4, Apr 2017
Avancronică: Manchester United vs Everton

La 3 zile de la remiza cu West Brom, pe Old Trafford vine Evertonul lui Ronald Koeman. A fost 1-1 în tur, cu acel lob minunat al lui Zlatan și egalarea lui Baines din penalty, dar meciul din runda 31 are miza mult mai mare și probabil va fi crâncen disputat.

Manchester United

Un singur meci din ultimele 23 de întâlniri de pe Old Trafford l-a pierdut United împotriva lui Everton, în Premier League. Mourinho a trecut înapoi la sistemul cu 4 fundași, după ce opțiunile de a juca 3 centrali i-au fost limitate de accidentările lui Smalling și Jones, dar nu sunt convins că a renunțat complet la idee. Ibrahimovic și Herrera și-au terminat suspendările și revin, Pogba e aproape, deși nu cred că va intra titular, așa că avem șanse mai bune de a înscrie.

Mourinho a ieșit cu o declarație critică la adresa lui Luke Shaw, dar imediat a apărut o știre conform căreia englezul va primi șansa de a juca titular cu Everton. Asta ne duce cu gândul la rotație: Valencia sau Darmian pe dreapta, Shaw sau Blind sau Young pe stânga în apărare, Rashford sau Lingard pe dreapta? După acest meci avem cea mai lungă perioadă de odihnă din aprilie: 5 zile.

Cu o victorie în fața lui Everton, vom privi cu mai mult interes derby-ul etapei, Chelsea vs Manchester City, pentru că ne-ar putea oferi șansa ca, după meciul direct cu vecinii gălăgioși, să trecem deasupra lor în clasament.

Everton

Rata de goluri per meci a lui Lukaku împotriva echipelor din Big 6 este 0.37, mult inferioară celei împotriva cluburilor aflate sub Everton în clasament (0.85). Belgianul i-a dat gol lui United doar o dată în ultimele 10 întâlniri, dar asta nu-l face mai puțin periculos pe golgeterul Premier League. Schneiderlin, Lennon, Coleman și Funes Mori sunt jucătorii importanți care-i lipsesc lui Koeman și lipsa de experiență a tinerilor Calvert-Lewin, Holgate și Pennington s-a simțit în Mersyside Derby (pierdut cu 3-1, pe Anfield, în weekend).

Everton își joacă ultima șansă la un loc de cupe europene și cu o victorie pe Old Trafford va trece peste Manchester United în campionat.

Ce trebuie să facă United

Everton e o echipă mai ușor de învins decât West Brom. Jagielka e lent din cauza vârstei, iar lipsa de experiență a lui Holgate îl face vulnerabil și pe partea lui va ataca Martial, care a înscris două goluri și a dat două pase decisive în cele 4 întâlniri cu Everton în care a jucat până acum. Herrera va avea nevoie de ajutor în duelul cu Gueye (poate cel mai bun închizător din Premier League, alături de Kante), așa că esențială va fi mișcarea permanentă a unor piese precum Mkhitaryan, Valencia și Lingard, care să-i ofere spaniolului șansa de a construi. Cu West Brom United a fost extrem de statică, așteptând parcă un motor care lipsea, iar acel motor e Herrera. Valencia îl va bloca fără emoții pe Baines, iar Barkley va lua galben repede și apoi se va topi din joc, ca de obicei în ultima vreme. Pe faza defensivă, ușor de zis și chiar realizabil: Lukaku trebuie anihilat cu Rojo, Fellaini și Bailly făcând cu rândul de pază. Fără belgian, Everton e o echipă oarecare în clipa asta.

Echipe probabile

Manchester United: De Gea – Valencia, Bailly, Rojo, Blind – Herrera, Fellaini – Lingard, Mkhitaryan, Martial – Ibrahimovic.

Everton: Robles – Williams, Jagielka, Holgate – Davies, Barry, Gueye, Baines – Mirallas, Barkley, Lukaku.

Manchester United vs Everton se joacă marți, 4 aprilie, de la 22:00, în direct pe Eurosport și Eurosport Player.

Ce scor preziceți pentru Manchester United vs Everton?

Dacă sunteți fani Manchester United, alăturați-vă comunității Romanian Red Devils. Ne găsiți pe pagina de Facebook, pe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *