30, Dec 2020
Deviere spre locul 2. Man United – Wolves 1-0

Manchester United a avut nevoie de o deviere pentru a încheia anul 2020 pe locul 2 în Premier League. ”Diavolii” au învins cu 1-0 pe Wolverhampton, după autogolul lui Saiss, în urma șutului lui Rashford.

”Diavolii” au încercat tot ce a fost posibil împotriva coloniei de portughezi stabilite la Wolverhampton. Însă, le-a fost imposibil să spargă zidul defensiv al unei formații care a fost în proporție de peste 65% din meci cu 10 oameni în spatele mingii.

Despre planul ”lupilor” pe Old Trafford vorbește cel mai bine faza din minutul 73, când Rui Patricio a primit galben pentru tragere de timp. Chiar și așa, meciul a fost solicitant și pentru De Gea, care a avut două parade de clasă.

Foto: premierleague.com

O viteză în minus

Ce i-a lipsit lui Manchester United, întreabă Clive Tyldesley, unul dintre comentatori, cu câteva secunde înainte de finalul partidei? Alan Shearer, golgheterul all time al Premier League răspunde sec și fără ezitare: ”O viteză de joc în plus”.

United a părut că joacă la relanti. A încercat tot ce s-a putut: pasă lungă în spatele adversarului, șuturi de la distanță sau centrări. Dar jocul a fost lent astfel că Edinson Cavani a ieșit de cele mai multe ori din careu pentru combinații, motiv pentru care Telles s-a văzut obligat ori să centreze degeaba în careu, ori să întoarcă faza.

Foto: premierleague.com

Pogba

Paul a fost omul care a controlat meciul în repriza secundă, cel care a împins echipa de la spate. Cu Bruno marcat de doi jucători permanent, cum era de așteptat de altfel, Pogba a făcut un pas înainte. Francezul a tras la poartă, a încercat angajări pentru Rashford și Cavani, dar a și coborât de multe ori să ajute apărarea, când era nevoie. Așa da, se poate.

Foto: premierleague.com

Bailly

De câte ori nu l-am criticat noi pe Bailly, aici pe site? Împotriva lui Wolves a arătat că poate fi fundașul acela la care tot visăm de la retragerea lui Rio sau a lui Vidic. Calm, mereu cu privirea sus, arțăgos, puternic, rapid. Sigur pe el! De-ar da Dumnezeu să rămână sănătos și ferit de accidentări, ce bine ar fi!

Martial

Greenwood a fost mână moartă, dar Solskjaer avea nevoie de picioare proaspete în teren, iar Mason n-a jucat împotriva lui Leicester. A făcut bine faza defensivă, dar pe ofensivă aportul lui s-a rezumat la o centrare superbă, însă Bruno a tras în Patricio din poziție ideală.

Foto: premierleague.com

Apoi, Greenwood a fost înlocuit cu Martial. Francezul a ridicat viteza atacurilor lui United și a creat câteva faze frumoase și periculoase în careul advers. Dar a mai lipsit ceva.

Pasa decisivă

Așa e, pasa decisivă. Jocul lui United n-a scârțâit neapărat. ”Diavolii” au fost periculoși în careul lui Rui Patricio de fiecare dată când au avut mingea, dar le-a lipsit clarviziunea în momentul cel mai important, cel al pasei decisive.

De fiecare dată ultima atingere a fost imperfectă sau s-a interpus Saiss. Omul meciului, conform lui Shearer. Și pe bună dreptate căci din postura de fundaș central a ratat cele mai mari 3 șanse ale oaspeților.

Deviere spre locul 2

Și, câteva secunde mai târziu după ce a primit onorificul premiu, Saiss se interpune la mingea lui Rashford și o deviază pe Manchester United pe locul 2 în clasament, la două puncte în spatele primului loc.

Nu e loc de șampanie și petrecere căci vineri jucăm din nou, împotriva lui Aston Villa, de la ora 22:00.

Cifre

7 – victorii și două remize de la ultima înfrângere în campionat, împotriva lui Arsenal.

845 – minute au trecut de la ultimul gol pe Old Trafford pentru Rashford în Premier League, de la 2-2 împotriva lui Southampton. BBC

92.52 – cel mai târziu gol marcat pe Old Trafford în Premier League de la reușita lui Owen împotriva lui City, în 2009. BBC

Formula de start:

De Gea – AWB, Bailly, Maguire, Telles (Shaw) – Pogba, Matic – Greenwood (Martial), Fernandes (McTominay), Rashford – Cavani

Ole’s at the wheel! GGMU!

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe TwitterInstagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *