Ole-uri de la Ole? La ce să ne așteptăm de la United sub comanda lui Solskjaer
Conducerea lui Manchester United a decis să pună capăt chinului fanilor și l-a demis astfel pe Jose Mourinho. Cam târziu, dar mai bine decât niciodată. N-a fost să fie pentru Jose, care a făcut totul pentru echipă în primele două sezoane, dar în cel actual nimic nu i-a mai ieșit.
Astfel, pe banca echipei a fost adus Ole Gunnar Solskjaer, o legendă pe Old Trafford după cele 11 sezoane petrecute sub comanda lui Sir Alex Ferguson. Ole are 166 de goluri în 366 de partide în tricoul ”diavolilor roșii”, 6 titluri de campion, două FA Cup, două Supercupe ale Angliei și o Liga Campionilor.
Ole-uri de la Ole Solskjaer
Dar, la ce să ne așteptăm de la cel considerat eroul faimoasei ”triple”, singura de acest fel realizat de o echipă englezească?
Solskjaer va conduce echipa doar până la finalul sezonului, timp în care șefii lui United vor avea timp să caute un manager permanent. Nu vom discuta despre nume, pentru că este în van. Dar îl vom analiza pe Ole ca tehnician.
După ce și-a încheiat cariera pe Old Trafford, la finalul sezonului 2006-2007, Solsjkaer a lucrat ca antrenor în academia lui Manchester United și i-a avut ca elevi, printre altii, pe Jesse Lingard și Paul Pogba.
Din punct de vedere tactic, Ole Gunaar Solsjkaer este un antrenor căruia îi place să atace și să dea libertate de exprimare proprilor jucători. Mai mult decât atât, acesta a spus-o tare și răspicat: ”Fiecare jucător va primi șansa lui. Nimeni nu știe mai bine decât mine cum e să stai pe bancă, astfel că fiecare fotbalist trebuie să fie pregătit să intre pe teren și să-și facă simțită prezența, să aibă impact”.
Divertisment și încredere
Un urmaș al lui Sir Alex Ferguson, cu care a lucrat ca antrenor cu atacanții în sezonul 2007-2008, Ole Gunaar a mărturisit că a preluat de la cel mai mare antrenor din toate timpurile orice sfat primit: ”Am învățat de la el totul, cum să câștigi, dar și cum să țin capul sus după o înfrângere. Am învățat cum poți să ții cei mai buni jucători din lume cu foame de trofee în fiecare sezon. Stilul meu de fotbal e preluat de la el, dar într-un fel suntem diferiți. Mie îmi place foarte mult să vorbesc cu jucătorii, să le dau posibilitatea să spună ce-i deranjează”, mai spune antrenorul norvegian.
Cu siguranță, fanii de pe Old Trafford vor avea parte de mai mult divertisment de acum încolo față de perioada Mourinho. Ole Gunaar Solskjaer este un antrenor ofensiv, care lucrează bine cu jucătorii tineri, astfel că nu trebuie să fim surprinși dacă fotbaliști talentați din academie vor face pasul către prima echipă, în următoarele șase luni. Old Trafford va experimenta din nou efervescența fotbalului jucat cu sufletul, avântul tinerilor dornici să se afirme și va savura elegența jucătorilor înzestrați dumnezeiește.
Vrea să readucă frica adversarilor pe Old Trafford
Ca sistem de joc, Solskjaer se adaptează după adversar. Favoritul său este 4-3-3, dar nu se sfiește să schime în 4-4-2 sau 3-5-2 dacă adversarul o cere. Lui Ole îi plac de asemenea jucătorii care au o tehnică deosebită și care își asumă responsabilități, riscuri. Mai mult decât atât, tehnicianul de 45 de ani este recunoscut în Norvegia a fi un bun motivator, un tehnician care redă încrederea jucătorilor, lucru are le lipsește cu desăvârșire ”diavolilor roșii”.
Ole Gunaar Solskjaer va debuta pe banca lui United împotriva lui Cardiff, echipă pe banca căreia a eșuat la prima sa aventură în Premier League. Dacă va reuși să se impună la Manchester United sau nu, rămâne de văzut. Cert e că fanii speră să aibă parte de Ole-uri la fiecare meci cu Ole pe bancă.