Gemenii golului. Man United – Brighton 3-1
Manchester United a obținut o nouă victorie în Premier League, după poate cel mai bun joc făcut în acest sezon. Diavolii au bătut Brighton cu 3-1 și au urcat pe locul 7 în Premier League.
Andreas Pereira a marcat la meciul 50 în tricoul lui Manchester United, ajutat și de devierea fundașului advers. Superioritatea diavolilor a fost confirmată și pe tabelă după ce Propper și-a trimis mingea în proprie poartă la o bâjbâială colectivă în careu.
68 – Manchester United a beneficiat de 68 de autogoluri ale adversarilor în Premier League, mai mult decât oricare altă echipă – conform OptaJoe
Astfel, după numai 30 de minute de joc Manchester United avea un avantaj de două goluri, distanță care i-a făcut pe elevii lui Solskjaer să fie mult mai dezinvolți. Prea dezinvolți, am spune noi, căci Rashford a ratat din toate pozițile. Chiar și cu poarta goală pe jumătate, din 6 metri.
Dar îl iertăm, doar a reușit un dribiling a la Ronaldinho, care a ridicat stadionul în picioare. Ce? Nu ne credeți? Priviți mai jos.
Până la dovada de măiestrie a lui Marcus, oaspeții ne-au dat ceva emoții marcând pentru 2-1. Tot Rashford și-a spălat păcatele finalizând un contraatac pentru a liniști meciul. Martial? 2 pase decisive pentru francez.
Astfel, Manchester United urcă pe locul 7 în Premier League. E încă departe de așteptările noastre, dar mult mai bine față de poziția a 10-a, nu?
Parcă e păcat, nu, că vine pauză competițională tocmai acum când am legat și noi cîteva meciuri bune la rând. Pe de altă parte, după partidele echipelor naționale vor reveni Pogba, Tuanzebe sau Shaw, lucru care nu poate fi decât benefic pentru Solskjaer.
Revenind la partida lui Brigthon, trebuie menționat că omul meciului a fost Brandon Williams. Tânărul care i-a luat locul în primul 11 lui Young, suspendat, a făcut o partidă foarte bună, fiind aproape și de a marca.
După reluarea campionatului, diavolii dau piept în deplasare cu Sheffield, un teren unde se câștigă greu.
2 – Manchester United a marcat de două ori în prima repriză doar pentru a doua oară în 2019 . De ambele dăți împotriva lui Brighton. Putem juca cu ei mai des? – Sursă OptaJoe
23 de ani și 350 de zile – asta e media de vârstă a echipei de start a lui United. Oficial, cel mai tânăr prim 11 în aceast sezon de Premier League –
Sursă OptaJoe
38,2 minute – este media de goluri la care au contribuit Martial sau Rashford atunci când au jucat împreună – sursă utdrobbo / twitter
Pentru că meciul n-a fost la televizor, vă invităm să vedeți un rezumat al său, mai jos.
Ole is at the wheel. GGMU!!!
Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter, Instagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.