Happy faces! Manchester United bate categoric Cardiff și zâmbește din nou
Manchester United a impresionat la primul meci sub comanda lui Ole Gunnar Solskjaer și a câștigat cu 5-1 pe terenul lui Cardiff, în penultima etapă a turului, în Premier League. Rashford, Herrera, Lingard, de două ori, și Martial au punctat în prima partidă de la retragerea lui Sir Alex Ferguson în care United marchează de 5 ori.
A fost o plăcere să urmărești ”diavolii roșii” jucând, pentru prima dată în ultimii 5 ani de zile. Cu un joc foarte rapid, dezinvolt, ofensiv, agresiv, pozitiv elevii lui Solskjaer au demonstrat că au calitate și că se poate. Să nu ne îmbătăcum cu apă rece, însă. Totuși, am jucat împotriva lui Cardiff, echipa de pe locul 17.
Chiar și așa, trebuie să apreciem disponibilitatea la efort, cheful de joc al tuturor fotbaliștilor și faptul că ”United way” e din nou parte din stilul lor. În același timp, trebuie să le și batem obrazul pentru ce s-a petrecut în acest sezon. Ca jucător profesionist, mai ales la Manchester United, joci pentru emblemă, pentru club, pentru tine, nu pentru antrenor. Ce am văzut în ultimele luni este de condamnat și sperăm să nu se mai repete.
Happy faces!
La primul meci ca și antrenor pe banca lui Manchester United, Sloskjaer a început în următoarea formulă:
De Gea – Young, Jones, Lindelof, Shaw – Herrera, Matic, Pogba – Lingard, Rashford, Martial. Pe parcours au mai intrat: Fellaini, Fred și Perreira.
Marcus Rashford a deschis scorul din lovitură liberă, apoi Herrera a majorat diferența cu un șut de la distanță, deviat de apărător. Camarasa a redus diferența, dar Cardiff s-a liniștit după golul minunat al lui Martial. De obicei nu punem video, dar acesta merită revăzut. Și revăzut.
După pauză, Lingard, de două ori, a dus scorul la 5-1. De altfel, și golul să numărul 2 merită revăzut pentru pasa lui Pogba. Rușine lui Paul că n-a oferit astfel de mostre de măiestrie pe toată durata sezonului. De altfel, în meciul de sâmbătă a fost jucătorul care a controlat mijlocul terenului, cu 111 atingeri și 84 de pase oferite și un assist încântător la golul lui Lingard.
Ce a făcut diferența?
În primul rând libertatea de exprimare a jucătorilor și bucuria cu care au jucat. Apoi, la nivel tactic, Ole a adus ceva nou pentru United, de la retragerea lui Ferguson. Fundașii laterali, în speță Shaw și Young, au primit atribuții ofensive și libertate în a ara benzile terenului. Apoi, Martial și Lingard au patrulat în spatele lui Rashford și au făcut ce au vrut cu apărarea adversă. Matic a făcut cel mai bun meci al sezonului, ce ironie, chiar după plecarea omului care l-a adus la United. Mențiune specială și pentru Lindelof, care a ieșit foarte frumos cu mingea la picior, fiind un pion important în jocul de construcție al lui United.
În urma acestui rezultat, Manchester United a acumulat 29 de puncte și a redus diferența la 8 lungimi distanță față de Chelsea și Arsenal, în lupta pentru locul 4.
Miercuri, de ”Boxing Day”, Manchester United joacă acasă împotriva lui Huddersfield și trebuie să-și îmbunătățească zestrea de puncte, dar mai ales să-și refacă moralul serios zdrunciat în acest sezon.