Duelul din Cupa Ligii Angliei a venit mănușă pentru Bruno Fernandes&Co. Chiar dacă în minutul 65 tabela o arăta, ca la ultimul meci, în avantaj pe Aston Villa, ultimele trei reușite le-au aparținut gazdelor, care au dus-o pe United în faza următoare a competiției.
Manchester United remizează pe Stamford Bridge, la capătul unui meci cu două reprize total diferite. Casemiro marchează în minutul 94 și salvează un punct pentru trupa lui Ten Hag. E o remiză echitabilă, dar cel mai important lucru după acest meci este altul.
Manchester United a reușit o victorie uriașă în fața celor de la Omonoia, în etapa a patra din grupa E, în minutele de prelungire, printr-un gol marcat de Scott McTominay. Gol care se poate dovedi extrem de important la finalul fazei grupelor.
Am mai punctat acest lucru, dar este foarte important de înțeles, că United trebuie să termine grupa pe primul loc pentru a-și face viața mai ușoară. Reamintim de asemenea că doar locul întâi se califică direct. Ocupanta poziției secunde va disputa un meci de baraj împotriva unei echipe venite din Champions League. După 4 runde în competiția regină, posibilele adversare ale lui United sunt Atletico Madrid, Barcelona, Milan, Juventus, Sevilla sau Ajax.
Comeback, remontada, revenire. Numiți-o cum vreți. Noi o să-i spunem revanșă. Pentru meciul din tur, pentru modul în care a fost arbitrajul, pentru Mourinho. Pentru clasament. Pentru jucători.
După o perioadă în care au jucat mai prost, ”diavolii” au arătat foate bine pe terenul lui Tottenham. Au dominat ambele reprize și au arătat ca o echipă mare. S-au impus la final cu 3-1 și au făcut un pas uriaș pentru a termina pe locul 2.
Manchester United și-a propus 3 puncte în partida cu West Ham United și le-a reușit pe merit, după 1-0 pe Old Trafford. ”Diavolii” au jucat din nou economicos, dar mențin ritmul lui Leicester și rămân pe locul 2 în clasament.
Manchester United s-a calificat în optimile Europa League fără emoții, după 0-0 pe teren propriu împotriva spaniolilor de la Real Sociedad. La general a fost 4-0 și ”diavolii” așteaptă acum tragerea la sorți a meciurilor din runda următoare.
Manchester United s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Angliei după ce s-a impus la limită în fața lui West Ham United. “Diavolii” au avut nevoie de prelungiri pentru a-și asigura prezența în turul următor.
Crystal Palace – Manchester United 2-3 (Townsend ’11, van Aanholt ’48 – Smalling ’55, Lukaku ’76, Matic ’90), Premier League etapa 29, 5 martie 2018, Selhurst Park, Londra
Manchester United: De Gea – Valencia (Mata ’67), Smalling, Lindelof, Young (Shaw ’67) – Matic, McTominay (Rashford ’46), Pogba – Sanchez, Lukaku, Lingard
Gary Neville a spus ceva foarte interesant in comentariul dinainte de meci: ‘Nu mi-a placut niciodata sa merg pe Selhurst Park. A fost intotdeauna unul din locurile in care trebuia sa ajungem, sa ne facem treaba si s-o taiem.’
M-am intrebat de ce, si daca e asa de important cat de inimos e publicul lui Palace. Doar cateva minute, pana cand au inceput sa huiduie orice atingere de minge a lui Ashley Young si cand l-am vazut pe fundasul nostru vizibil deranjat de asta, pierzand cateva mingi usoare. Read More
To provide the best experiences, we use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Functional
Always active
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.