Șase, vin ”diavolii” din România! Povestea primei vizite a fanclubului oficial pe Old Trafford
E duminică dimineața. Îl sun pe Grasu mai întâi să-i zic ”La mulți ani”, apoi mă pornesc la drum. Fular, da. Căciulă, da. Mănuși, da. Sunt 3 grade afară. Ce bine i-ar prinde și lui United 3 puncte în clasament. Le dau mesaj băieților: ”Am pornit. Ne vedem mai repede să bem o bere în Bishop Blaize”. Am primit instrucțiuni clare în săptămâna premergătoare. ”Bishop Blaize e mai de bătrâni. În Tollgate e cu piro, e mai fain”.
Îmi zic ”Let’s go” și începe aventura. Pun GPS-ul, dau drumul la muzică…
”Doar tu și eu aș vrea
S-alunecăm ușor pe-o stea…
Știi că doar tu și eu vom fi
Îndrăgostiți ca-n prima zi”... asta se aude din boxe. Melodia zice bine. Eu și Manchester United facem într-adevăr o pereche perfectă. Să nu-i ziceți neveste-mi, că iar nu mai merg la meciuri vreo 5 ani. 😂