare. Ronaldo era adulat ca și cum omul ăsta le-ar fi salvat viața unor zeci de mii de alți oameni din tribune. Era genul acela de relație de la distanță.

Și scriu era pentru că duminică, totuși, s-a simțit atât de diferit.

”The king is playing Sunday”. În traducere, ”Regele joacă duminică”, a fost comentariul lui Ronaldo la postarea unei pagini a fanilor CR7 din Portugalia care anunța că Ronaldo nu va mai juca în amicale pentru United.

Pe o vreme glorioasă, Manchester United a înfruntat Rayo Vallecano și CR7 a început partida ca titular. Primul său meci de pregătire, venit chiar la ultima partidă a diavolilor. Atmosfera din stadion a fost una amicală de asemenea. Multe familii cu copii, majoritea dintre cei mici cu tricouri cu Ronaldo, bineînțeles.

În momentul în care s-au strigat numele celor aflați în primul 11, Ronaldo a primit aplauze. Eram interesat să văd cum vor reacționa oamenii după ceea ce s-a petrecut în această vară. Pentru cine nu știe, fac un mic rezumat. Ronaldo a refuzat, din motive familiale, să meargă în cele două turnee estivale cu Manchester United. Ba mai mult, presa din Anglia speculează că portughezul a anunțat clubul că vrea să plece pentru a putea juca în Champions League.

Foto: manchestereveningnews.co.uk

Totuși, nu s-a mai simțit aceeași dragoste. Am stat în tribună unde stau de obicei, înconjurat de aceiași oameni cu care văd meciurile ori de câte ori am ocazia. Oameni cu care schimb opinii pe rețelele de socializare. Fani cu mulți ani vechime în tribunele Old Trafford. Mulți dintre ei merg chiar și în deplasări.

Ronaldo pare că și-a pierdut aura. Modul în care a gestionat situația din această vară cântărește mult chiar și în ochii celor mai loiali susținători. Disperarea cu care pune dragostea pentru recordurile sale peste dragostea pentru club i-a întristat pe fani. Consensul e general. Orice ar face de acum încolo, dragostea fanilor pentru el nu va mai fi aceeași. Ronaldo va fi mereu respectat pentru performanțele sale, dar empatia s-a diluat foarte mult.

Mai mult decât atât, chiar și el a părut plictisit în multe momente de joc. Drept dovadă nici n-a reușit prea multe. Singurul moment în care s-a animat a fost atunci când a vorbit cu Ten Hag, după o jumătate de oră, într-o pauză de hidratare oferită de arbitru.

A fost schimbat la pauză într-o mișcare plănuită dinaintea partidei de Ten Hag și asta spune destule despre situația în care se află în acest moment. Mai mult, faptul că Varane a fost căpitan în acest meci, dă și mai multă apă la moară. Și mai ciudat a fost că, față de sezonul trecut când toți îl căutau cu mingi și pase, ieri portughezul a fost implicat în meci de foarte puține ori. Au fost 3-4 faze care îmi vin acum în minte în care ori Garnacho, ori Chong, ori Eriksen au preferat o pasă în altă parte uneia către Ronaldo aflat în poziție bună de șut. Păcat că s-a ajuns aici, dar așa s-a simțit din tribună. Cu siguranță cea mai proastă atmosferă cu referire la Ronaldo din câte meciuri am văzut eu. O fi sau nu coincidență, n-avem de unde ști.

Situația actuală îmi dă senzația că orice se va întâmpla de acum încolo, lui Ronaldo îi va fi imposibil să recâștige dragostea înfocată a fanilor lui United. Iar, în fotbal, de multe ori, acesta e cel mai prețios trofeu. Odată ce ai făcut o gaură, aceasta se poate astupa, dar un semn tot rămâne.

Desigur, poate Ronaldo rămâne totuși la United în această vară. Și cine știe, poate câștigăm Europa League și printr-o minune, campionatul sau Cupa Angliei. Am totuși senzația că ceva s-a rupt și că Regele a abdicat.

Citește și…

Ai auzit ultimele zvonuri pe piața transferurilor?

Hai United! GGMU!!!

#haiunited #muscro #MUFC

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe TwitterInstagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *