22, Feb 2021
Călcâiul lui Ahile

Manchester United are un sezon nesperat de bun, mai ales după primele 4-5 runde ale sezonului. ”Diavolii” sunt pe locul 2, în spatele liderului City și au cel mai bun atac din Premier League.

Până acum, apărarea pare să fie călcâiul lui Ahile, chiar dacă multe meciuri s-ar fi putut câștiga cu mai multă precizie în ofensivă. E greu însă să dai vina pe linia de atac atât timp cât nicio echipă din Premier League n-a dat mai multe goluri ca Manchester United. Ba mai mult decât atât, doar două echipe în Europa au marcat mai mult în toate competițile, Bayern – 80 și PSG – 78. United are 72 în toate competițile.

Astfel, toată atenția este îndreptată către apărători și ca orice subiect, taberele sunt împărțite în acest sens. Noi am făcut o analiză pentru a vedea care este perechea de fundași centrali care s-a descurcat cel mai bine până acum.

Lindelof sau Bailly?

Ole a folosit fiecare variantă defensivă posibilă. Nu mai e deja o surpriză faptul că Maguire și Lindelof e perechea sa preferată, mai ales că în sezonul trecut cei doi s-au descurcat de minune.

În actuala stagiune însă apărarea a suferit teribil, drept dovadă, Manchester United are 32 de goluri primite în 25 de partide în Premier League. La această cifră se mai adaugă două în Cupa Angliei, două în Cupa Ligii și 10 în Liga Campionilor. Astfel, un total de 46 primite în 39 de partide.

Spre comparație, în sezonul trecut, Manchester United a încasat 36 de goluri în Premier League, 6 în Europa League, 4 în Cupa Angliei și 5 în League Cup. Făcând un calcul simplu putem observa că în tot sezonul trecut am primit cu 5 goluri mai mult decât în sezonul acesta, care e departe de a se termina.

Cifre

Astfel, apare întrebarea, care e formula cea mai bună defensivă pentru Manchester United? Dați un ochi mai jos. Am luat la purecat fiecare partidă și am obținut următoarele, cu mențiunea că am luat în considerare și meciurile în care s-a intrat pe teren ca rezervă sau în care jucătorii au fost înlocuiți.

Graficul e dinainte de partida cu Newcastle.

După cum se poate vedea în poza de mai sus cuplul Maguire – Lindelof primește 1.20 goluri pe meci, Maguire – Bailly, 1.11 și Maguire – Tuanzebe 1.25.

Lindelof și Bailly au jucat împreună doar o dată, împotriva lui Brighton în Cupa Ligii.

Dacă excludem partida cu Tottenham, în care am pierdut cu 6-1, cuplul Bailly – Maguire a primit doar 4 goluri în 9 partide. Mai mult, cu cei doi pe teren, Manchester United a terminat mai mult de jumătate din meciuri fără gol primit.

2.16 > 2.11

Dacă luăm în considerare punctele câștigate de Manchester United cu un anumit cuplu de fundași pe teren, avem următoarele.

Lindelof – Maguire au adunat 36 de puncte în 17 partide, plus două victorii în cupă din 3 meciuri și două victorii în ligă în 4 partide. Așadar, 2.11 puncte pe meci în Premier League.

Bailly – Maguire au jucat împreună 9 partide. 7 dintre ele au fost în campionat, o dată în cupă și o dată în Europa League. 4 victorii, o remiză și un eșec în campionat. Cei doi au reușit două victorii în cupă și una în Europa.

Deci Bailly – Maguire a adus 13 puncte dintr-un maxim de 18, o medie de 2.16 de puncte pe meci. Dacă ne uităm pe toate competile, cei doi au pierdut un singur meci, cel împotriva lui Tottenham, din 10.

Așadar, dacă excludem meciul cu pricina (clar o întâmplare scorul final), este clar că Maguire – Bailly e perechea care are cele mai bune cifre. Dar chiar și așa, Maguire – Lindelof e perechea favorită a lui Solskjaer. De ce?

Căutări

În primul rând pentru că Bailly e mai mereu accidentat și e greu să formezi un cuplu defensiv de bază cu un fotbalist pe care nu te poți baza pe o perioadă lungă.

Astfel, Lindelof-Maguire va rămâne formula sa preferată. Mai ales că cei doi s-au descurcat bine în sezonul trecut. Dar de ce le merge mai rău în acest sezon?

Câte goluri a dat Manchester United sezonul trecut? Dacă ne uităm la fix același punct al sezonului trecut, după 25 de etape Manchester United avea 36 de goluri date și 29 primite.

+ în ofensivă, – în defensivă

În acest sezon, după același număr de jocuri are 53 de goluri marcate și 33 primite. Așadar, cu 17 goluri mai multe marcate și cu patru primite. Asta se poate explica prin faptul că atacând mai mult, Manchester United lasă mai multe spații în apărare.

Luăm exemplul celor doi fundași laterali, AWB și Shaw. Ambii sunt mult mai ofensivi și datorită lor s-au creat mai multe goluri ca în sezonul precedent, dar reversul medaliei, s-au și primit mai multe din cauza spaților din apărare. Spre exemplu Luke Shaw e lider detașat la numărul de ocazii create, 45, conform lui Statman Dave/Twitter.

Apoi, să scoatem golurile primite în primele 5 meciuri ale sezonului pe care practic le-am folosit ca niște partide de pregătire, după ce nu am avut amicale deloc. Rămânem cu doar 20 de goluri primite. Să mai adăugăm vreo 2-3 pe care le-am fi luat și în condiții normale și ajungem la 23 de goluri în 25 de partide. Nu-i chiar rău.

Interesant este că Harry Maguire are mai multe dueluri aeriene pierdute, 32, decât Victor Lindelof, 29, conform site-ului oficial al Premier League.

Dacă spre exemplu ne uităm la golurile primite putem vedea că majoritatea dintre ele vin ca urmare a unor greșeli personale, nu ca erori cauzate de sistemul de joc. Goluri din penalty primite cu Palace, când mingea l-a lovit pe Lindelof în mână când acesta era în alergare. Cu Brighton sau Arsenal Bruno sau Pogba au făcut lovituri de la 11m.

Shaw și-a dat autogol cu Newcastle, Tuanzebe cu Leicester, iar Ward-Prowse a marcat un gol fantastic din lovitură liberă, Cooper unul foarte frumos de la 25-30 de metri.

Trecând la portarii noștri, Henderson i-a făcut cadou un gol lui Sheffield, iar De Gea două lui Everton. Mai mult decât atât, De Gea are doar 49 de parade în acest sezon, locul 16 într-un clasament al portarilor, semn că nici el nu mai e zidul din trecut sau nu mai are încredere în fundașii săi.

Un lucru e clar. Pentru a se putea bate la titlu, Solskjaer trebuie să-și rezolve probleme din apărare căci în acest ritm nu are nicio șansă.

Ole’s at the wheel! GGMU!

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe TwitterInstagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *