Cu gândul la Liverpool. Man United – Leicester 1-2
Din cauza propriilor fani, United se vede nevoita să joace din două în două zile, scăzând, astfel, forma jucătorilor și șansele de victorie. Nemulțumiți că patronatul clubului a aderat pentru Superliga Europei, o parte dintre ei au pătruns pe teren înaintea duelului cu Liverpool, din Premier League, iar partida a trebuit amânată.
Nici forțele de ordine nu au putut opri taurul care fumega pe nas când auzea numele familiei Glazer, în ciuda retragerii echipei după numai două zile dintre cele 12 cluburi fondatoare. Meciul avea să fie reprogramat la o dată ulterioară, iar echipa lui Solskajer să dispute 3 jocuri în decurs de numai 5 zile. Aici lucrurile se complică.
Asta a făcut ca împotriva lui Leicester să apară pe teren nume ca Diallo, Williams sau Elanga, ultimul dintre ei aflat la debut. După duelul cu Villa, din campionat, și înaintea celui mai important derby al Angliei, majoritatea titularilor a fost absentă.
Doar Cavani, Rashford și Fernandes au intrat pe parcurs, ultimul cu 12 minute înainte de final. În rest, nume ca Pogba, Lindelof, McTominay, Wan-Bissaka au rămas pe bancă, în timp ce Maguire s-a alăturată listei indisponibililor și sunt șanse să revină abia în finala de la Gdansk, cu Villareal.
Susținută de Matic și Van de Beek, linia de fund n-a rezistat prea multă vreme în fața unui atac condus de Vardy. Uitat de Dumnezeu în celălalt teren, Williams i-a permis lui Thomas să marcheze cu un șut la vinclu, după numai 10 minute scurse din meci.
United s-a dezmeticit când Greenwood a egalat rapid, cu a doua sa reușită consecutivă. A rămas singurul șut pe spațiul porții al ”diavolilor”. Nu s-a schimbat nimic în jocul lui United la pauză. Leicester și-a reluat atacul și a reușit să marcheze, în cele din urmă, după un corner.
Cu întreaga sa armată pe teren, n-a cedat presiunii celor trei din atacul lui Ole, și pleacă cu cele trei puncte. O amenință pe United, încă pe locul secund, dar o și lasă cu un gust amar: datorită rezultatului, Manchester City a devenit, matematic, campioană.
Însă modul în care Solskjaer a abordat acest meci arată care-i sunt pripritățile și că meciul cu Liverpool este mai important decât cel cu Leicester.
Cifre
1 – Este prima victorie pe care Leicester City o obține pe Old Trafford din 1998 încoace
6 – Mason Greenwood are 6 goluri în ultimele 6 partide pentru Manchester United.
5 – înfrângeri pe teren propriu are Manchester United în acest sezon la fel de multe ca în precedentele două campanii împreună.
Ole is at the wheel. GGMU!!!
Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter, Instagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.