Diavolii viitorului 5. Zidul. El e pariul manutd.ro pentru postul de fundaș dreapta
Continuăm seria dedicată fotbaliștilor din academia în care ne punem speranțele pentru viitor și vi-l prezentăm pe jucătorul care se află imediat în spatele lui Mason Greenwood în preferințele fanilor și ale antrenorilor.
Ethan Laird este cel de care se leagă speranțele tuturor diavolilor pentru postul de fundaș dreapta, dar mai ales ale noastre, ale celor de la manutd.ro. Născut pe 5 august 2001, Laird a ajuns la academia lui Manchester United pe când avea 9 ani. A impresionat prin viteză și forță, dar tehnica sa lăsa de dorit.
Astfel, la doar 17 ani a semnat deja primul contract de profesionist cu Manchester United. Antrenorii săi, Neil Ryan (la U18) și Nicky Butt (la echipa de Youth League) îl consideră ca un produs care va face cu siguranță pasul la echipa mare.
Exploziv în jocul în bandă, foarte puternic și cu un apetit ofensiv, extraordinar, Laird este o amenințare permanentă pentru adversari, astfel că debutul său este chestiune de ”când”. Mai ales că Manchester United a avut probleme serioase în banda dreaptă de la retragerea lui Gary Neville.
Deși a început ca fundaș stânga și poate juca la fel de bine și ca fundaș central, Laird este văzut de fani ca și omul numărul 1 pentru a ocupa poziția pe care a făcut istorie Neville.
”Îmi aduc aminte că după ce am ajuns la academie primele luni au fost foarte grele. Toți primeau șansa unei perioade de probă de 6 săptămâni. A mea a durat 8 sau 9. Erau foarte nehotărți asupra mea. Îmi plăcea să urc în atac, să-mi pun adversarul în gardă în fiecare secundă, să fac un tackle, dar pe de altă partă nu luam cele mai bune decizii în situații cheie, nu eram tehnic deloc. În final, mi-au oferit un contract”, rememorează Laird.
Asta nu era de ajuns. La 13 ani, Ethan era conștient că a fi printre ultimii pe lista celor selectați nu-l ajută foarte mult pentru a-și împlini visul, acela de a juca la echipa mare. Astfel a început să lucreze la tehnică, la partea tactică a jocului, dar și la deplasarea în teren. Și a urcat în preferințele antrenorilor, imediat în spatele liderului de generație, Mason Greenwood.
Ca să-și îmbunătățească jocul a fost folosit în partea stângă. Nu era locul său acolo, pentru că el se simte în largul lui în dreapta, dar a devenit mai stăpân de sine și mult mai încrezător pentru că a trebuit să folosească atât stângul, cât și dreptul, în timpul partidei, iar asta l-a făcut un fotbalist mai complet.
Dacă ținem cont că Manchester United l-a cumpărat și pe Dalot, care arată din ce în ce mai bine, se pare că banda dreaptă e asigurată pentru viitor, mai ales cu Ole pe bancă. Și chiar o mai putem duce un sezon cu Young jucând acolo, până când Laird își va intra în rol. E pariul nostru! Notați-i numele și dacă peste 3 ani nu va fi titular de drept, vă dăm un tricou cu Man United la schimb.
Citiți și…
Diavolii viitorului – 4 – ”Creierul” de la mijlocul terenului, urmașul lui Scholes și Carrick
Diavolii viitorului (3) – Părul lui Fellaini și stângul lui Messi – Să-l cunoaștem pe Tahith Chong
”Diavolii” viitorului – 2 – Să facem cunoștință cu ”The magic touch”
GGMU!
Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.