5, Mar 2018
Crystal Palace – Manchester United: Rutină pentru Diavoli?

Diavolii fac o excursie în capitala Regatului pentru Crystal Palace – Manchester United, 3 puncte esențiale de luat de la o echipă cu mari probleme de lot. În tur, United a câștigat cu 4-0, când lupta pentru titlu încă nu încheiase, la început de octombrie, scenariu care pare la fel de plauzibil și acum. De ce spun asta, în ciuda formei echipei lui Mourinho?

Crystal Palace și eterna luptă cu mediocritatea

Întâlnim o echipă care face un nou sezon mizerabil. Au început cu Frank de Boer pe bancă, în încercarea declarată de a reforma clubul si de a-l duce într-o nouă eră. Rezultatul: 7 înfrângeri consecutive, iar olandezul, cvadruplu campion al Olandei pe banca lui Ajax, concediat mai repede chiar decât de la Inter. Apoi au pivotat cu o opțiune de siguranță pe bancă: bătrânul Roy Hodgson, măcelarul Angliei la EURO 2016 și fost manager fără sclipiri la Liverpool. În tur, Palace a jucat fără atacant, Benteke fiind complet ieșit din formă sau accidentat. N-au reușit vreun transfer esențial în ianurie, așa că acum se bazează tot pe belgian și pe un norvegian obsecur pe nume Alexander Sorloth.

Doar 3 apărări sunt mai slabe decât cea a Vulturilor în acest sezon și doar West Brom (ultima clasată și prima care va retrograda) a marcat mai puțin. Mai mult, Palace trece printr-o criză a accidentărilor, având 9 potențial titulari ieșiți din joc: Cabaye, Dann, Punchon, Sakho, Sako, Speroni, Ward, Wickham și Zaha! N-au nicio victorie în ultimele 5 meciuri de campionat și sunt pe primul loc retrogradabil (unde vor ramâne după ce-i batem).

Ce mai e nou la Man United?

Problemele de lot la nivel defensiv persistă: Jones, Rojo si Blind nu vor juca, iar Bailly abia a prins primele minute (vreo 10) în victoria cu Chelsea. Poate că ar fi un meci bun pentru ivorian să se reacomodeze cu fotbalul, dar probabil că Mourinho îl va folosi maxim 30 de minute, în funcție de scor. Indisponibili sunt și Herrera, dar și Zlatan, despre care Mourinho a declarat că va pleca la finalul sezonului, așa că multe variații la nivel de prim 11 nu pot să apară și Scott McTominay va intra, din nou, din primul minut.

United n-a pierdut niciodată, în Premier League, în fața lui Crystal Palace, în 17 meciuri jucate (doar 3 au fost egaluri). E un meci bun și pentru Rashford să prindă mai multe minute, sub nicio formă nu trebuie să-l uităm pe cel mai talentat tânăr jucător din lot, care n-a fost în formă grozavă în ultima vreme și n-a jucat.

Echipe probabile în Crystal Palace – Manchester United

Crystal Palace (o formulă bătrânească, marca Roy Hodgson): nu-l vom vedea pe Fosu-Mensah (care chiar a jucat mult și destul de bine în acest împrumut), care n-are drept de joc, așa că de ce ne-ar păsa?

Manchester United (4-3-3): De Gea – Valencia, Smalling, Lindelof , Young – McTominay, Matic, Pogba – Martial, Sanchez, Lukaku.

Unde se vede, la TV, Crystal Palace – Manchester United?

În România, meciul va fi pe Eurosport 1 (de la 22:00), iar în UK va fi pe Sky Sports Premier League (Main Event), de la 20:00 (GMT).

Este esențială victoria împotriva Vulturilor pentru că sâmbătă, pe Old Trafford, vine Liverpool. Astăzi este despre rutină, apoi va fi altceva…

Glory, Glory Man United!

Sursa foto: SkySports

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *