PROFIL DE LEGENDĂ! Ole Gunnar Solskjaer, golgheterul de pe banca de rezerve
Pe 26 februarie sărbătorim ziua de naștere a lui Ole Gunnar Solskjaer, fără îndioală una dintre legendele lui Manchester United. Poreclit de fani, ”Asasinul cu față de copil”, norvegianul s-a născut în 1973, în localitatea Kristiansund, pe coasta vestică a Norvegiei.
Și, în loc să se ducă la pescuit de cod, pentru că zona este recunoscută pentru Klipfish (cod uscat și sărat), Solksjaer s-a apucat de fotbal. Și a făcut-o bine de la început.
După ce a doborât orice record de eficacitate în fotbalul norvegian, la toate catogeriile de vârstă, Ole a ajuns la Manchester United în vara lui 1996. ”Diavolii” l-au mai avut pe listă pe Alan Shearer, dar acesta a decis să meargă la Newcastle, marea sa iubire.
Astfel, Sir Alex și-a îndreptat atenția către un anonim pentru fotbalul englez, Ole Gunnar Solskjaer. 23 de ani, devorator de portari în Norvegia. Lui Age Hareide, antrenorul său de la acel moment, nici nu i-a venit să creadă că interesul lui Manchester United e real.
A venit faxul, l-a citit și tot a crezut că cineva își bate joc de el. A pus mâna pe telefon și a sunat pe Old Trafford. Apoi transferul s-a făcut imediat.
Interesant este că Solskjaer a fost propus la Manchester City și Everton pentru un preț cu 300.000 de euro mai mic, dar niciuna dintre echipe nu l-au vrut, dezvăluia pentru Planet Football, Age Hareide.
Golgheterul de pe banca de rezerve
Astfel, pentru 1.5 milioane de euro Ole Gunnar Solskjaer a ajuns pe Old Trafford. Deși a fost adus ca soluție de rezervă pentru Cantona și Cole, Solskjaer a terminat primul sezon cu 18 goluri, golgheter al echipei.
Chiar și așa, s-a făcut cunoscut ca fotbalistul care marca de fiecare dată venind de pe banca de rezervă. Cifrele vorbesc de la sine. 366 de partide în toate competițile, 150 ca rezervă, 126 de goluri. 33 dintre reușitele sale venind în ultimele 15 minute ale meciului.
Fără îndoială, cele mai importante două reușite ale sale nu puteau avea loc decât în prelungiri. Unul dintre ele în finala Champions League din magicul an al Triplei, 1999. Al doilea gol, în același an, într-un meci din FA Cup împotriva lui Liverpool. Condusă tot meciul, Manchester United a marcat în prelungiri prin Solskjaer și s-a calificat mai departe, într-o competiție pe care avea s-o câștige de asemenea.
Ole Gunnar Solskjaer a mai rămas în amintirea fanilor lui Manchester United pentru performanța de a marca 4 goluri în 12 minute, din postura de rezervă.
Cabinetul său de trofee este unul impresionant: 6 Premier League, câte două Cupe și Supercupe ale Angliei, o Liga Campionilor și Cupa Intercontinentală.
După 11 ani ca și jucător, Solskjaer și-a început cariera de antrenor tot la Manchester United. Sub comanda lui Sir Alex, acesta a fost antrenor cu atacanții în sezonul 2007-2008 și i-a avut sub tutelă pe Rooney, Ronaldo sau Tevez.
Apoi, între 2008-2010 a fost antrenor în cadrul academiei și i-a avut în grijă pe Paul Pogba sau Jesse Lingard. În 2009 a refuzat postul de selecționer al Norvegiei, pentru că nu s-a considerat pregătit pentru pasul respectiv.