Newcastle – Man United 1-0. Falimentul unui mod de gândire
E greu să fii Diavol și să scrii cronica unui Newcastle – Man United 1-0. Am petrecut timpul pe care-l dedic, de obicei, documentării, citind ce se scrie pe Twitter, la cald. Așa am dat peste rezumatul perfect al situației lui Man United din acest moment, scris, din întâmplare, de unul dintre editorialiștii pe care-i am drept model (Daniel Storey, de la Football365.com):
Ce s-a jucat în Newcastle – Man United 1-0
Niciodată n-am intrat încrezător într-un meci cu Newcastle, dar încă din primele minute am avut și motive să rămân așa. Shelvey a scos încă o paradă minunată de la cel mai bun portar din lume după nici 5 minute de joc, la o fază fixă iscată dintr-o stângăcie a lui Smalling (henț în buza careului).
S-a jucat destul de intens, cu faze la ambele porți, dar ratările uriașe ale lui Martial marchează repriza. Întâi scapă singur cu portarul după o pasă în adâncime a lui Matic și trage în Dubravka, apoi se întâlnește cu una dintre cele 25 de centrări ale Diavolilor, venit excelent pe viteză și lovește cu capul, pe lângă.
În repriza a doua, Lukaku are un gol anulat foarte ușor pe motiv de fault în atac (se fluierase înainte de finalizare), iar Alexis ratează cu poarta goală după ce ezită să tragă din prima. Diavolii au ocazii și parcă nu se bazează atât de mult pe centrări precum în alte meciuri în care e nevoie de deblocare, dar… golul vine pentru Newcastle.
Fază fixă, bate Shelvey, recentrare și în mijlocul careului vine singur, pe un hectar de spațiu, Matt Ritchie. De Gea nu are ce face la un șut bine plasat, de aproape.
Ce face însă Jose Mourinho? Are prioritățile clare: îl scoate pe Pogba și-l trimite pe Michael Carrick… E clară ruptura dintre cei doi, dar câștigarea punctelor pentru club trebuie să fie, în orice secundă, prioritară în fața reglărilor personale de conturi. Să nu uităm și cât de bine e conectat Pogba în vestiar: Lingard, Lukaku, Young și Martial vor fi de partea lui, chiar dacă vor rămâne profesioniști în teren.
Mai avem ocazii până la final, dar plecăm fără puncte de pe St. James Park.
Ce joacă, de fapt, Man United?
Teoretic, Mourinho merge pe nemuritorul 4-2-3-1, așezare care l-a dus spre o sumedenie de trofee în carieră. Așa au arătat Diavolii împotriva lui Newcastle:
De Gea – Valencia, Jones, Smalling, Young- Matic, Pogba – Lingard, Martial, Sanchez- Lukaku.
Poziția medie a lui Matic a fost între Smalling și Jones, ceea ce indică un 3-5-2, în care Martial și Lingard joacă, pe rând, rolul de al doilea vârf. Sau 3-4-3, dacă intră și Alexis în rotația din atac.
United a părut, în multe momente, ruptă în două, ca și cum partenerii de la mijloc, Matic și Pogba, ar fi avut o relație la distanță, trăind în țări diferite. Pogba a apărut adesea complet singur și nu sunt sigur dacă, în ultima vreme, e bine sau nu că primește multe responsabilități francezul. 5-0-5?
Ratările lui Martial, ezitarea lui Alexis sau cele 3-4 atingeri de care are nevoie Lukaku nu ne ajută deloc să câștigăm, dar mai presus de ele este lipsa de viziune de pe bancă. Mourinho, cândva un tactician impecabil, încă nu reușește să facă o echipă de fotbal dintr-o colecție de talente cum n-a mai avut United de ani buni. Orice pas greșit în Liga Campionilor, înainte de semifinale, cred că trebuie să marcheze finalul unei perioade marcate de trofeul Europa League, pentru care îi vom fi mereu recunoscători portughezului.
Man United își ajută vecinii gălăgioși să refacă diferența de 16 puncte din clasament și îi permite lui Liverpool să se apropie la două puncte în spatele Diavolilor.
Urmează, în 6 zile, o optime de finală în FA Cup contra lui Huddersfield, apoi mergem la Sevilla. În Premier League mai jucăm, abia pe 25 februarie, când pe Old Trafford vine Chelsea.
Glory, glory, Man United!
Sursa foto: PremierLeague.com
Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.