Cadouri pentru Paris. Manchester United – PSG 1-3
Manchester United i-a făcut practic cadou calificarea în primăvara Champions League lui PSG, după 1-3 pe teren propriu, în etapa a cincea din grupa H.
Lideri în clasament, englezii au pornit partida cu motoarele la o turație redusă și asta s-a văzut în primele 20 de minute, când francezii au controlat întâlnirea și chiar au reușit să marcheze prin Neymar.
”Diavolii” au preluat apoi frâiele și au dominat posesia, dar au suferit la pasa decisivă, deși Bruno era pe teren. Ca urmare, a venit egalarea, oarecum norocos, la șutul deviat al lui Rashford.
Fred, omul reprizei
Fred a fost omul negativ al primei reprize. Brazilianul a scăpat în două rânduri de cartonașul roșu. Mai întâi a avut un clinci cu Paredes și l-a amenințat cu o lovitură cu capul. Arbitrul i-a dat doar cartonașul galben. Apoi, câteva minute mai târziu, la o intrare asupra aceluiași Paredes, Fred a scăpat de al doilea galben.
În actul secund, oamenii lui Solskjaer păreau hotărâți să închidă meciul cât mai repede. Cavani lovește bara, după ce l-a lobat pe Navas, mingea ajunge la Martial care ratează incredibil din 8-9 metri. Francezul și-a mai îngropat o dată echipa când servit excelent în mijlocul careului, trage peste poartă după un contraatac purtat de Cavani și Rashford.
Apoi, două minute de coșmar au omorât meciul. Mai întâi Marquinhos marchează pentru oaspeți, iar Fred a fost eliminat după o intrare corectă asupra lui Herrera. Dar, să nu ne plângem căci el nu trebuia să mai fie pe teren cam de prin minutul 20.
Golul 3, adio primul loc
Chiar și așa, cu un om în minus, Manchester United a fost echipa mai bună, mai insistentă, dar n-a fost seara ”diavolilor”. Pogba a trimis milimetric peste poarta lui Navas, Van de Beek s-a fâstâcit în careu, iar Greenwood n-a reușit să găsească poarta din situații bune.
Pe contraatac, PSG a dat lovitura și a făcut 3-1. Ultima reușită nu doar că a închis partida, ci i-a și trimis pe parizieni pe primul loc la finalul grupei, căci e greu de crezut că se pot încurca pe teren propriu în fața turcilor de la Basaksehir.
Calculele calificării
În ultima rundă jucăm în deplasare, pe terenul lui Leipzig. Calculele sunt simple. Dacă nu pierdem ne calificăm, însă șansele să câștigăm grupa sunt infime din cauza golului 3 primit de la PSG.
Să explicăm.
Prima metodă de departajare în caz de egalitate la puncte este meciul direct. În ideea că este greu de crezut că PSG se poate încurca cu Basaksehir, francezii vor face 12 puncte la finalul grupei. Dacă Manchester United remizează cu Leipzig, ”diavolii” fac 10, la fel ca nemții. În meciurile directe vom sta mai bine ca ei și ne vom califica de pe locul doi.
Dacă vom câștiga în Germania, tot nu vom termina pe primul loc. Pe același principiu al partidelor directe, PSG are avantaj de un gol, tocmai golul de 3-1 marcat în prelungiri. Cu câte 12 puncte ambele, PSG are 4 goluri marcate în meciurile directe față de doar 3 ale lui United.
În cazul în care nu primeam ultimul gol, la egalitate de puncte, și cu câte o victorie în meci direct, plus golaveraj identic în partidele între ele, Manchester United avea avantajul golaverajului la general.
Păcatele lui Ole
Managerul norvegian a gândit bine formula de start. Fred și McTominay i-au dat mai multă siguranță la mijloc, dar a greșit atunci când nu l-a înlocuit pe brazilian la pauză. Matic, Pogba sau chiar Van de Beek erau soluții perfecte pentru repriza a doua. Norvegianul a pus un pariu riscant și l-a pierdut. Un pariu, care în final îl poate costa chiar și calificarea.
Apoi, Martial a fost din nou mână moartă. Sigur că un fotbalist își poate reveni doar atunci când joacă și Ole i-a dat încredere lui Anthony, dar francezul a fost schimbat târziu.
Așadar calificarea se joacă în ultima etapă. Nu-i așa că nouă ne place să ne facem viața grea tocmai atunci când pare că e ușoară?
Până la ultima partidă din grupe, cea de la Leipzig, de marțea viitoare, Manchester United mai joacă sâmbătă, de la ora 19:30, împotriva lui West Ham, la Londra.
Ole is at the wheel. GGMU!!!
Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebook, pe Twitter, Instagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.