17, Mar 2020
Cum o afectează Coronavirus pe Manchester United

Premier League s-a oprit. Nu se mai joacă niciun meci până pe cel puțin 4 aprilie. În cazul în care Coronavirus va da semne de dispariție, atunci se va relua campionatul. În acest moment pare însă greu de crezut că asta se va întâmpla pentru că rata de răspândire în Anglia este tot mai mare de la o zi la alta.

Cum va afecta această problemă pe Manchester United? Vor fi beneficii în urma acestei pauze subite cu 9 etape înainte de finalul sezonului?

Deocamdată nu se știe ce se va întâmpla, dacă sezonul se va putea relua sau dacă pauza va fi prelungită. Președintele FA a declarat vineri că data de 4 aprilie este data limită până la care sezonul poate fi oprit ca apoi să se poate relua și termina la timp. Dacă se depășește această dată, atunci structura sezonului va suferi modificări.

Foto: manutd.com

În presa din Anglia se vehiculează tot mai multe scenarii, de la terminarea sezonului și anularea tuturor rezultatelor, până la reducerea numărului de meciuri sau chiar anularea Euro 2020 și prelungirea campionatului până în iulie, când avea să se joace finala Campionatului European.

Diavolii afectați de virus?

Dar, cum va afecta această decizie pe Manchester United? În primul rând din punct de vedere sportiv. ”Diavolii” erau pe val, cu 8 victorii și 3 remize în ultimele 11 partide, astfel că pauză nu poate decât să vină decât prost pentru elevii lui Solskjaer

Pe de altă parte, Manchester United a legat această serie de victorii după pauza competițională din iarnă, astfel că ne putem duce cu gândul că dacă sezonul se va relua, vom fi oricum la turație maximă dar și odihniți pentru finalul de sezon

Deși antrenamentele echipei se tin în mod normal, în ciuda pandemiei Covid 19, lui Ole Gunnar Solskjaer și staff-ului său îi va fi foarte greu să-i mențină pe jucători la un ritm de joc doar prin sesiuni de antrenament. Asta pentru că în primul rând e greu să imiți factorul fizic la care un jucător este supus în timpul unei partide oficiale. Apoi e greu să menții concentrarea jucătorilor când în jurul cazului plutesc multe necuonscute.

Foto: racingpost.com

Pozitive și negative

Manchester United a anunțat că accidentarea lui Rashford este mai scurtă decât se părea, astfel că aceste 3-4 săptămâni de pauză fac numai bine în speranța că-l vom avea pregătit și pe Marcus. Doar imaginați-vă cum va arăta echipa cu Pogba, Bruno și Rashford pregătiți să hărțuiască apărările advesre.

Financiar există motive de îngrijorare de asemenea. La bursă indicele lui Manchester United a scăzut semnificativ de la instalarea Coronavirus în UK. Din februarie acțiunile au scăzut de la 15.34 lire la 11.47, adică o pierdere de 500 de milioane de lire în doar câteva săptămâni.

TV, fani și pub-uri

Cei mai afecați de această pauză competițională sunt operatori de televiziune, pub-urile și fanii. Sky și BT Sport trăiesc practic din subscripțile pe care oamenii le fac pentru a se uita la Premier League. Cu această pauză competițională forțată de împrejurări, normal că nici abonații nu sunt foarte fericiți, au plătit bani grei și în aceste săptămâni nu primesc nimic la schimb.

Mult mai rău este pentru pub-uri. Unele dintr ele, care își câștigă existența din transmisiunile live la care se abonează, s-ar putea chiar închide, anunță specialiștii englezi. Sunt pub-uri în Anglia care plătesc chiar și 10.000 de lire pe an pentru a transmite evenimente live.

Efectul de domino

Chiar și așa, pentru Manchester United, deocamdată pauza crează doar urmări pe plan sportiv, dar în funcție de ce sa ve întâmpla după data de 3 aprilie, ”diavolii” ar putea avea de suferit.

Dacă cumva sezonul nu se va relua, va aduce numai pagube la Manchester United. Aceasta este fără doar și poate varianta de evitat. În primul rând, în funcție de decizia finală a FA asupra sezonului în curs, am putea fi forțați să jucăm încă un sezon în Europa League, mai ales că și a doua competiție europeană a fost suspendată și este în pericol să nu se mai joace.

Efect de domino, căci în acest caz, implicațile ar fi majore. Financiar, Manchester United va suferi o adevărată lovitură, care ar putea afecta și perioada de transferuri. Fără banii de la UEFA Champions League, planurile lui Ole pentru achiziții vor suferi major. Astfel, cele 5 achiziții promise pentru la vară se vor reduce la două sau trei.

Să terminăm sezonul!

În aceste condiții, cel mai bun scenariu pentru Manchester United implică terminarea sezonului, sub orice formă va fi realizată. Astfel, ”diavolii” pot să-și câștige locul pentru Champions League, mai ales că Europa League are șanse mari să nu se mai joace. Asta ar rezolva toate problemele.

Problemele nu se termină aici. Să presupunem că se amână Euro 2020 și sezonul se va prelungi până în iulie. Ce se întâmplă cu Nemanja Matic sau Odion Ighalo? Amândurora le expiră contractele cu Manchester United pe 30 iunie. Dacă sezonul se prelungește după această dată vor avea aceștia drept de joc? Vor mai putea ei reprezenta Manchester United într-un eventual meci decisiv pentru un loc de Champions League împotriva lui Leicester, pe data de, să spunem, 4 iulie?

blamefootball.com

Deocamdată suntem într-o perioadă a necunoscutelor și probabil vom ști mai multe în urma ședinței care are loc la sediul federației engleze, joi. Atunci, cel mai probabil ne vom face o idee despre cum și ce se va petrece cu fotbalul din Anglia și inclusiv cu Manchester United.

Deocamdată semnele nu sunt deloc încurajatoare. În loc să încerce oprirea răspândirea coronavirusului, guvernul englez a declarat că cea mai bună soluție este imunizarea în masă. Adică, va încerca să scape de coronavirus prin sporirea răspândirii acestuia în încercarea de a face perioada activă mai scurtă.

Ole is at the wheel. GGMU!!!

Dacă ești fan Manchester United, alătură-te comunității Romanian Red Devils. Ne găsești pe pagina de Facebookpe TwitterInstagram sau cu un mesaj prin formularul de contact.

  • 0
  • De Romania MUSC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *