15, Jul 2024
Cine e Joshua Zirkzee, primul transfer din epoca INEOS

Manchester United a terminat sezonul precedent pe locul 8 în Premier League, la finele unui sezon în care infirmeria a fost plină și în care apărarea a avut mult de suferit. Astfel că, era de așteptat ca primul transfer din epoca INEOS să fie un fundaș. Dar, ”diavolii” au bătat palma pentru un atacant versatil și un nume neașteptat, de altfel.

Cine e Joshua Zirkzee, atacantul olandez în care United își pune speranțele pentru noul sezon?

Nigeriano-olandez

Joshua s-a născut în Olanda, pe 22 mai 2001. Tatăl său este nigerian, iar mama sa este olandeză. A început fotbalul la VV Hekelingen, după care a fost remarcat de cei de la Ado Den Haag. La 15 ani a ajuns la academia lui Feyenoord, iar un an mai târziu Bayern i-a făcut o ofertă de nerefuzat.

Everton a pus ochii pe el. Koeman, care era antrenor pe Goodison Park la momentul respectiv, i-a dat șansa unei perioade de probă. A impresionat și i-a fost oferit un contract imediat. Dar, a ales Bayern, în Germania.

Pentru multipla campioană germană a jucat 12 partide și a marcat de 4 ori. Primul gol a venit la prima atingere de balon la debutul absolut în Bundesliga, într-un sezon în care a reușit ”tripla” cu gruparea bavaraeză: campionat, cupă, Liga Campionilor.

Dar, cerințele de la Bayern și vârsta fragedă i-au adus împrumuturi la Parma și Anderlecht, înainte ca Bologna să-l transfere definitiv.

În tricoul I rossoblu a prins 53 de meciuri și a marcat de 13 ori. 11 dintre reușite au fost în sezonul trecut, fiind golgheterul celor de la Bologna, care a fost surpriza campionatului și care a prins locul 5 și implicit Liga Campionilor.

”Pot face orice, atâta timp cât am încredere în mine, sunt pregătit și nu renunț niciodată”, zice Joshua, într-un video pe care-l puteți vedea mai jos.

Astfel a atras atenția celor de la United. ”Diavolii” l-au avut pe listă de mai multă vreme, fiind remarcat de scouterii de pe Old Trafford încă de la 17 ani.

Atacantul complet

Dar, cum e Joshua pe terenul de joc? Un jurnalist german l-a descris ca și atacantul perfect: ”E puternic, ține bine de minge și e foarte rapid pentru un fotbalist de înălțimea lui dar și cu constituția lui fizică.

Îi place să coboare și ca număr 10 pentru a facilita jocul pentru jucătorii de pe benzi. E încă tânăr, dar un fotbalist cu un potențial uriaș”, a spus Jatin Dietl.

Câinele Kobe și colegul Kobbie

Joshua a participat și la Euro 2024 cu naționala Olandei. A trebuit să-și amâne vacanța la Disney World, în Florida, pentru a ajunge în Germania. Zirkzee nu a fost în lotul inițial, dar ca urmare a unei accidentări, acesta a fost chemat de urgență, astfel că întâlnirea cu Mickey Mouse a trebuit să fie amânată. A prins doar 5 minute la Euro, după care a semnat cu United. AC Milan și Arsenal s-au mai bătut pentru semnătura sa.

Atacantul de 23 de ani este un mare iubitor de animale. Are un câine al cărui nume este Kobe, de la celebrul baschetbalist Kobe Bryant. De altfel, Joshua este un mare iubitor de baschet și a fost prezent la multe meciuri ale celor de la Virtus Bologna, echipă care a jucat finala campionatului italian.

La Euro 2024 s-a întâlnit pe teren și cu viitorul său coleg, Kobbie Mainoo. Cei doi au discutat la finalul partidei, iar Zirkzee a confirmat că Mainoo l-a întrebat dacă va semna cu United. 🙂 . ”I-am spus că ne vedem la antrenamente după Euro”, a răspuns Zirkzee.

Manchester United a plătit 45 de milioane de euro pentru servicile atacantului olandez. Deși clauza de reziliere a contractului său era de doar 40 de milioane, ”diavolii” au plătit mai mult, dar vor da banii în 3 rate. 18 milioane se vor duce către Bayern Munchen, care a păstrat 40% din drepturile jucătorului în cazul unui transfer, anunță Gazzetta dello Sport.

Bine ai venit Joshua și mult succes!

Hai United! GGMU!!!

#haiunited #muscro #MUFC

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe TwitterInstagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Vasi