23, Nov 2017
FC Basel vs Manchester United 1-0. O înfrângere fără miză

Anticipam într-o avancronică a disputei noastre din Elveția, că Mourinho își va odihni câțiva dintre titulari. Matic a fost rezervă aseară, Lindelof la fel, însă au intrat Pogba și Rojo (în sfârșit!) în FC Basel vs Manchester United, meci în care Diavolii aveau nevoie doar de un punct pentru a-și asigura primul loc din grupă. Probabil că tocmai această nevoie, pe care pragmaticul Mourinho a tradus-o în instrucțiunile de joc și în selecția făcută, a făcut să pierdem acest meci…

Portughezul a trimis în teren o formulă 4-2-3-1 cu Romero – Darmian, Smalling, Rojo, Blind – Herrera, Fellaini – Lingard, Pogba, Martial – Lukaku. Din nou fără Mkhitaryan nici pe bancă, dar cu Pogba titularizat în spatele lui Lukaku, ceva mai sus decât în rolul pe care-l joacă atât de bine în campionat. Pe hârtie, francezul (care a fost și căpitan aseară) a fost mijlocaș ofensiv, însă zona sa de comfort în echipa lui United e mai jos (liantul dintre atac și apărare) și așa a și jucat de fapt, într-un 4-3-3, cu Herrera în fața apărării.

După o primă repriză în care FC Basel a existat pe teren doar în propria jumătate, ocaziile mari fiind semnate de Fellaini, Lukaku și Smalling, în partea a doua jocul s-a echilibrat și ambele echipe putea înscrie de 2-3 ori. Romero a arătat din nou că e un portar excelent, care are doar ghinionul de a fi rezerva celui mai bun portar din lume și scorul a rămas 0-0 până în minutul 89. Read More

  • 1
  • De Romania MUSC
20, Nov 2017
Back to champions nights!!!

După un weekend în care am administrat, din nou, 4 goluri adversarului, pe teren propriu, echipa noastră se deplasează în Elveția, pentru al cincilea joc din grupele Champions League! United are maximul de puncte, fiind deja calificată în faza următoare, având nevoie de un singur punct în ultimele două meciuri din grupă pentru a ne asigura primul loc.

Clasamentul grupei A

Meciurile directe și analiza adversarului

Meciul tur de pe Old Trafford, a fost câștigat de United cu 3-0, meci în care Pogba a ieșit accidentat, iar Fellaini (jucătorul meciului), Lukaku și Rashford au înscris golurile noastre. Ultima întâlnire în deplasare, a fost pe 7 decembrie 2011, atunci când echipa condusă de Sir Alex Ferguson a pierdut cu 2-1, înfrângere care ne-a scos în acel an din Champions League. A fost singurul eșec suferit de United în meciurile directe cu echipa elvețiană. Read More

  • 0
  • De Romania MUSC
25, Aug 2017
Adversarii Diavolilor din Champions League: jucător suspendat din cauza drogurilor, Giggs al Elveției și ”vulturul” de 39 de ani

Manchester United și-a aflat adversarii din grupele UEFA Champions League, iar Mourinho nu poate fi decât mulțumit. Diavolii se vor duela pentru un loc în primăvara Ligii Campionilor cu vechile cunoștințe: Benfica, CSKA Moscova și FC Basel .

Dacă primele două stârnesc amintiri plăcute, FC Basel este un adversar de care nu ne aducem aminte cu plăcere. Dar să descoperim fiecare adversar în parte.

Benfica

”Vulturii” au fost mereu un adversar pe placul nostru. În 1968 am câștigat pentru prima dată Cupa Campionilor tocmai în fața celor de la Benfica. În această vară și-au vândut principalele vedete: portarul Ederson la Man City, fundașul Semedo la Barcelona și pe Lindelof la Man United

Meciuri directe Man United vs Benfica: 6 victorii 2 rezultate de egalitate și o înfrângere. Read More

  • 3
  • De Romania MUSC