Egali! Liverpool – Man United 0-0
Manchester United rămâne lider în Premier League după 0-0 pe terenul lui Liverpool, la capătul unui meci foarte echilibrat și cu puține ocazii de poartă. Egali.
Gazdele au avut posesia balonului, ceea ce nu este o surpriză, dar deși a avut 9 șuturi spre poartă în primele 45 de minute, putem spune că doar unul i-a pus puține probleme lui De Gea. Celelalte ori au fost respinse de fundași, ori au fost oprite fără probleme de portarul spaniol.
”Diavolii” s-au mulțumit să stea la cutie și s-au apărat excelent. Ole a început cu Lindelof și multă lume a pus sub semnul întrebării alegerea norvegianului de a începe cu Victor.
Egali
Ideea a fost una reușită însă, căci Lindelof a jucat perfect. Alături de Shaw, cei mai buni doi oameni de pe teren pentru United. Suedezul a făcut 10 blocaje, record absolut pentru United în acest sezon, în timp ce Luke, pe lângă disciplina defensivă, a și fost creatorul celor mai mari ocazii ale lui United.
Întreaga defensivă a fost la înălțime, drept dovadă, faimosul trident Mane, Firmino, Salah n-a mișcat, n-a avut nicio oportunitate de a înscrie.
Cât despre ofensivă, Bruno a prins iar o zi proastă și nu ar fi trebuit să fie supărat când a fost schimbat. E drept, a și avut o lovitură liberă foarte periculoasă care a trecut milimetric de vinclul porții lui Alisson. Apoi, a mai ratat o ocazie, când din centrul careului n-a putut devia periculos, decât în brațele portarului brazilian.
Rashford a fost din nou slab. În prima repriză a fost surprins afară din joc de 4 ori. O spunem din nou, pentru un fotbalist cu viteza sa, asta n-ar trebui să se întâmple atât de des.
Apoi, pe finalul partidei, pur și simplu a refuzat să-i dea o pasă simplă lui Cavani, care ar fi rămas singur cu Alisson.
Chiar și așa, Pogba ar fi putut încheia partida la una dintre ultimele faze ale meciului, dar șutul său a fost respins in extremis.
Și Liverpool ar fi putut marca în repriza a doua, dar șutul bun al lui Thiago a fost parat de De Gea.
A fost un meci lipsit de spectaculozitate, dar foarte încins, din care parcă plecăm dezamăgiți că nu am câștigat luând în considerare ocazile pe care le-am avut.

Și acesta în sine e un progres, căci în urmă cu un sezon am fi fost foarte mulțumiți să plecăm de pe Anfield cu un punct. Sigur, Liverpool nu a mai avut turația de anul trecut, dar asta i se datorează și lui United, care i-a oprit în zonele cheie.
Mane n-a mișcat în fața lui Wan-Bisakka, Shaw la anihilat pe Salah, iar fiecare centrare venită de la Trent sau Robertson s-a oprit în capul lui Maguire sau McTominay.
Una peste alta, nu-i un rezultat rău. Man United rămâne lider, deși cei mai importanță doi jucători de până acum, Bruno și Rashford sunt ieșiți din formă. Pe lângă asta, Cavani și Martial trec și ei printr-o secetă de goluri. Man City are pentru moment un meci mai puțin jucat. Cu o victorie a cetățenilor în meciul restanță, aceștia vor trece peste United cu un punct.
Chiar și așa, cine s-ar fi așteptat să fim în poziția în care suntem acum, la începutul campionatului.
Urmează o partidă cu Fulham, miercuri de la ora 22:15, apoi o nouă întâlnire cu Liverpool, pe Old Trafford de această dată, în Cupa Angliei, duminică, de la ora 19:00.
Cifre
16 – meciuri consecutive fără eșec are Manchester United. Recordul diavolilor este de 17 partide, setat de echipa care a cîștigat ”tripla” în 1999.
1 – Manchester United e prima echipă care o oprește pe Liverpool să dea gol pe Anfield din octombrie 2018
Ole’s at the wheel! GGMU!
Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter, Instagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.