DeGeamăgire. Villareal – Man United 1-1 (11-10 după penaltiuri)
Manchester United pierde finala Europa League în fața lui Villarreal după ce s-a ajuns la loviturile de departajare. După 90 de minute a fost 1-1. De la 11m au bătut toți jucătorii de pe teren, inclusiv portarii.
După o primă repriză mai modestă, dar în care a jucat totuși exact, United a intrat la cabine în dezavantaj. Villarreal a marcat la singura șansă și nu mai e o surpriză deja că a fost o fază fixă.
Shaw l-a scăpat pe Moreno din vizor, Lindelof l-a uitat și el pe atacantul spaniol și s-a făcut 1-0. Egalarea a venit de la nimeni altul decât Edinson Cavani, din nou la locul potrivit în momentul potrivit.
O dată cu golul egalizator, moralul jucătorilor lui Solskjaer a crescut și au jucat mult mai bine. Însă ocazile create nu au fost valorificate în final și s-a ajuns la prelungiri.
Ole nu a făcut nicio schimbare până în prima repriză de prelungiri, când Greenwood a fost primul ieșit de pe teren, cu toate că spre exemplu Rashford a fost mult mai ineficient. Mason a fost unul dintre cei mai activi oameni ai ”diavolilor roșii”, dar Solskjaer l-a păstrat pe Marcus semn că era deja pregătit de penaltiuri.
Astfel au intrat pe teren și Mata sau Telles, tot pentru loteria loviturilor de departajare. Acolo, au reușit să marcheze toți jucătorii de câmp și s-a ajuns la portari.
Cu Sir Alex Ferguson și Wayne Rooeny în tribune, David De Gea a ratat și astfel Manchester United ratează și ea trofeul Europa League.
Ole is at the wheel. GGMU!!!
Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter, Instagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.