Cum abordează Ole noul sezon. Posibila surpriză din 11-le de start
Sâmbătă de la ora 19:30 așteptarea ia sfârșit. Manchester United debutează în noul sezon din Premier League, pe teren propriu, contra celor de la Crystal Palace. Este practic etapa a doua a campionatului, căci ”diavolii” lui Solskjaer au stat în prima rundă după ce Federația le-a îngăduit o pauză mai lungă.
În această vară, Manchester United a făcut un singur transfer. Astfel că cel mai probabil, Ole va avea la dispoziție la startul sezonului aproximativ același lot ca la finalul său. Donny van de Beek e singura tranzacție pe care United a făcut-o și vine să întărească linia de mijloc.
Dar, cum va juca Ole în noul sezon? Ediția trecută de campionat, cel puțin după reluarea acestuia, echipa tip arăta astfel și o știau toți fanii pe de rost: De Gea – AWB, Lindelof, Maguire, Shaw – Matic, Pogba – Greenwood, Bruno, Rashford – Martial. Cu puține excepții, acesta a fost 11-le de start.
În acest an însă Solskjaer va avea bătăi de cap în alcătuirea echipei de start. Dar nu-i așa că e o problemă frumoasă pentru un antrenor, să aibă prea multe soluții?
Dar, s-o luăm pas cu pas. În poartă va fi o luptă între Dean Henderson și David De Gea. Cu experiență mai mare, spaniolul va fi titular, dar internaționalul englez a declarat că nu vine să fie rezerva de lux a acestuia, astfel că lupta va fi acerbă. E interesant de văzut când și câte minute vor primii ambii. Grant va fi al treilea portar, iar Romero va pleca. Păcat, căci a fost un servant de nădejde.
În linia de fundași, Solskjaer va păstra formula. Asta în cazul în care Bailly sau Tuanzebe nu ne vor face o figură frumoasă și vor sparge parteneriatul bun dintre Lindelof și Maguire. Antrenorul norvegian a pus al doilea pe lista de transferuri un fundaș central, iar Upamecano pare să fie favoritul său. Dar din cauza prețului, va încerca să-l ia doar vara viitoare. Așadar, e simplu: AWB, Lindelof, Maguire, Shaw.
Mijlocul îi dă bătăi de cap
În linia de mijloc apar din nou bătăile de cap. E Pogba și Bruno, cu siguranță și în funcție de formula de joc încă unul, sau doi jucători. Sistemul favorit al lui Solskjaer a fost în sezonul trecut 4-2-3-1, dar s-ar putea schimba în acest sezon. De ce? Pentru a-i face loc și lui Van de Beek. În formula menționată mai sus, olandezul ar avea loc doar alături de Matic sau Pogba, astfel că unul dintre aceștia va sări din schemă. Sârbul, cel mai probabil. Însă Donny e un fotbalist cu calități ofensive, nu defensive și parcă e păcat să-l pui să se apere când el știe să construiască și să dea gol.
Astfel, Solskjaer ar putea opta pentru un romb la mijlocul terenului, care să-i includă pe toți cei patru. Matic ca mijlocaș defensiv, De Beek în dreapta, Pogba în stânga și Bruno în spatele atacanților. Astfel, în 4-4-2, cu romb la mijloc ar juca toți trei, dar ar sări din schemă unul dintre Greenwood sau Rashford.
În acest sistem, cei doi fundași laterali vor fi însă expuși, căci echipa nu are lățimea necesară pentru a face față unei formații care joacă cu mijlocași laterali clasici, spre exemplu.
În linia de atac, un lucru e cert. Martial e titular de drept ca vârf de lance. În funcție de sistemul jucat, Rashford și/sau Greenwood vor apărea în formula de start. Asta, dacă nu cumva se face transferul lui Sancho până la finalul perioadei de achiziții, care e pe 5 octombrie.
Greenwood ar putea fi pedepsit de Solskjaer pentru că a călcat pe bec aducând fete în camera de hotel în timp ce era la naționala Angliei și a încălcat astfel regulile dictate de Coronavirus. Câteva zile mai târziu, Mason a fost din nou în atenția presei pentru că un video cu el inhalând un gaz nociv a apărut pe internet. Tânărul fotbalist și-a cerut scuze. Ole l-a apărat în fața presei, dar și Ferguson făcea asta și în privat îți dădea cu gheata în cap.
11-le de start
Dacă ne referim strict la formula de start cu Crystal Palace, de sâmbătă, ar putea fi câteva surprize în 11-le de start. Perioada de pregătire din această vară a fost una scurtă. Manchester United a terminat sezonul pe 16 August, o dată cu eliminarea din Europa League, iar unii dintre fotbaliști au avut perioade mai lungi de pauză, alții mai scurte. Nivelul de pregătire este diferit de la jucător la jucător, astfel că e de așteptat să treacă vreo câteva etape până când un 11 favorit se va forma.
Spre exemplu, Fred și Matic au ajuns la Manchester cu doar 5 zile înainte de meci, iar Pogba a fost nevoit să se autoizoleze după ce a fost depistat cu Coronavirus. Maguire a avut și el probleme cu justiția, în timpul vacanței de vară, în Grecia.
McTominay este cu siguranță cel mai pregătit dintre mijlocașii lui Solskjaer, astfel că va începe meciul ca titular. Scott are o pregătire fizică de invidiat și a și jucat 180 de minute pentru Scoția, în Nations League.
Așadar, pentru meciul cu Crystal Palace, Solskjaer va menține probabil sistemul său favorit, 4-2-3-1. Rămâne de văzut dacă Rashford va fi pregătit, căci a abandonat meciul naționalei Angliei din cauza unei lovituri. Probabil Ole nu va risca dacă Marcus nu e gata 100%.
De Gea – AwB, Lindelof, Maguire, Shaw – McTominay, De Beek – Greenwood, Bruno, James – Martial.
Partida dintre Manchester United și Crystal Palace e în direct pe Eurosport, sâmbătă de la ora 19:30.
Ole is at the wheel. GGMU!!!
Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter, Instagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.