C’est fini! Manchester United – PSG 0-2
Luna de miere s-a terminat pentru Solskjaer. După 10 victorii și o remiză, antrenorul norvegian a suferit prima înfrângere pe banca lui Manchester United, scor 0-2, în fața lui PSG, după un meci slab din partea diavolilor.
Manchester United a arătat prea mult respect în fața celor de la Paris Saint Germain. Fără Neymar și Cavani, oaspeții au punctat prin Kimpembe (53) și Mbappe (60) și au luat astfel o opțiune serioasă pentru calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Colac peste pupăză, Solskjaer l-a pierdut și pe Pogba, care a luat cartonaș roșu în finalul partidei.
Gazdele au făcut o partidă destul de bună în primele 45 de minute, dar diavolii n-au fost la fel de ofensivi și periculoși la poarta parizienilor, precum s-ar fi așteptat fanii din tribune. Read More