Ca pe vremea lui Ole. Dar invers!
Nici o săptămână fără probleme la Manchester United. După eliminarea din cupă, de vineri, diavolii roșii aveau oportunitatea perfectă de a-și spăla din păcate. Doar că este ca pe vremea lui Ole, dar invers.
După un meci foarte bun făcut împotriva lui Middlesbrough, Manchester United se deplasa pe Turf Moor cu dorința evidentă de a-și lua revanșa pentru insuccesul de vineri.
Iar prima repriză a fost din nou perfectă. United a controlat meciul, a marcat de trei ori, dar a intrat la cabine cu doar 1-0. Gazdele n-au avut niciun șut spre poartă.
Varane credea că a marcat primul gol în tricoul lui United, dar arbitrul a avut altă părere. Maguire l-a blocat pe Rodriguez și aflat în poziție afară din joc, arbitrul a fluierat offside deși duelul celor doi nu s-a interpus pe direcția mingii.
Apoi, la capătul unei faze frumoase de atac, Pogba a deschis scorul. Are 4 goluri în tricoul lui United împotriva lui Burnley. Doar contra lui West Ham a înscris mai mult. Bruno a pornit atacul, Rashford a avansat vertiginos spre careu, a avut răbdare să vină Shaw la învăluire în stânga sa. Luke a centrat în careu, mingea a ajuns la Pogba care a pus-o în vinclu.
Alte două faze importante s-au mai petrecut până la finalul primelor 45 de minute. Man United a mai înscris o dată. Mee a înscris în proprie poartă, după centrarea lui Rashford din partea dreaptă. Arbitrul a fluierat fault la duelul lui Pogba cu Tarkowski. Apoi, chiar inainte de fluierul de final, Cavani ratează o ocazie uriașa. Edi lovește cu capul, de la un metru de poartă, dar Pope revine spectaculos și respinge.
Precum ne-a obișnuit în ultimele meciuri, United rămâne fără benzină în partea a doua și Burnley a preluat frâiele meciului. Rodriguez a egalat și United n-a mai fost în stare de golul doi deși Ronaldo, Lingard și Elanga au intrat pe teren.
United e la fel ca pe vremea lui Solskjaer, o echipelă de o repriză. Doar că de această dată echipa joacă superb o repriză și se îneacă la mal în actul secund. Sub conducerea norvegianului, United era slabă în primele 45 de minute și întorcea meciul pe final.
“Diavolii” au ajuns astfel să marcheze doar 3 goluri în ultimele 3 partide deși au avut 63 de șuturi spre poartă, din care 17 pe spațiul porții.
Pentru Manchester United urmează un meci pe teren propriu împotriva lui Southampton, sâmbăta de la ora 14:30. Apoi, 3 zile mai târziu întâlnim Brighton, tot pe Old Trafford.
Hai United! GGMU!!!
#haiunited #muscro #MUFC
Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter, Instagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.