Arsenal vs Man United sau Arsene vs Mourinho
Manchester United începe mâine seară o serie de foc care ar putea-o menține în lupta la titlu sau ar putea-o scoate definitiv din calcule. ”Diavolii” se deplasează pe Emirates Stadium, acolo unde-i așteaptă unul dintre clasicurile ultimelor două decenii din Premier League, împotriva lui Arsenal. Apoi merg la Moscova, pentru a rezolva calificarea în primăvara europeană, după care vor înfrunta City, pe Old Trafford.
Arsene vs Mou
Wenger vs Mourinho este, probabil, cea mai mare rivalitate în Premier League în acest moment. Cei doi sunt cei mai laureați dintre manageri și cu siguranță niciunul nu-și dorește să piardă în fața celuilalt.
Arsene Wenger l-a învins doar o dată pe Mourinho în 13 întâlniri directe în Premier League, sezonul trecut în luna mai. Portughezul are 5 victorii în fața rivalului său și 7 remize.
Emirates, iarba verde de acasă
Ambele formații traversează o perioadă bună și vin după o serie de rezultate pozitive. Recordul lui Arsenal de pe teren propriu este impresionant. ”Tunarii” au 12 victorii la rând pe Emirates, un lucru care îi dă fiori lui Mourinho.
Arsenal va fi însă fără golgheterul Lacazette. Ozil e însă principalul pericol, germanul traversează o perioadă foarte bună.
Lună de foc pentru United
Manchester United are o lună decembrie infernală. Trupa lui Mourinho va juca nu mai puțin de 9 partide în următoarele 31 de zile, în 3 competiții diferite. Mai mult decât atât, primele trei sunt foarte importante, două dintre ele în lupta la titlu (Arsenal și City), iar un al treilea pentru calificarea în Champions League.
Lista indisponibililor
Lista indisponibililor se lungește din nou, după ce în ultimele două săptămâni doar Jones și Carrick au fost în afara lotului.
Matic a acuzat probleme după partida de marți cu Watford, dar a făcut deplasarea la Londra, în timp ce Jones și Carrick sunt în continuare în afara lotului. Celor doi li se adaugă Fellaini și Bailly. Mai mult decât atât, Mkhitaryan nu a fost inclus în lista de 23 nici pentru partida de la Londra, fiind pentru a patra oară în ultimele 5 partide când lipsește.
O altă absență de marcă este și Zlatan Ibrahimovic, care nu a făcut deplasarea împreună cu echipa.
Unde se vede meciul
Partida dintre Arsenal și Manchester United se joacă sâmbără de la 19:30 și va fi în direct pe Eurosport, în România. Fanii lui United din Anglia pot urmări partida pe BT Sport, cu începere de la ora locală 17:30. Nu uitați! ”Diavolii” din București se întâlnesc în Infusion pentru a viziona partida de pe Emirates. Nu lipsi!!!
Echipa probabilă
De Gea – Lindelof, Smalling, Rojo – Valencia, Matic, Pogba, Mata, Young – Martial, Lukaku