Michael Carrick, sângele rece al Diavolului

Emblema Diavolului Roșu a fost purtată de-a lungul anilor de fotbaliști a căror nume a devenit un simbol în sine, atât pentru Manchester United, cât și pentru fotbal în general. Bobby Charlton, George Best, Eric Cantona, Ryan Giggs sau Wayne Rooney sunt nume a căror simplă rostire te teleportează într-o eră a fotbalului de pe Old Trafford, însă adesea eroii tăcuți, a căror kilometri acoperiți meci de meci fac din United o forță, rămân în umbra legendelor care înscriu goluri. Michael Carrick este un astfel de erou.

Diavolul ciufulit

În vara lui 2006, când Ruud van Nistelrooy ne părăsea, luând calea Madridului, singurul transfer în care a decis United să investească a fost cel al unui mijlocaș defensiv. Roy Keane plecase în iarna aceluiași an, lăsându-i pe Scholes și Fletcher stăpâni peste centrul terenului, însă Sir Alex știa că irlandezul trebuie înlocuit pentru a păstra echilibrul și flexibilitatea lotului. Așa ajunge pe Old Trafford, venind de la Tottenham, Michael Carrick, un închizător de 25 de ani, ciufulit și cu un zâmbet veșnic stânjenit de atenția presei.

La 23 de milioane de Lire, a fost al doilea transfer ca valoare din acel sezon de Premier League, întrecut doar de venirea lui Shevcheko la Chelsea, însă Ferguson a știut pe ce dă banii. A văzut în el determinarea unui campion, o minte de fotbalist și un sânge rece de care echipa avea nevoie pentru a-și continua hegemonia asupra fotbalului englez.

41 de meciuri pe sezon, atât avea să joace, în medie, Michael Carrick la Manchester United în următorii 11 ani.

Ce-l face special pe Michael Carrick?

Nu are viteză. Nu dribblează. Nu se impune prin forță. Contribuie ofensiv, cu gol sau pasă decisivă, o dată la aproximativ 600 de minute. Are procentaje de reușită a tackle-urilor de sub 50%. Ce știe însă Michael Carrick să facă e să domine centrul unui teren de fotbal.

Nu are nevoie de viteză, pentru că treaba lui este să scoata balonul către jucătorii care sprintează, nu are nevoie de dribbling pentru că rolul său este de a ține posesia, iar forța nu-i folosește pentru că e fotbalist, nu atlet. Își răspândește în jur calmul, cu fiecare pasă, fiecare poziționare perfectă care ucide din fașă un atac și fiecare intercepție. Carrick minimizează riscul de a ceda mingea în fața apărării, fiind scutul de care linia de patru din spatele lui are nevoie pentru a gestiona atacurile adversarilor.

Rareori faultează, în general o face atunci când cursul fazei o impune. În rolul de închizător are un singur cartonaș roșu în peste 480 de meciuri în Premier League, pentru West Ham, Tottenham și Manchester United. De fapt, are un singur cartonaș roșu în carieră!

Privindu-l în joc, rareori pare să fie în control, dar cumva agață mereu mingea și deschide oamenilor de creație un drum către poarta adversă. O singură dată în cariera sa de Diavol, a avut Michael Carrick o rată de succes a paselor sub 88%. United a fost constant mai eficientă cu el în teren, câștigând, în medie, mai multe puncte pe meci cu el în teren, decât fără el, înainte de retragerea lui Sir Alex și în anii de tranziție care au urmat.

Un lider care radiază încredere în jurul său și rareori greșește o pasă? Cine n-are nevoie de un asemenea jucător?

Ce rămâne după ce se va auzi ultimul fluier?

A câștigat Liga Campionilor, Europa League și de cinci ori a fost campion al Angliei cu Manchester United, adunând, în total, 18 trofee în tricoul Diavolilor și 34 de selecții pentru naționala Angliei, pentru care a jucat la Campionatul Mondial din Germania, în 2006.

Duminică, pe 4 iunie 2017, la două săptămâni după ce și-a prelungit contractul cu Diavolii pe încă o stagiune și la două luni înainte de a împlini 36 de ani, englezul s-a aflat în fața unui moment uriaș din cariera de jucător: testimonialul.

În fața a peste 70.000 de spectatori, pe Old Trafford, cu Sir Alex Ferguson pe banca Diavolilor, Michel Carrick a purtat banderola de căpitan al lui Manchester United într-un prim 11 cu van der Saar, Vidic, Rio, Evra, Scholes și Giggs. A înscris ultimul gol într-un 2-2 cu o echipă de prieteni din fotbal, unde au evoluat Mendieta, Gerrard, Terry, Seedorf și Owen, părăsind terenul aplaudat la scenă deschisă pe stadionul pe care-l numește acasă. Fundația Carrick este una dintre amprentele pe care Michael și le va lăsa după retragere, dar nu va singura.

Probabil că va rămâne în fotbal, alături de United, ca antrenor la început și, de ce nu, ca manager în viitor. Oriunde l-ar duce alegerile în carieră mai departe, Michael Carrick va rămâne unul dintre eroii care nu strălucesc, dar care trudesc pentru echipă, un Diavol cu sângele rece al unui mare campion.

Dacă sunteți fani Manchester United, alăturați-vă comunității Romanian Red Devils. Ne găsiți pe pagina de Facebook, pe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.