17, Feb 2019
Bijutierul – Celălalt Eric. A murit creatorul Class of ’92

Eric Harrison a decedat pe 14 februarie și a lăsat un gol imens în familia Manchester United. El este cel care a șlefuit diamantele din Class of 92, este cel fără de care, istoria ”diavolilor roșii” ar fi fost cu siguranță alta, mai puțin încărcată de glorie.

Antrenor al academiei de juniori de la Manchester United, Eric Harrison a slujit clubul exact aceeași perioadă de timp ca și Sir Alex Ferguson, 26 de ani. Și-a început cariera de antrenor cu juniorii la Everton, dar după 8 ani acolo, simțea că e nevoie de o nouă experiență. Iar când Ron Atkinson a fost instalat manager al lui Manchester United, în 1981, Harrison n-a ratat ocazia de a-și urma fostul coleg din echipa Armatei.

”Adu-mi jucători de valoare”

Cinci ani mai târziu, Ferguson a ajuns pe Old Trafford, iar unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut a fost să-l cheme pe Harrison la el în birou. Gândidu-se că va fi dat afară, Eric povestește peste ani că i-a fost cerut să promoveze mai mulți tineri. ”Adu-mi mai mulți jucători de valoare și îți promit că vei avea mai mulți tineri în prima echipă”, i-a răspuns lui Ferguson. Ce a urmat, știm cu toții.

Sir Alex a scuturat de praf sistemul de la academie, iar aceasta a început să adune tot mai multe talente. Eric Harrison a avut un rol primordial în dezvoltarea jucătorilor, a fost cel care a șlefuit diamantele care i se dădeau în mână. N-au reușit toți cei care au trecut pe sub tutela sa, dar Class of 92 demonstrează valoarea pe care a avut-o.

”Talent aveau cam toți, cu excepția mea. El ne-a arătat însă cum să valorificăm abilitățile pe care le avem. Din punct de vedere tehnic, nu avea ce să le facă, pentru că s-au născut cu așa ceva. Nu putea să-l învețe pe David (Beckham) cum să lovească mingea, pentru că acesta era cel mai bun la așa ceva. Dar i-a arătat până la ultimul antrenament cu el, când s-o lovească și unde. 

Poate că dintre toți, pe mine m-a ajutat cel mai mult. Eu nu aveam talent, dar am muncit enorm. Când aveam 14-15 ani îmi plăcea să joc și cricket, până când am avut o dicuție cu el și mi-a zis că nu le pot face pe ambele și că el îmi promite că voi ajunge la echipa mare dacă fac tot ce spune el. N-o să vă vină să credeți că până la 18 ani n-am fost la nicio întâlnire cu o fată. Am muncit pentru a juca la echipa pe care am iubit-o mereu și asta i se datorează lui”, povestește Gary Neviile, în autobiografia sa, Red.

”Termină cu pasele de Hollywood, Beckham”

Strict, dar apropiat de jucători, Harrison a fost unul dintre oamenii fără de care Manchester United nu se afla la nivelul la care este acum. Antrenor, profesor, al doilea părinte pentru jucătorii de la academie, Eric i-a învățat pe elevii săi care sunt valorile umane, mai întâi, apoi cele ale unui fotbalist de clasă mondială. Era un antrenor direct, un om care i-a făcut pe copii să conștientizeze că fără muncă multă nu pot ajunge departe indiferent cât de talentați sunt.

”Avea tehnici nemaipomenite. Spre exemplu, printre primele sesiuni de antrenamen, pe mijlocași îi lua și îi ducea la o trecere de pietoni și îi întreba ce trebuie să facă pentru a trece strada în siguranță. Așa îi învăța pe cei foarte tineri cum să se uite în stânga și dreapta când așteaptau să primească mingea de la un coechipier”, mai rememorează Garry Neville.

Puțină lume știe că până la Class of 92, Eric i-a mai trimis la prima echipă pe jucători importanți în istoria lui United ca Mark Hughes sau Norman Whiteside. Iar în anii de după Giggs&Co, fotbaliști precum Wes Brown, Darren Fletcher, Kieran Richardson au fost promovați la prima echipă.

”<<Termină cu pasele de Hollywood, Beckham.>>, îl aud și acum bătând cu pumnii în geamul lojei sale de la The Cliff și strigând către mine, cu fața plină de nervi. Ne-am pierdut mentorul, omul care ne-a creat ca și fotbaliști, cel care ne-a învățat să nu renunțăm niciodată și că cel mai important e ca prima oară să câștigăm bătălia cu noi și abia apoi cu adversarul”, rememorează cu tristețe, David Beckham.

Eric Harrison a însemnat enorm pentru celebra Class of 92 chiar și după retragerea din activitate. Acesta a fost diagnosticat cu formă de demență și și-a petrecut ultima parte a vieții într-un centru de îngrijire specializat. Acolo își făceau apariția o dată pe lună, pe rând, Beckham, Neville, Giggs, Butt sau Scholes.

Eric Harrison a câștigat de două ori Cupa Angliei la nivel de tineret, iar în memoria fanilor lui Manchester United rămâne și ca ”Celălalt Eric”. Odinhește-te în pace, Eric Harrison!

Citește și…

The devils wear De Gea! Povestea Dumnezeului lui Manchester United: miop, îndrăgostit de heavy metal și Titanic

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *