Take me home, United Road. Octavian povestește prima sa vizită în ”Templu” – Teatrul Viselor

12 Decembrie 2019 a fost ziua in care mi-am indeplinit un vis, dupa 20 de ani de cand sustin aceasta echipa, am ajuns in sfarsit in Templul, pe Teatrul Viselor, locul in care visam sa ajung de cand aveam doar 10 ani si ma uitam la jucatori precum Giggs, Scholes, Beckham, Neville, Butt, Smeichel, Andy Cole, Yorke, Ole etc.

Undeva prin septembrie am zis: Ba, ce ar fi sa ajung anul asta pe Old Trafford, sa marchez asa cum se cuvine faptul ca sustin aceasta echipa de 20 de ani. Si atunci am ales sa merg la meciul cu AZ Alkmaar, in campionat fiind foarte greu sa gasesti bilete, iar de fel imi place sa merg la sigur.

Pe data de 10 decembrie am decolat spre Manchester, un oras care desi pentru multi nu reprezinta o atractie turistica, pentru mine reprezenta un fel de Mecca. Desi nu am fost niciodata acolo, simteam ca fac parte din acel oras, din cultura sa datorita pasiunii mele pentru clubul care da culoarea orasului, culoarea rosie.

Primul pas în Templu

In prima zi, dupa ce am vizitat centrul, Targul de Craciun, m-am urcat intr-un black cab clasic, visam sa fac asta demult, vazusem asa ceva doar in filme, si am pornit spre Teatrul Viselor, asa cum a fost numit de Sir Bobby Charlton. Cu cat ma apropiam de el, cu atat simteam cum tensiunea arteriala si pulsul imi cresc. La un moment dat speram sa fiu in stare sa cobor din taxi si sa nu fiu nevoit sa vad stadionul din Ambulanta.

Iata-ma ajuns in fata celui mai mare stadion al unei echipe de club din Marea Britanie, desi emotiile erau mari, totusi socul nu a fost atat de mare, datorita erei in care traim si a faptului ca vedem mii de poze, simteam ca am mai fost acolo si ma simteam ca acasa.

Pe peretii gardului ce inconjoara stadionul sunt poze cu toate legendele clubului, de la Cantona la Wayne Rooney.  Celebra statuie a tripletei de aur, George Best, Bobby Charlton si Dennis Law vegheaza tribuna Sir Bobby Charlton si sta fata in fata cu statuia parintelui marelui United, Sir Matt Busby. Dupa ce meditez si ma incarc cu energie pozitiva in fata Templului, ma duc si spre dreapta spre Sir Alex Ferguson Stand, acolo este intarea in muzeu si pentru turul stadionului, dar inainte sa fac toate astea, ma duc sa consum o bere la restaurantul stadionului, Red Cafe.

Din pacate, turul stadionului nu se putea face cu o zi inainte de meci si nici in ziua de meciului, tot ce am putut vedea a fost muzeul si stadionul de la tribuna Sir Alex Ferguson(tribuna pe care o vedem in trasmisiunile TV de pe Old Trafford). Muzeul m-a emotionat foarte tare. Pe langa vitrinele pline de trofee, mi-a placut foarte tare ca fiecare legenda a clubuui avea spatiul ei si erau expuse lucruri personale din perioada in care a jucat pentru Manchester United.

A fost ceva special sa pot vedea lucruri ce i-au aprtinut lui Duncan Edwards, spre exemplu. Pe stadion am avut un ghid care ne-a explicat mai mult lucruri tehnice despre gazon, off Doamne ce gazon. Gazon care a costat un milion de euro si care este luminat cu niste lampe imense, soarele aparand rar prin nordul Angliei. Plec fericit si abia astept meciul de maine, dar inainte ma mai opresc la o bere si apoi la Store.

Take me home, United Road

Iata ca a venit timpul si pentru marea zi, ziua in care la varsta de 30 de ani imi implinesc un vis din copilarie. Bineinteles ca nu am avut stare prea mult in casa, am mancat ceva pe fuga, m-am spalat si m-am imbracat si am pornit spre oras. Astept cuminte un double decker si ma indrept spre centrul orasului. Dupa o plimbare si o vizita la Muzeul National al Fotbalului, care nu m-a dat pe spate, ma opresc la un pub.

Acolo este plin de fani olandezi, extrem de multi olandezi au venit, nu ma asteptam ca AZ sa fie o echipa cu atat de multi fani, my bad ca am fost ignorant. Suporteri de toate varstele care se bucurau si de oras si de bere, mi-as dori uneori sa avem si noi in Romania cultura suporterului, sa mai renuntam la Digi Sprt, seminte si injuraturi si sa luam in serios aceasta pasiune. Doar visez…

Cu 4 ore inainte de meci ma imbarc din nou intr-un black cab si plec spre Old Trafford. Cant in minte: Take me Home, United Road,
To the place, I belong,
To Old Trafford, to see United,
Take me Home, United Road .

Primul pas…

Platesc si caut un pub, home supporters only. Vreau sa traiesc atmosfera adevarat a ce inseamna un meci a lui Man United. Intru la celebrul The Bishop Blaize, acolo la intare un bodyguard imens si de culoare imi cere sa dovedesc ca sunt fan United si ca ma duc la meci. Scot cardul de Membership, ii spun ca am venit din Romania special pentru meci, imi zambeste, imi spune ca intrarea costa 3 lire si ma lasa inauntru. Acolo atmosfera este infernala, multa bere si cantece care nu se opresc.

Ma indrept timid spre bar, incerc sa nu par dubios, cer o bere si stau cuminte intr-un colt al barului si admir atmosfera si cu jumatate de voce cant si eu cantcele pe care le cunosc. La un moment dat vine un tip spre mine si ma abordeaza, ma intreaba de unde sunt, ii spun aceeasi poveste ca si bodyguardului, nu termin bine de spus ca aud: Give this man some beers, he came from Romania for this match. Apoi multe oleuri, brusc toata atentia pubului este indreptata pentru cateva secunde spre mine, apoi totul revine la normal.

Dupa cateva beri spun ca e cazul sa ma indrept spre Stretford End ca sa vad meciul in format HD fara bruiaj din cauza berilor. Lumea incet, incet sa indreapta cuminte fiecare spre poarta pe unde trebuie sa intre. Mi-a luat ceva timp sa gasesc poarta de acces pentru mine. Imi este verficat cardul si apoi intru, iar simt o transpiratie rece, inima bate tare, urc scarile pas cu pas si la un momenta dat, gata, am ajuns in Rai, asa ma simt. Inchid ochii si trag tare aer in piept, e aer de Old Trafford. Îl tin cat mai mult in mine. Ma asez la locul meu, sus la etaj pe centru Stretford End, pe primul rand.

Atmosfera este superba, toata lumea canta, si fanii United si olandezii, desi nu ma asteptam, e atmosfera de meci mare. Povestea meciului e scurta, United a batut fara drept de apel si a terminat pe primul loc in grupa. Nu stiu sincer cat am vazut din meci si cat am admirat mediul incunjurator, vrand sa fac tot posibilul sa ma bucur de fiecare secunda petrecuta acolo.

Arbitrul fluiera, mai stau cateva minute, apalud jucatorii si le promit ca o sa ma intorc, iar apoi ma indrept spre iesire, la iesirea din stadion puhoi de lume, dar pana la urma gasesc un Uber si ma intorc acasa.

A fost o experienta pe care nu pot sa o descriu in cuvinte, dar care cu siguranta vreau sa o repet. M-am simtit ca un budist care a atins Nirvana.

Cuvânt cheie: Manchester United

Ole is at the wheel. GGMU!!!

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter, Instagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.