13, Mar 2023
De la +2 la -2

De la +2 la -2. Nu, nu este rubrica meteo cu Romica Jurcă. Este doar o altă desfășurare de evenimente la Manchester United, după o remiză fără goluri în fața lui Southampton.

Old Trafford a devenit o fortăreață în acest sezon. Pe Teatrul viselor au pierdut atât liderul Arsenal, cât și Manchester City sau Liverpool.

Read More
  • 0
  • De Vasi
1, Sep 2019
Cu jumătate de măsură

Manchester United face un nou pas greșit în Premier League după 1-1 pe terenul lui Southampton. Diavolii au făcut din nou o primă jumătate bună, dar s-au poticnit după ce au fost egalați.

Daniel James, fără dubii jucătorul startului de sezon, a deschis scorul după numai 10 minute. Galezul a trimis un șut superb de la 20 de metri, fără nicio șansă pentru portarul advers.

Read More
  • 0
  • De Romania MUSC
3, Dec 2018
Southampton – Man United 2-2. Dezastru după dezastru

Manchester United dezamăgește din nou. ”Diavolii” s-au făcut din nou de râs și în fața lui Southampton. Deși au revenit de la 2-0 pentru a încheia partida la egalitate, scor 2-2, evoluția oamenilor lui Mourinho a fost din nou una sub orice critică.

Mi-a luat o zi și jumătate să pun laolaltă câteva rânduri după acest meci. Sincer, nici nu mai știu ce să scriu, pentru că după fiecare meci al nostru Read More

  • 0
  • De Romania MUSC
29, Dec 2017
Man United vs Southampton – time for redemption

După ce le-a făcut fanilor un cadou neplăcut de ”Boxing Day”, Manchester United trebuie să-și ia revanșa și să o bată pe Southampton, pe teren propriu, în penultima zi din an. Nu de alta, dar după două remize la rând, Chelsea s-a apropiat la un punct, iar un alt pas greșit ar consemna, aproape sigur, pierderea locului doi.

În criză

Partida de pe Old Trafford pune față în față două echipe în criză. Man United are două victorii în ultimele 6 meciuri, incluzând două remize în fața unor adversari accesibili, Leicester și Burnley.

Astfel, după o săptămână nefastă, United stă la -15 în spatele liderului, luându-și practic adio de la titlu. Read More

  • 0
  • De Romania MUSC
25, Sep 2017
Trei statistici care contează după Southampton vs Man United 0-1

Încă o victorie în Premier League, încă un pas pe drumul lung spre titlu, chiar dacă am adus punctele cu emoții din Sud. Southampton vs Man United 0-1, pe St. Mary’s a început cu formulele de start de mai jos:

Southampton (4-2-3-1): Forster – Cedric, Yoshida, Hoedt, Bertrand – Lemina, Romeu – Tadic, Davis, Redmond – Long. Au mai jucat Austin (în locul lui Long), Gabbiadini (în locul lui Davis) și Ward-Prowse (în locul lui Cedric), toate schimbările fiind făcute în ultimul sfert de oră, când Southampton alerga dupa egalare.

Man United (4-2-3-1): De Gea – Valencia, Bailly, Jones, Young – Matic, Fellaini – Rashford, Mkhitaryan, Mata – Lukaku. Au mai jucat: Herrera (în locul lui Mata), Blind (în locul lui Rashford) și Smalling (în locul lui Mkhitaryan).

United a înscris la unul dintre cele 4 șuturi pe spațiul porții (fiind cea mai eficientă echipă din Premier League etapa asta la finalizare), prin Lukaku. Gol de atacant pentru belgian, care-și face excelent meseria în gura porții, speculând o eroare de marcaj și o respingere în față a lui Forster. După golul din minutul 20, meciul a rămas echilibrat, chiar dacă United a cedat inițiativa, permițându-le Sfinților să aibă mai multe ocazii de gol, majoritatea datorate unor bâlbe din defensiva noastră.

Singurul eveniment notabil însă, până la final, a fost eliminarea lui Jose Mourinho, care a fost trimis în tribuna de arbitrul central Pawson, după ce s-a ciocnit de arbitrul de rezervă într-o fază bizară. Important e că managerul nostru nu va fi suspendat de federația engleză și va sta pe bancă în meciul din runda următoare, cu Palace.

Poate puțin îngrijorătoare gestionarea avantajului, pentru că United a trăit în pericol aproape constant 70 de minute (plus schimbările defensive de pe final, în special cea a lui Mkhitaryan cu Smalling, cu 15 minute rămase de joc), dar la final am luat toate punctele dintr-un meci dificil, arătând pragmatism de campioni. Asta contează.

Statisticile care contează după Southampton vs Man United 0-1

  1. Lukaku are 6 goluri în primele 6 meciuri de campionat, egalându-l pe Louis Saha (2003). Are 8 în primele 8 meciuri oficiale ale sezonului, a înscris și în Supercupa Europei cu Real Madrid și în grupele UCL, cu Basel. Nu-i rău pentru Big Rom, despre care gurile rele spuneau că nu știe regula off-side-ului, după debutul de sezon.
  2. Manchester United bifează al cincilea clean-sheet din 6 jocuri de campionat (al șaselea din 9 meciuri în acest sezon). A doua defensivă din Premier League în stagiunea trecută e pe cale să devină prima. Deocamdată suntem la egalitate (2 goluri primite în Premier League) cu vecinii noștri gălăgioși!
  3. United câștigă un meci în care a cedat posesia! 39.9% din timp au avut Diavolii mingea pe St. Mary’s, fiind pentru a doua oară în acest sezon când echipa lui Mourinho nu câștigă posesia (după ce Everton a avut mai mult mingea runda trecută, în acel 4-0 de pe Old Trafford). Din fericire, știm să câștigăm și așa! E puțin îngrijorător însă trend-ul, mai ales că urmează un meci cu o echipă disperată, fără puncte pe final de septembrie: Crystal Palace. 56.1% este posesia medie a lui United în acest sezon de Premier League. Maximul 69.4 în meciul cu Leicester.

Cum arată cursa pentru titlu înaintea ultimei runde din septembrie?

Man City conduce prin golaverajul obținut în ultimele 3 runde, când a înscris 16 goluri, Diavolii sunt pe 2, la egalitate de puncte (16), iar Chelsea e pe 3, echipa lui Conte revenind în forță dupa eșecul de acasă din prima etapă (13 puncte din 15 luate de atunci).

Image may contain: 4 people

Până la meciul cu Crystal Palace, avem o deplasare grea la Moscova pentru meciul din grupele UCL cu CSKA. Pentru ambele partide ne vom reuni, din nou, în Infusion Sports Bar (în București), urmăriți-ne pe Facebook pentru detalii despre evenimente!

Glory, Glory Man United!

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC
22, Sep 2017
Avancronica Southampton – Manchester United: Sfinți sau Diavoli?

Pogba vs Southampton
Sursa foto: SkySports

Dupa 3 sezoane de sevraj post-Fergie, foamea de argint a suporterilor lui United a fost stinsa de cele 3 trofee pe care Mourinho le-a adus sezonul trecut, iar in sezonul acesta ne reobișnuim cu aerul tare al primului loc, pe care l-am ocupat încă din prima etapă. Ca de multe ori in ultimii 5 ani, cea mai mare problema sunt vecinii gălăgioși, dupa 5 etape Manchester City avand acelasi numar de puncte si raport de goluri identic (16-2). Ne asteptam asadar ca cele doua meciuri de maine sa fie o cursa de cine inscrie mai mult. Si chiar daca Southampton nu sunt nici pe departe intr-o forma de zile mari, City viziteaza singura echipa din campionat care n-are inca nici un punct: Crystal Palace.

Southampton

Sfintii se lauda cu un mediocru DWDLW in primele 5 etape, victoriile lor venind impotriva acelorlasi Crystal Palace in deriva si, in etapa a doua, impotriva celor de la West Ham pe care Mondialele de atletism i-au obligat sa joace primele 3 meciuri in deplasare. Au inregistrat 3 infrangeri. Pe teren propriu, sfintii au reusit doar un egal cu Swansea in prima etapa si au pierdut 0-2 cu Watford in urma cu 2 saptamani, la care se adauga o eliminare din Cupa Ligii in fata lui Wolverhampton. E posibil ca Charlie Austin sa revina maine, desi e clar ca problemele sfintilor sunt mai mari decat un atacant accidentat.

Manchester United

La noi, Pogba, Rojo si Zlatan sunt in continuare accidentati, dar am dovedit la jumatatea saptamani ca ne putem descurca binisor si fara jumatate din titulari. Ar trebui sa castigam usor si, indiferent de dimensiunea penisului lui, Lukaku ar trebui sa revina printre marcatori. Singura problema e ca am vrea sa marcam mai mult ca City, iar Fraser Foster ar putea avea ceva de spus in sensul asta. Iar ultimele doua deplasari au fost 2-0 si 2-2, asa ca s-ar putea sa trebuiasca sa ne resemnam cu o diferenta de doar doua goluri. Esentiale sunt cele 3 puncte.

Southampton vs Manchester United nu se va vedea la TV în România!

Din pacate, meciul nu e difuzat in direct nici in Romania nici in Anglia, asa ca urmatoarea intalnire a Diavolilor in InFusion va fi miercuri la deplasarea de la Moscova din Champions League.

Glory, Glory Man United!

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC
18, May 2017
Somnifer: Southampton – Manchester United 0-0

Southampton – Manchester United 0-0, Premier League etapa 37, 17 mai 2017, St Mary’s Stadium, Southampton

Sergio Romero
                            David who?

Al doilea din cele 3 antrenamente cu public pe care United trebuie sa le joace deghizate in ultimele 3 etape din campionat s-a desfasurat aseara in Southampton. Am incercat din rasputeri sa raman interesat de meci, si parea ca, o data cu penaltyul pe care Gabbiadini l-a ratat in minutul 6, e posibil ca meciul chiar sa fie animat. N-a fost cazul, si am impresia ca si daca italianul n-ar fi ratat nu s-ar fi schimbat mare lucru, nici in meci, nici in clasament.

Eric Bailly a oprit cu mana o minge inalta pe care a incercat s-o preia pe piept, iar Mike Dean s-a grabit sa fluiere penalty chiar daca ivorianul era clar in afara careului. Executia lui Gabbiadini a fost lipsita de orice fel de convingere, dar parada lui Romero e binevenita, pentru ca ii va da incredere pentru finala Europa League, in care e probabil ca argentinianul ii va lua locul lui De Gea. Nu-mi place sa speculez despre transferuri si cu siguranta nu aici e locul pentru asta, dar am spus inca de anul trecut ca o eventuala plecare a lui De Gea nu ma ingrijoreaza in nici un fel, Romero fiind un portar foarte bun. Read More

  • 0
  • De Romania MUSC
17, May 2017
Southampton – Manchester United. Sfinţi contra Diavoli pe St Mary’s

Cu mintea prinsă între finală Europa League şi campania de transferuri din vară, Jose Mourinho nu va acorda prea mare importanță acestui Southampton – Manchester United din campionat, locurile din Champions League fiindu-ne, pentru al doilea an la rând, interzise. Totuşi, suntem Manchester United şi indiferent de competiţie sau de miză (existentă sau nu) avem datoria să jucăm la victorie şi la spectacol!

Statistica ultimelor deplasări este în favoarea noastră, Diavolii câştigând ultimele 5 meciuri, patru dintre acestea la un gol diferenţă, iar ultima înfrângere a fost acum 14 ani, în august 2003, golul victorios fiind marcat de James Beattie .United a mai reuşit performanţa să întoarcă scorul împotriva celor de la Southampton pe St Mary’s de 8 ori, ultima dată chiar stagiunea trecută, stablind un record Premier League. Read More

  • 0
  • De Romania MUSC