27, Mar 2017
Istorie: De la Newton Heath la Manchester United

În 1878 lumea era complet diferită de cea pe care o știm astăzi. Mulți dintre stră-stră-bunicii noștri nu se născuseră încă, iar România era în plin Război de Independență împotriva Imperiului Otoman. Între timp, Alexander Graham Bell îi demonstra Reginei Victoria telefonul, Thomas Edison patenta gramofonul, meseria de dentist era pentru prima oară reglementată prin lege în Anglia, iar Universitatea din Londra devenea prima din Regat care admitea femei, pe aceleași criterii precum bărbații.

Fotbalul exista deja, sub diverse forme în Marea Britanie și, de mai bine de 30 de ani, pionierii fobtalului modern stabiliseră în Sheffield setul de reguli ce stau la baza transformării sportului rege: dintr-o obsesie locală, într-un fenomen global.

La început era doar un joc pe care bărbații îl practicau pentru a-și petrece după-amiezele de sâmbătă. Pentru un grup de pionieri ai fotbalului din Manchester, muncitori la căile ferate, pasiunea a însemnat o cheltuială de 6 penny, din salariul fiecăruia, bani care acopereau cumpărarea unei mingi și alte cheltuieli necesare pentru a juca împotriva altor asociații din oraș. Bărbații din cartierul Newton Heath au înființat un club de fotbal, unde noi jucători erau atrași nu cu salarii de fotbaliști, ci cu oferte de muncă în depourile căilor ferate, bine plătitte la acea vreme.

900f6fa0c8460b87920c2a1c750f701e
Sursa: Pinterest

Newton Heath Lancashire and Yorkshire Railway Football Club. 
Porecliți The Heathens (Păgânii în engleza de astăzi), muncitorii jucau împotriva echipelelor din zonă și, în 1885, ating finala Manchester Cup, pe care o pierd cu 3-2. În sezonul imediat următor, câștigă însă competiția, învingând Manchester FC cu 2-1! Era primul trofeu dintr-o istorie ce avea să o transforme pe Newton Heath în clubul englez cu cele mai multe trofee majore. Aveau să mai treacă 139 de ani până atunci, așa că nu anticipăm.

Nefiind încă pregătiți să se lupte în Football League, al cărui sezon inaugural, 1882, a fost câștigat de Preston North End, fără nicio înfrângere, muncitorii de la căile ferate din Manchester se înscriu în Football Alliance. Joacă acolo 3 ani, încercând să adere la Football League, fără succes însă. Sezonul 1891-1892 a fost unul excelent, cu victorii împotriva lui Lincoln City (azi în liga a cincea), Sheffield Wednesday (azi în Championship) și istorica victorie împotriva celor de Ardwick, 3-1 acasă. Newton Heath accede după această stagiune în First Division, alături de Sheffield Wednesday și Nottingham Forest. Doar doi ani mai târziu, Ardwick avea să se redenumească, devenind marea rivală locală Manchester City.

Primul meci în FL a fost contra uneia dintre cele mai bune echipe din Anglia la acea vreme: Blackburn Rovers. Ploua torențial, dar 8000 de spectatori au fost martorii acelui 4-3 în favoarea lui Rovers, iar pentru Heath, primul gol din Football League a fost înscris de scoțianul Bob Donaldson. 7 meciuri le-au trebuit pentru a înregistra prima victoriei, dar când a venit, a fost una de pomină: 10-1 cu Wolverhampton Wanderers, pe 15 octombrie 1892.

Prima fotografie cu muncitorii feroviari de la Newton Heath (1892) © Wikipedia
Prima fotografie cu muncitorii feroviari de la Newton Heath (1892) © Wikipedia

Newton Heath FC devine numele clubului după ce aceasta devine o companie independentă în 1893 și adoptă culori noi. Echipa se mută de pe terenul foarte prost de pe North Road în cel aproape la fel de rudimentar, pe Bank Street în cartierul Clayton, o zonă industrială a orașului.

Mutarea nu le priește și termină sezonul pe ultimul loc, retrogradând în Division Two după un baraj cu Liverpool. 12 ani aveau să rămână acolo, trecând și printr-o primă criză, cu probleme de disciplină în lot și beții între jucători, care i-au făcut pe cei de la Athletic News să scrie: “Dacă bărbații cărora li se plătesc salarii mari nu par să creadă că merită să se mențină în formă, va fi mai bine fără ei în lot”. Poate că nu s-au schimbat atât de multe, nu-i așa?

1902 a fost un an de cotitură, unul în care problemele financiare grave (peste 2500 de Lire datorie la acea vreme) au făcut ca Newton Heath să fie declarat falimentar, însă în cele mai grele momente ies în față eroii care schimbă cursul istoriei.

Primul erou al lui Newton Heath a fost căpitanul Harry Stafford. Fundașul dreapta a fost cel care a refuzat să lase clubul să se stingă. A împrumutat bani pentru a acoperi prima deplasare după declararea falimentului, a găsit un teren pe care echipa să poate juca temporar, cât sechestrul era pus pe Bank Street, între timp căutând o infuzie de capital care să salveze clubul. Organizează chiar un eveniment de strângere de fonduri și așa îl cunoaște Stafford pe un alt erou: John Henry Davies.

Surse foto: GottfriedFuchs.blogspot.ro (Stafford) și FootballGraves.wordpress.com (Davies)
Căpitanul Harry Stafford (stânga) și președintele John Henry Davies (dreapta).

Proprietar al unei fabrici locale de bere, Davies este atras într-o discuție cu Harry Stafford după ce remarcă frumosul câine St. Bernard al jucătorului de la Newton Heath. După ce a fost convins de căpitan să investească (alături de alți 3 oameni de afaceri ce participă, fiecare cu 500 de Lire), spiritul antreprenorial care-l făcuse bogat, îl aduce pe Davis în postura de președinte al clubului în 1902. De la el pleacă marea transformare pe care o anticipam din titlu.

Culorile clubului se schimbă din verdele și galbenul lui Newton Heath în roșu, alb și negru, la inițiativa lui Davies. Clubul pe care-l cunoaștem și iubim astăzi a luat ființă pe 26 aprilie 1902, după ce predecesorul său a fost la un pas de desființare cu doar câteva luni mai devreme. Manchester Central și Manchester Celtic au fost denumirile posibile dezbătute pentru redenumirea lui Newton Heath, dar propunerea italianului Louis Rocca (care mulți ani mai târziu avea să mai joace un rol cheie în dezvoltarea clubului) a sunat irezistibil:

Gentlemen, why don’t we call ourselves Manchester United?

* VA URMA *

Surse: The Official Illustrated History of Manchester United 1787-2010. The Full Story and Complete Records (de Alex Murphy, cu statistici compliate de Andrew Endlar). Fact-checking pe wikipedia și ManUtd.com/en/History.

Dacă sunteți fani Manchester United, alăturați-vă comunității Romanian Red Devils. Ne găsiți pe pagina de Facebook, pe Twitter sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC