5, May 2018
Ultimul fluier

Meci prost pentru Manchester United pe terenul lui Brighton. ”Diavolii” au pierdut cu 1-0 pe coasta de sud după o evoluție absolut penibilă. Fără doar și poate cel mai prost meci al sezonului.

Nimic mai mult, Mourinho le poate răspunde contestatarilor care pun mereu întrebarea: ”De ce joacă Lukaku întotdeauna?”. Uite, jocul arătat împotriva lui Brighton poate fi unul dintre motive.

Ultimul fluier

Singura scuză a jucătorilor este că meciul n-a avut nicio miză. Dar chiar și așa un Darmian, un Rojo, un Fellaini, un Martial, un Rashford trebuiau să arate că merită să poarte tricoul lui United și în sezonul viitor.

Dar „diavolii” au avut o evoluție teribil de slabă, care l-a făcut chiar și pe Mourinho să fie extrem de supărat la interviul de după meci, acordat celor de la Sky: ”Cei care au apărut în formula de start nu au jucat la un nivel la fel de bun ca cei pe care i-au înlocuit”, a fost explicația scurtă, dar plină de înțeles al lui Jose. Iar semnalul e clar: meciul de la Brighton a fost ultimul fluier pentru unii dintre jucători.

Atitudine 0

Mai mult decât atât, și mai îngrijorătoare e atitudinea arătată pe teren. Dacă Darmian, Rojo sau Fellaini ar pleca nu cred că foarte multă lume ar murmura a nemulțumire. Dar parcă ne doare sufletul să-i vedem duși pe Rashford,  Martial, Mata sau Shaw! Și aș fi așteptat mult mai mult din partea lor.

Chiar și așa, nu trebuie trecută cu vederea evoluția lui Brighton. Băieții lui Chris Hughton au făcut o partidă bună, iar victoria în fața lui United le asigură prezența în Premier League și în sezonul viitor.

De cealaltă parte, trupa lui Mourinho mai are nevoie de 4 puncte în ultimele 2 partide pentru a-și asigura poziția secundă în clasament.

Toți ochii pe finala Cupei

Mourinho a făcut șase schimbări în echipa de start față de formația care a bătut Arsenal: De Gea – Darmian, Smalling, Rojo, Young – Fellaini, Matic, Pogba – Mata, Rashford, Martial.

Chiar și așa, cred că Mourinho a făcut schimbările în ideea de a da unora dintre jucători o pauză. Jose are cu siguranță în minte echipa pentru finala Cupei. Totul depinde însă de cât de gravă e accidentarea lui Lukaku.

Ce urmează?

Pentru Manchester United urmează un joc la mijlocul săptămânii. Mai precis, joi, de la ora 21:45, împotriva lui West Ham și împotriva ”Alesului” David Moyes.

Pentru cei ce n-au văzut partida, AICI un rezumat.

Chiar și așa:

GGMU!

 

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.

 

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *