22, Oct 2022
Cel mai bun lucru!

Manchester United remizează pe Stamford Bridge, la capătul unui meci cu două reprize total diferite. Casemiro marchează în minutul 94 și salvează un punct pentru trupa lui Ten Hag. E o remiză echitabilă, dar cel mai important lucru după acest meci este altul.

Manchester United a jucat 11 partide în Premier League până acum. 9 dintre aceste partide au fost împotriva unor formații care sunt acum în Top 11 în eșalonul de elită al fotbalului englez. Din primele 11 echipe din clasament am jucat cu toate formațile cu excepția lui Fulham.

În acest condiții, United are un sezon bun, fiind după 11 runde la un punct de Top 4 și la doar 3 în spatele locului 3. Un început de sezon mai mult decât acceptabil și pentru care trebuie să-l felicităm pe Erik Ten Hag. Mai ales că după primele două etape prevedeam din nou un sezon slab și dezamăgitor.

Pe Stamford Bridge, United a dominat clar primele 35 de minute, dar n-a reușit să materializeze superioritatea de pe teren și pe tabela de marcaj. Apoi, Potter și-a dat seama că a ales sistemul greșit și l-a introdus pe Kovacic la mijloc, acolo unde United a câștigat orice duel.

Astfel, United s-a stins încet, până spre finalul partidei când a dat din nou semne de viață. McTominay, intrat și el pe teren în repriza secundă, a făcut fault în careu la un corner și Jorginho a deschis scorul din penalty. În cele 90 de minute de joc, United a avut 3 atacanți diferiți: Rashford, Bruno și McTominay.

Dar, ”diavolii” n-au renunțat și Casemiro a dat lovitura în minutul 94, cu o lovitură de cap plasată perfect. S-a terminat 1-1 și United rămâne neînvinsă în Premier League în fața lui Chelsea în ultimele 10 partide. E drept și că a câștigat doar două partide în acest interval.

Deși Casemiro a dat golul egalizator, Luke Shaw a fost cel mai bun om de pe teren. Fundașul stânga a stat din nou la baza celor mai mari ocazii ale lui Manchester United, deși Sancho nu prea l-a ajutat nici în ofensivă, nici în defensivă.

Varane s-a accidentat din nou și lungește o listă a indisponibililor și așa destul de lungă: Maguire, Martial, Van de Beek, Tuanzebe, Williams. Plus Ronaldo care a fost pedepsit de Ten Hag pentru că a refuzat să intre pe teren împotriva lui Tottenham. În momentul în care a ieșit de pe teren (Varane chiar a și plâns), 5 colegi de echipă au venit la el să-l îmbărbăteze, lucru care arată că United este acum mai mult ca niciodată o echipă.

Cu toate partidele împotriva echipelor de Top 6 jucate, urmează o perioadă cu meciuri mai abordabile pentru ”diavolii roșii”. Desigur că Premier League este importantă, dar cele două jocuri rămase din Europa League trebuie să fie tratate cu prioritate. United trebuie să le câștige pe ambele pentru a se califica direct în optimile competiției.

Până la întreruperea campionatului pentru Cupa Mondială din Qatar, Manchester United va mai juca alte 6 partide: 3 în Premier League (West Ham, Aston Villa și Fulham), două în Europa League (Sheriff și Real Sociedad) și una în Cupa Ligii Angliei (Aston Villa).

Hai United! GGMU!!!

#haiunited #muscro #MUFC

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe TwitterInstagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *