Sa nu renuntam!
Articol scris de Sergiu Craciun
Superb. Așa se vrea (și mi se pare normal!) jocul lor, al unui United rănit, epuizat și, de cele mai multe ori, dominat și învins. Acesta a fost sumarul sezonului trecut, încheiat pe un loc nu tocmai potrivit, anume locul șase, care duce în grupele Europa League.
Exceptând victoria contra lui Juventus (2-1) și accederea până în sferturile Champions League după o dublă manșă de foc cu PSG, când Rashford a marcat în minutul 90+4 golul care a însemnat calificarea în faza următoare a competiției, diavolii nu prea s-au făcut remarcați, cu toate că prima înfrângere a lui Ole Gunnar Solskjaer din Premier League a venit în luna martie, acesta fiind instalat în mijlocul lui decembrie, după plecarea lui Mou. Victoriile aduc victorii. Să fie oare așa? Apoi a urmat o serie neagră, înregistrând numai două victorii în ultimele douăsprezece dispute din toate competițiile, ambele la limită, pe teren propriu, contra lui West Ham și Watford (2-1). Dar nu același lucru îl putem spune și despre meciurile de la International Champions Cup, acolo unde Man. United a învins pe Inter și Tottenham, scor 1-0, respectiv 2-1. Sigur, sunt jocuri amicale, în care formațiile schimbă după pauză aproape toți cei 11 jucători, însă presezonul este aproape de final iar linștea și echilibrul mental trebuie să se năpustească și peste Old Trafford, din nou și de durată.

Este visul oricărui fan înfocat care și-ar dori ca măcar o dată în viață să calce pe terenul unde Sir Alex și ai săi faceau un adevărat spectacol, pe stadionul numit pe drept cuvant Teatrul Viselor.
Semnături noi, pretenții vechi
Cum poate era de așteptat, primele prestații ale lui Wan-Bissaka au impresionat, rămâne însă de văzut dacă cele 60 de milioane au fost o investiție bună. Tind să cred că da, Ole știe ce a cerut și, drept urmare, a și primit. Poate că de el era nevoie pentru a-l face uitat pe Valencia, plecat la LDU Quito, apoi pe Young, rămas încă la echipă. Cea mai mare pierdere constă în transferul lui Ander Herrera la PSG, de pe urmă căruia trupa de pe Old Trafford nu va încasa vreun ban, contractul bascului expirând în această vară. Promovat de la juniori spre prima echipă în sezonul trecut, tânărul Mason Greenwood, 18 ani în octombrie, poate fi pariul lui Ole pentru acest sezon. S-a făcut remarcat în presezon, acolo unde a înscris contra lui Inter și Leeds și a avut evoluții apreciate, însă depinde de el dacă va urma exemplul lui Rashford, 21 de ani, ajuns titular după ce în urmă cu trei ani a debutat în Premier League.
Prima etapă, primul test: Chelsea
Noua ediție debutează în august, iar primul test este în meciul contra lui Chelsea, adversar pe care l-am întâlnit de trei ori în sezonul încheiat în luna mai a acestui an: am remizat de două ori în campionat (2-2 și 1-1) și am învins pe Bridge în Cupa Angliei, scor 2-0, datorită golurilor marcate de A. Herrera și Paul Pogba. Totuși, când amintim de albaștrii, încă simțim gustul eșecului din Finala Cupei Angliei din 2018, atunci când am cedat la limită după un penalty transformat de Hazard. Zâmbesc amar atunci când mă gândesc la ultimele sezoane, șase la număr. În fond, nu-mi rămâne altceva de făcut decât să sper că titlul de campioana a Angliei va reveni in Manchester in 2020, dar in jumatatea rosie, iar acest nou sezon poate fii cel mai bun prilej pentru a demonstra că reteta succesului se ascunde în spatele unei întregi mentalități: Never give up!
Glory, Glory, Man. United!