Manchester United vs Brighton: FA Cup, singurul obiectiv rămas
Manchester United joacă în această seară, de la ora 21:45 (7:45 ora Marii Britanii) împotriva lui Brighton and Hove Albion, în sferturile de finală ale FA Cup. Meciul se ve vede pe DigiSport 3, iar în Regatul Unit se poate urmări pe BT Sport.
Mourinho și jucătorii lui încearcă să mai îndulcească din amarul provocat de ratarea calificării în Champions League și vor să ajungă în semifinalele competiției.
Trofeu vital pentru Mourinho
După ce în sezonul trecut a cucerit 3 trofee, acum United mai poate lua doar FA Cup. Mourinho e obligat să câștige cupa. Dacă ratează și acest obiectiv, pentru el ar fi abia al doilea sezon din carieră, dus până la capăt, în care n-a câștigat niciun trofeu. Și știm cu toții cât de mult ține omul ăsta la statistici.
Singura dată când Mourinho nu a reușit să ridice o cupă deasupra capului a fost în primul an din cel de-al doilea mandat la Chelsea.
Lotul Sevilla
Jose a declarat în conferința de presă premergătoare acestui meci că niciunul dintre jucătorii accidentați nu vor reveni pe teren împotriva ”Pescărușilor”, astfel că se va baza pe același lot de jucători cu care a abordat partida cu Sevilla.
Să sperăm că de data asta va juca la oricare alt scor decât 0-0!
Ander Herrera, Daley Blind, Zlatan Ibrahimovic, Phil Jones și Marcos Rojo sunt așadar indisponibili pentru această partidă.
Alexis pe bancă!
Mourinho trebuie să-l lase pe Alexis Sanchez pe bancă! Chilianul n-a impresionat deloc de la venirea la Man United și cu Martial refăcut și Rashford într-o formă foarte bună, Alexis trebuie să mai ia o pauză. Poate își revine.
Sper ca Jose să-i dea și lui Shaw șansa pentru 90 de minute complete, astfel că mi-ar plăcea ca formula de start să fie asta:
De Gea – Valencia, Bailly, Smalling, Shaw – Matic, McTomminay – Mata, Pogba, Rashford – Lukaku.
Vom vedea.
Statistici
- Meciul e un clasic al FA Cup. Cele două formații s-au mai întâlnit de 6 ori în cupă, Manchester United câștigând de fiecare dată. De două ori a fost nevoie de rejucare
- Cele două formații au jucat finala FA Cup în 1983
- Lukaku a marcat 11 goluri în ultimele sale 10 meciuri din Cupa Angliei. Singura dată când nu a înscris a fost în semifinala din 2016, împotriva lui United
- Mourinho a câștigat toate cele trei meciuri jucate în FA Cup pe teren propriu. Echipa sa a marcat 10 goluri și n-a primit niciunul.
Sferturile de finală FA Cup
Sâmbătă:
Swansea – Tottenham
Man. United – Brighton
Duminică:
Wigan – Southampton
Leicester – Chelsea