Diavolii și-au ascuțit săbiile. Martial, urmașul lui Van Persie. Man United – Sheffield United 3-0
Cu patru puncte din șase posibile după acest reînceput de sezon, se poate spune că diavolii și-au ascuțit săbiile, că tot au jucat cu cei porecliți “The Blades”. Martial a dat primul hattrick în tricoul diavolilor, iar United se poate mândri cu evoluția sa, s-a prezentat onorabil la primul meci pe Old Trafford post-pandemie și a învins cu scor de neprezentare pe cealaltă United din campionat, Sheffield. Totuși, se află pe un nesatisfăcător loc cinci la finele acestei etape, cu o partidă în plus disputată față de Chelsea.
Arc peste timp. Martial, urmașul lui RvP
Martial primeste de la Rashford, desenază un arc peste portarul advers si mingea se strecoară în poartă. E golul trei al francezului și o altă reușită de generic, un arc peste timp până in 2013. Șapte ani au așteptat fanii diavolilor acest moment de glorie pentru un jucător din propria lor echipă. Robin van Persie l-a reușit pe ultimul, când manager era încă, atenție!, Sir Alex Ferguson.
Pe semne că Marcus nu dă numai de mâncare la copii, ci și pase decisive.
Cu încă trei reușite în cont după ultimul meci, Martial a devenit golgheterul lui United, cu 14 reușite, egalându-l pe Marcus Rashford, colegul său din atac, cel care i-a și pasat decisiv la primul gol, din minutul 6.
Pogba, talent cu carul
Francezul arată semne că, deși a disputat numai 9 meciuri în acest sezon, socotindu-l și pe acesta, nu a uitat cum se învârte mingea, cum se trece printre picioarele adversarilor, cum e să fii un jucător de echipă convins. Una peste alta, francezul a prestat un joc bun, a făcut pereche bună la mijlocul terenului cu B. Fernandes și Nemanja Matic, ba chiar a fost și foarte aproape de a marca, ceea ce l-a determinat pe Ole să-l păstreze în teren până în minutul 80, când a efectuat toate cele cinci schimbări.
Black Lives Matter la United
Coincidență ori nu, toate cele trei reușite au venit de la un jucător de culoare, la fel și pasele decisive. (lui Martial îi aparțin cele trei reușite, lui Rashford prima și ultima pasă, iar Wan-Bissaka a centrat decisiv la al doilea gol). Totul vine ca urmare a rundei trecute, când toate echipele din Premier League s-au arătat împotriva rasismului, iar pe spatele tricourilor, deasupra numărului și substituind numele, au inscripționat mesajul deja bine-cunoscut. În meciul contra celor de la Sheffield, United s-a arătat dependentă de prezența jucătorilor de culoare, ceea ce nu poate decât să contureze încă un motiv că noi, oamenii, suntem egali, umăr la umăr, fără să ne putem depăși. Și trebuie să acceptăm asta.
Pentru Manchester united urmează un meci în Cupă, contra lui Norwich, sămbătă de la 19:30. Partida va fi în direct pe Eurosport. Următoarea partidă în campionat va avea loc marți, împotriva celor de la Brighton.
Aici poți vedea programul complet al partidelor din luna Iunie a lui Manchester United.
Ole is at the wheel. GGMU!!!
Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter, Instagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.