4, Oct 2020
Fără cuvinte! Manchester United – Tottenham 1-6

Înfrângerea de duminică, când Spurs a marcat de, atenție!, șase ori în poarta lui De Gea, cere sfârșitul și apariția altei ere deasupra frumoasei arene din Manchester.

Echipa căreia United îi lăsa numai un punct sezonul trecut, câștigând astfel patru, a speculat la maximum fisurile apărării echipei lui Soskjaer, și le-a transformat în găuri greu de astupat. După un început furtunos de partidă, Bruno Fernandes a marcat în primul minut de joc, Tottenham s-a văzut mușcată, așa că a scos colții cu totul.

După 7 minute de joc scorul era în favoarea oaspețiilor și meciul se îndrepta spre unul spectaculos. De luptă. Incisiv. Numai că n-a fost așa, iar la pauză tabela ar fi arătat de parcă trecuseră toate minutele jucate.

Unde-i VAR-ul?

În minutul 28 Martial a văzut direct cartonașul roșu, după o palmă aplicată lui Lamela. Ținând cont că argentinianul a fost cel care a izbutit scandalul, lovindu-și și provocându-și adversarul, se impunea sancționarea identică a celor doi. Numai că A.Taylor a apreciat diferit, iar Lamela a rămas pe teren.

Condusă și în inferioritate numerică United n-a mai revenit. Din acel moment oaspeții au marcat patru goluri, câte două în fiecare repriză, și au transformat-o pe United într-o fantomă pe teren, o umbră a ceea ce a fost în urmă cu un sezon, mai exact cu 4 luni în urmă. Trebuie precizat că pericolul este iminent, aproape că bate la ușă: urmează deplasările la Newcastle și la Paris, apoi la spre Manchester se îndreaptă numele mari: Chelsea, Leipzig și Arsenal, totul în decurs de numai 14 zile! Vom avea nevoie noroc, dar nu ne-ar garanta victoria, decât dacă ar veni la pachet cu puțină îndârjenie, vitejie.

Lipsuri? Mici și de valoare

E greu de spus ce și unde se află lipsurile lui United: ba în față, un atacant de careu, ba un apărător, ba un mingicar. Parcă nici portarul nu mai e ce a fost, nu? Venirea lui Cavani poate ridiculiza câteva apărări, dar nu pe toate. La 33 de ani, uruguaianul trebuie să fie o certitudine, un pariu câștigător. Rămâne de văzut. Cert este că de pe Old Trafford lipsește acel om despre care Sir Alex Ferguson vorbea în trecut că ar putea câștiga Liga Campionilor jucând alături de 10 bucăți de lemn. Să-l căutăm, dar va fi greu de păstrat încă unul; cine ar juca la o echipă atât de imprevizibilă ca joc precum este United? Să ne răspundem singuri.

Ole is at the wheel. GGMU!!!

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe TwitterInstagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *