Mergem în Champions League! Leicester – Manchester United 0-2
Manchester United a câștigat cel mai important meci al său din acest sezon, ultimul, împotriva lui Leicester, și și-a asigurat prezența în Liga Campionilor în următorul sezon, acolo de unde a absentat la ultima ediție.
Două victorii într-un meci
Faptul că, după victoria cu Leicester, United s-a ales cu cele trei puncte, a însemnat și obținerea locului trei, locul disputat de la distanță de câteva etape între cele două formații, plus Chelsea. Bruno Fernandes, din penalty, și Jesse Lingard, cu primul și ultimul său gol din acest sezon, au făcut ca fanii lui United să simtă extazul la finele unui sezon care, la jumătatea sa, părea unul compromis fiind la 14 puncte distanță de Top 3.
Putem vorbi despre impunerea stilului lui OGS, unul care acum dă primele roade după un an și jumătate de când norvegianul a fost instalat. United n-a dat lovitura din prima, dar nici n-a greșit la capătul celui de-al doilea sezon cu el pe bancă. Cu toate că în trei dintre ultimele patru runde rezultatele au fost mai proaste (două egaluri și o înfrângere), United a rămas, totuși, la mâna sa, iar pentru o eventuală ratare a calificării scuzele ar fi trebuit rămase undeva închise într-un sertar.
Atenția pe Europa League
Pașii drepți în primele 8 meciuri post-pandemie i-au adus pe diavoli pe culmile podiumului, iar planul B, anume câștigarea Europa League pentru calificarea în grupele Champions League de anul viitor, a devenit unul pentru palmares și de imagine. Pentru Man United urmează returul cu LASK, pe 5 august și pe Old Trafford, iar după cele cinci goluri diferență în primul meci, returul pare unul pentru rezerve într-o mare proporție.
Felicitări băieților și staff-ului tehnic pentru acest sezon de Premier League!
Clasamentul final în Premier League 2019/2020
Ole is at the wheel. GGMU!!!
Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter, Instagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.