7, Nov 2020
Gură de aer pentru Solskjaer. Everton – Man United 1-3

Gură de aer prețioasă pentru Solsjkaer, amenințat după fiecare înfrângere că va fi demis dacă o va comite și în etapa viitoare. Arată ca amenințarea perfectă pentru norvegian, care și-a pregătit echipa exemplar de fiecare dată iar mai apoi a câștigat, păstrându-și poziția pe bancă.

În alte cazuri au urmat chiar serii lungi de victorii, iar insuficiențele sale au fost trecute cu vederea, reluate când se considera că scapă din nou echipa din frâu. Este dificil de crezut că Ole, dacă va fi demis, va primi curând o ofertă iar angajamentul să fie de la o echipă cu un nivel superior celui de la United.

Aflat la prima experiență de calibru din carieră, încearcă să țină de ea cu dinții, nevoit să redreseze echipa când în birourile clubului se zvonește numele lui Pochettino. Iar asta, previzibil ori nu, s-a întâmplat.

După cele două înfrângeri care au cântărit în presă –și nu numai, cu Arsenal și Basaksehir, managerul era obligat să câștige pe Goodison Park, împotriva lui Everton, altfel ar fi fost șanse mari să plătească cu postul.

Defensiva suferă

Prezent în tribună, Ed Woodward a văzut cu ochii săi reușita lui Bernard din minutul 19, care a finalizat la colțul scurt, printre picioarele lui Wan-Bissaka. Plonjonul lui De Gea a fost inutil, a privit cum șutul moale s-a scurs în plasă.

În total al 14-lea gol încasat în acest sezon, adică o medie de două goluri per meci. Mult, prea mult, în condițiile în care în sezonul trecut a primit numai 36, pe locul trei la acest capitol. Spaniolul poate invoca erorile fundașilor din fața sa, și, inevitabil, mă întreb cât de mult i-ar fi propulsat cariera dacă ar fi fost încă alături de Vidic și Rio Ferdinand, titulari atunci când a debutat la United.

Pe lângă golul încasat, a fost aproape să repete scenariul din urmă cu un sezon, doar că pasa lui Lindelof a ajuns la timp. Atunci, tot după o pasă a suedezului, a degajat în talpa lui DCL iar mingea a intrat în poartă. Numai șapte minute a avut Woodward timp să tacă de supărare. Bruno Fernandes a egalat după o centrare a lui Shaw, și tot el a marcat peste alte șapte minute, pentru că lobul său a fost prea înalt pentru Rashford. O execuție fină a adus-o pe United în avantaj, iar pe Bruno l-a făcut golgheterul echipei în Premier League.

Foto: skysports.com

Primul gol pentru Cavani

Everton a preluat conducerea după pauză, dovadă posesia din repriza a doua, 62-38, dar fără să reușească mare lucru, nici măcar un șut pe poartă! În schimb, a reușit încă o dată United să marcheze, la ultima fază, prin Cavani, aflat la al treilea meci în care este introdus, în total 58 de minute jucate. Din nou, a câta oară oare?, ne punem speranțele că acesta este punctul zero pentru United. Acum chiar poate fi vorba, căci ne despart numai trei puncte de locul 5.

3 puncte în plus, 3 jucători în minus

Victoria de pe Goodison Park vine cu un preț mare. Solskjaer a confirmat după meci că Rashford, Shaw și Lindelof au terminat meciul accidentați. Noi sperăm că e doar ceva ușor și că băieții vor fi disponibili pentru următoarea partidă.

Ole a început cu următoarea formulă: De Gea – AWB, Lindelof, Maguire, Shaw – Fred, McTominay – Mata, Bruno, Rashford – Martial. Au intrat pe parcurs Tuanzebe pentru Shaw, Pogba pentru Mata și Cavani pentru Martial.

Cifre

Manchester United a câștigat 7 meciuri consecutive în deplasare și a egalat cea mai lungă serie reușită de “diavoli” în 1993-1994.

Victoria de la Liverpool aduce alte trei puncte și cu un total de 10 puncte în 7 meciuri trupa lui Solskjaer stă mai bine decât anul trecut în același punct al sezonului, când adunasem doar 9.

Pentru Manchester United urmează o pauză de 14 zile cauzată de meciurile echipelor naționale. “Diavolii” dau piept cu West Brom pe 21 Noiembrie.

Ole is at the wheel. GGMU!!!

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe TwitterInstagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *