Analiză. 5 concluzii după meciul cu Tottenham – un parteneriat periculos și impotență ofensivă
Manchester United a terminat la egalitate, scor 1-1, pe terenul lui Tottenham, în primul meci de la revenire Premier League. Am tras 5 concluzii după acest meci. Le prezentăm mai jos.
1. Prospețimea fizică
Jucătorii lui Solskjaer au arătat o prospețime fizică de invidiat, chiar și în minutul 95 al meciului. O dată cu intrarea lui Pogba, United a dominat copios meciul, iar în ultimele 20 de minute de joc plus prelungiri a fost singura echipă care a dat impresia că poate câștiga. Și ar fi meritat s-o facă.
Rashford, Pogba și restul, poate cu excepția lui De Gea și Martial, au arătat o ardoare incredibilă pe teren și o disponibilitate fantastică la efort. Aceasta e amprenta muncii lui Ole Gunnar Solskjaer, o primă marcă a sa asupra filozofiei echipei. Și un semn că norvegianul și-a ținut elevii în priză și pe perioada carantinei.
2 – Bruno Fernandes e super fotbalist
… pe placul lui Solskjaer, cu personalitate, care nu se teme să preia inițiativa și să-și asume responsabilități. Portughezul a jucat de parcă îmbrăca tricoul lui United de 4-5 ani, nu doar de câteva meciuri. Până la intrarea lui Pogba a fost catalizatorul oricărei faze ofensive a lui Manchester United.
Foarte încrezător în proprile calități, îmblânzitor al balonului, mereu cu capul sus și foarte exigent cu colegii lui, Bruno e genul de mijlocaș care le place fanilor. Genul de fotbalist pe care United nu l-a mai avut de la Scholes încoace. De fapt e o combintație între Paul și Roy Keane. Are viziunea și tehnica primului, dar și determinarea și ”leadership”-ul celui de-al doilea. Trebuie să ai ceva în pantaloni să iei mingea să bați penalty în fața lui Rashford sau Pogba, mai ales când tu ai apucat să joci doar 10 meciuri în tricoul diavolilor.
3 – ”Un parteneriat periculos”
Bruno și Pogba pot juca împreună. Deși a dominat posesiea și și-a creat câteva oportunități bune de a marca, United și-a arătat adevăratul potențial abia după ce Pogba a intrat pe teren. Iar Paul a demonstrat că poate face echipă cu Fernandes, ceea ce e numai bine pentru Manchester United.
Pogba a adus energie în joc, forța care-i lipsește lui Fernandes dar și mai multă viziune, pentru a-l completa pe portughez. Și, Doamne!, ce pasă i-a dat lui Rashford și ce fază a făcut la penalty. E îmbucurător și că a revenit cu poftă de joc pe care a arătat-o pe teren. Iar bucuria de la golul lui Bruno spune totul.
Iar dacă nu ne credeți pe noi, zicem să-l ascultați pe Alan Shearer, nimeni altul decât golgeterul all-time în Premier League și analist TV pentru BBC: ”Fernandes a fost cel mai bun jucător de pe teren. Prima atingere și prima reacție au fost să joace ofensiv, lucru care-i face mai periculoși și pe cei din fața sa mai ales datorită abilității sale de a pasa. Dacă și Pogba rămâne și va juca la fel cum a făcut-o împotriva lui Tottenham cei doi vor forma un parteneriat foarte periculos pentru orice echipă din Premier League”.
4 – Îngrijorări defensive.
Fundașii noștri au început meciul pe călcâie. În prima jumătate de oră Tottenham a penalizat ezitările făcute de cei 4 de pe linia de fund. De altfel singurele lor două ocazii au venit în urma unor greșeli ale defensivei noastre.

La golul lui Bergwijn faza a început de la Shaw, care putea evita totul cu o preluare pe piept în locul respingerii cu capul, mai ales că nu-l presa nimeni. Maguire a luat-o prea ușor, iar De Gea a fost prea încrezut că poate scoate ghiuleaua aia, în loc s-o respingă.
Câteva minute mai târziu AWB l-a pierdut din privire pe Son, noroc cu parada excelentă a lui De Gea, care și-a spălat din păcate. Astfel de greșeli nu trebuiesc repetate cu echipe mai potente ofensiv decât Tottenham, care în acest moment nu e în cea mai bună formă posibilă.
5 – Ineficiența din atac.
La Londra trebuia să câștigăm fără probleme. Ne-am creat ocazii de joc, dar Martial a rămas și de data asta la vestiare. E păcat, căci talent are, dar inconstanța îi va termina cariera. De altfel, nu e de judecat Bruno pentru șuturile sale de la distanță. Trebuie s-o faci când vezi că atacantul tău nu o bagă în ațe.
Nici Rashford nu a avut cea mai inspirată zi, dar el n-a mai jucat de prin ianuarie, iar Greenwood și Ighalo au avut prea puține minute disponibile. Un atacant pur sânge, de calibru, ar fi marcat măcar o dată din cele patru ocazii ale lui Martial și Rashford. Nu ne rămâne decât să sperăm că atacanții noștri își vor regla tirul pentru partidele viitoare.
Aici poți vedea programul complet al partidelor din luna Iunie a lui Manchester United.
Ole is at the wheel. GGMU!!!
Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter, Instagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.